Ministrul Apărării, Radu Miruţă, avertizează că există riscul ca programul SAFE să fie afectat de „birocraţie”, iar unele proiecte să nu mai poată fi contractate la timp. Totul în contextul în care termenele-limită foarte scurte pun presiune maximă pe autorităţi. Miruţă mai spune că sunt în derulare 21 de proiecte. Autorităţile având la dispoziţie doar câteva săptămâni în care finalizeze procedurile şi să semneze contractele, scrie News.ro.
Programul SAFE
Acesta spune că oficialii ministerului au trimis „de foarte mult timp” „bucata de criterii operaţionale” aflate în sarcina acestora în programul SAFE, atât la cancelaria primului-ministru, cât şi la celelalte ministere implicate, un calendar cu termene şi cu obligaţii din partea fiecărei părţi implicate.
Întrebat dacă, în acest context, a discutat cu PSD despre o posibilă înţelegere în aşa fel încât să nu se ajungă în acest punct şi dacă preşedintele Nicuşor Dan a încercat să medieze o eventuală negociere pe acest subiect, Miruţă a răspuns că el nu va răspunde în locul preşedintelui.
Ce spune ministrul
„Vă pot spune că în discuţiile pe care le-am avut, şi domnul preşedinte a menţionat public, este un interes major să demonstrăm raţiune şi capacitate politică de a ne manifesta politic într-o cameră şi de a susţine mai departe interesele României în camera cealaltă, pentru că nu e o chestiune care ţine doar de România, sunt nişte condiţii care sunt puse la nivel european. Termenul limită pentru contractele individuale este 31 mai, a afirmat Miruţă.
Ce reprezintă programul SAFE
Programul SAFE reprezintă un instrument financiar al Uniunii Europene. El este destinat consolidării capacităților de apărare ale statelor membre. Totul prin investiții și achiziții comune. România beneficiază de o alocare semnificativă. Peste 16 miliarde de euro primește țara noastră. Aceste fonduri ar trebui utilizate pentru modernizarea armatei și dezvoltarea industriei naționale de apărare.



