Avem un nou șerif în oraș

Cei puternici fac ce pot, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie.

Avem un nou șerif în oraș

Cei puternici fac ce pot, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie.

Motto: “Cei puternici fac ce pot, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie.”
Tucidide, istoric atenian din secolul al V-lea, î.c.

Volodimir Zelenski, tremurând ca un drogat aflat în sevraj, a încercat să-l strângă cu ușa pe noul
președinte al Statelor Unite. Deși știa că Donald Trump dorește pacea, ucraineanul a venit la Casa
Albă încercând să-i întindă o cursă cu un acord de două pagini prin care își vindea țara pe timp
nelimitat.

A crezut că omul de afaceri Donald Trump va mușca momeala și se va repezi la oferta
cu exploatarea resurselor, a porturilor și a logisticii ucrainiene.

În ciuda presiunilor Zelenski, ajutat de presa ucraineană prezentă în număr mare la Casa Albă, le-a făcut pentru a
obține menținerea Statelor Unite în conflictul din Ucraina prin garanții de securitate, președintele
american a refuzat să se angajeze, insistând că dacă americanii vor veni în Ucraina ca să se
ocupe de extragerea bogățiilor din subsolul ucrainean, rușii nu vor îndrăzni să mai atace.

Trump, împreună cu vicepreședintele J.D. Vance au încercat să-l facă pe Zelenski să înțeleagă că
singura soluție este să accepte o încetare a focului, să accepte negocierile pentru pace.

Exasperat de încăpățânarea celui care, de trei ani de zile, a fost obișnuit să primească tot ce
dorește, să fie aplaudat și adulat în Europa și în Statele Unite în timpul administrației Biden,
Președintele Trump a explodat: “Accepți un acord sau noi am ieșit și nu vei mai avea mult timp de
luptat!

Te joci cu viața a milioane de oameni, te joci cu al treilea război mondial!”

Să pomenesc de minciunile pe care le-a înșirat Zelenski? A îndrăznit să spună că ucrainienii au
murit din 2014, dar a omis să spună că morții erau din Donețk și Lugansk, cele două regiuni care
au cerut independența după ce în Ucraina au intrat în vigoare legile care interziceau limba rusă,
cultura rusă. Au murit 14.000 de rusofoni, din 2014 până în 2021, sub bombele armatei
ucrainiene. Zelensky a pomenit de încălcarea acordurile de la Minsk, dar a dat vina pe ruși, deși,
Angela Merkel și Francois Holland, reprezentanții Germaniei și Franței, care semnaseră pe post de
garanți alături de Rusia, au recunoscut că nu aveau de gând să insiste pentru implementarea
acordului de încetare a focului, ci sperau doar ca să câștige timp pentru ca Ucraina să se
înarmeze. A interesat pe cineva adevărul? Nu! Atâta timp cât morții erau ruși!

Nu știu daca președintele Donald Trump cunoaște detalii despre ce s-a întâmplat cu acordul de
pace de la Istanbul, din aprilie 2022. Cum de s-a răzgândit Zelenski, care era gata să-l semneze și
ar fi rămas cu țara aproape întreagă. Ce a căutat Boris Johnson la Kiev atunci? I-a promis sprijin
“până la capăt”! Statele Unite și Comisia europeană i-au dat tot ce a cerut. Au sperat că Rusia va
fi slăbită și Putin va fi înlăturat de la putere. Zelenski și “susținătorii” lui nu au știut că Rusia va
pune în mișcare un război de uzură. Operațiunea Militară Specială a măcinat încet-încet armata
ucraineană care se confruntă acum cu lipsa acută de oameni și armament. Se pune problema
recrutării tinerilor între 18 și 24 de ani! Există și posibilitatea unei escaladări periculoase. Donald
Trump este conștient de toate acestea. În plus vrea să se concentreze asupra problemelor interne
ale Statelor Unite. Nu mai are bani de risipit. Zelenski și “sponsorii” lui europeni nu vor să
înțeleagă asta. Au alte interese și acestea nu sunt servite de o încetare a conflictului din Ucraina.

Dacă Zelenski ar vrea cu adevărat pace, ar trebui să abroge legea care interzice orice negociere
cu Rusia cât timp este președinte Vladimir Putin! Nici Comisia europeană nu vrea pace. Nici țările
care s-au grăbit să-l asigure pe Zelenski de susținerea lor.

Cum? Țările acestea belicoase la un loc produc într-o lună tot atâtea obuze cât folosește Rusia în jumătate de zi! Ilie Bolojan, președintele
de schimb al României se duce la Londra să pună la cale cât îl vor mai ține pe Zelenski cu perfuzii.

Ce caută România la discuțiile acestea? Nu se uită nimeni la hartă? Nu citește nimeni
cărțile de istorie?

Trebuia cineva să pună la punct obrăznicătura asta de Zelenski! Întrebarea este cine îi va pune la
punct pe ai noștri?

 

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Ce “uita” sa spuna dl. Mihaescu:
    -dupa ocuparea Crimeii in 2014 Ucraina a introdus intradevar restrictii in folosirea TUTUROR limbilor nationalitatilor inlusiv romane si ruse
    -rusofonii din Donbas si Lugansk erau sprijiniti militar economic si financiar de guvernul de la Kremlin
    – cei 14000 de oameni care au murit erau in realitate sub 10.000 si erau din ambele tabere nu numai rusi.
    – vorbesti de acordul de la Minsk dar de ce nu spui nimic de memorandumul de la Budapesta pe care Putin l-a incalcat cu nonsalanta.
    Marea deosebire dintre Trump si toti ceilalti presedinti americani care i-au precedat este ca acestia au fost oameni politici crescuti in cadrul unor partide si care aveau o urma de moralitate in ceeea ce faceau. Trump este un rechin imobiliar care se crede mare om de afaceri si care a mirosit sange – a se citi minereuri rare – si vrea sa puna mana pe cat mai mult din ele. Acesta este si motivul pentru care de peste o luna de zile emisari americani negociaza in Elvetia cu rusii. Nu va mira pe nimeni daca rusii nu vor incheia un accord, daca nu l-au incheiat deja, pentru exploatarea in comun a zacamintelor din Ucraina ocupata.
    Prin memorandumul de la Budapesta, SUA devenea unul din garantii integritatii teritoriale a Ucrainei. Faptul ca acum Trump calca in picioare indeplinirea obligatiilor asumate ne face sa ne intrebam cum ar reactiona in cazul in care integritatea teritoriala si suveranitatea Romaniei ar fi atacate conform ultimelor declaratii ca “nu vor scrie cecuri in alb pentru un razboi desfasurat intr-o tara indepartata”. Mai poate fi considerat partenerul nostrm strategic un partener de incredere?
    Cat/ce ne-ar cere ca sa ne bucuram de protectia lor?

  2. Ucrainenii au probleme cu toți vecinii, asta și pentru că au moștenit de la sovietici teritorii ce nu le aparțineau de drept. Au fost folosiți de neoconii americani pentru împresurarea Rusiei dar nu le-a mers, rușii nu mai sunt dispuși să facă concesii, mai ales de când NATO a încălcat repetat angajamentul de la începutul anilor ’90 de a nu înainta în est spre hotarele Rusiei. Pentru chibiții care scriu părelnic, asta este realpolitik de mare putere. Dacă nema putință, ce mai chichirezul gâlceavă?…

  3. Nu a avut nicio sansa Zelenski. Cu cateva ore inainte, Trump vorbisw cu Putin! Jocurile erau facute. Rusia vrea capitularea Ucrainei, si (deocamdata) toate teritoriile ocupate. Sa zicem ca ar fi fost de acord Zelenski cu aceasta. Peste un an, doi, Putin Intra mai adanc in Ucraima, in Moldova si tot asa. Astia sunt rusii, cine nu ii cunoaste va suporta consecintele. Bravo lui Zelenski ca nu si-a tradat poporul, cum sunt sigur ca leprele de la Bucuresti ar fi facut-o, intr-un caz similar. Avem ce invata de la Zelenski!

  4. Un popor precum sunt romanii actuali nu ar fi putut si nici n-ar fi meritat sa aiba altfel de conducatori decat cum sunt astia care ii tradeaza pentru interesele altora, dar care le aduc lor beneficii personale.

  5. Cel mai simplu este sa-ti dai cu părerea, ambițiile rusești și ucrainiene sunt imense, iar România a plătit cu vârf pentru ele în mai multe momente din istorie. Garanții de bună vecinătate nu exista, asa este cand ai casa lângă lângă un scandalagiu (ce mai serveste votca cu halba de bere). Ca romani au primit și au ajutat refugiați ucrainieni este un gest admirabil de buni crestini, rusi și frați lor ucrainieni trebuie lasati sa-si rezolve ambițiile între ei (când doi lupi se clantanesc, câinele va avea o soarta nefericita dacă intervine în tavaleala lupilor).

  6. Chiar nu vedeți că e teatru? Se numește, oficial, chiar așa: teatru politic.
    Să vă dau de-nțeles. Dac-ar fi pe bune, îaninte de întlnirea și semnarea unor înțelegeri de către șefi de stat sînt armate de funcționari ce pun a punct și dpdv juridic documentele ce urmează a fi semnate. Doar nu credeți că se pun la masă și hotărăsc pe loc? Nu-i așa, nu credeți…

  7. Marele adevăr spus de Trump ce nu poate fi contestat de nimeni:”Te joci cu al treilea razboi mondial”.Poate aud și belicoșii europeni care au mai inceput doua razboaie mondiale.

  8. Daca sa fim cu ei, inseamna sa fim ca ei, eu unul badaran nu pot fi. Daca poporul american presa scriitori oameni care conteaza sun tot asa, atunci sa stea acolo. Noi am mai cunoscut temperament badaranesc doar cand ne-au invadat salbaticii bolshevici in 44. Ce trebuia sa faca Zelensky?…sa se tarasca pe jos si sa le linga pantofii??

  9. Daca tot a fost vorba de minerit in negocieri, putem spune ca Zelenski a primit un sut in „regiunea Ruhr”.

  10. Daca nu am spus-o, o repet! Vicele Vancea e mai tare decât Trump! Actorașul grăbit a plecat cu coada intre picioare!

  11. De ce am crede că Trump dorește pacea daca in fapt nu mișca nimic concret, dar el urmărește doar afacerile și doar premiul Nobel pentru pace pe care și l-a țintit din momentul sau perioada alegerilor?!

    1. cum ai aflat, pareristule, chestiiile aste? din discutiile directe cu Trump pe culoarul de la toatela de la Casa Alba? interesant ar fi sa ne spui cum ai ajuns acolo , in toaleta ? ah, faceai curat ! am inteles , esti calificat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.