Avalanşa, un strigăt de speranţă

În 7 decembrie, Teatrul Naţional din Bucureşti vă invită la o incitantă premieră pe ţară, „Avalanşa” de Tuncer Cücenoğlu, în prezenţa autorului, în regia avangardistului lui Radu Afrim.

Avalanşa, un strigăt de speranţă

În 7 decembrie, Teatrul Naţional din Bucureşti vă invită la o incitantă premieră pe ţară, „Avalanşa” de Tuncer Cücenoğlu, în prezenţa autorului, în regia avangardistului lui Radu Afrim.

În 7 decembrie, Teatrul Naţional din Bucureşti vă invită la o incitantă premieră pe ţară, „Avalanşa” de Tuncer Cücenoğlu, în prezenţa autorului, în regia avangardistului lui Radu Afrim.

O tulburătoare piesă despre privarea de libertate şi consecinţele dramatice ale fricii asupra raţiunii, semnată de acest clasic al dramaturgiei turceşti. Regizorul propune o viziune cu o puternică încărcătură metaforică, pornind de la un subiect straniu şi inedit. Undeva, în estul Anatoliei, iarna aduce căderi mari de zăpadă, implicând pericolul unor avalanşe. Timp de nouă luni pe an, viaţa oamenilor din acest loc se desfăşoară sub imperiul uriaşei ameninţări, într-o tăcere absolută. Femeile trebuie să-şi programeze naşterile în celelalte trei luni pentru ca strigătele facerii şi cele ale nou-născutului să nu provoace dezastrul.

„Avalanşa” este o metaforă amară a căutării libertăţii, un strigăt de speranţă, o ficţiune în care asemănările cu regimurile totalitare nu sunt câtuşi de puţin întâmplătoare.

Halucinant şi provocator, spectacolul este imaginat într-un decor sugestiv, creat de talentata scenografă Iuliana Vîlsan, şi reuneşte o distribuţie excelentă: Ilinca Tomoroveanu, Mircea Rusu, Marius Manole, Ana Ciontea, Rodica Ionescu, Constantin Cojocaru, Vitalie Bichir, Raluca Petra, Aristiţa Diamandi.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.