SURSE O nouă rundă de consultări la Cotroceni

Prima rundă de discuții nu a dus la detensionarea crizei politice.

SURSE O nouă rundă de consultări la Cotroceni

Prima rundă de discuții nu a dus la detensionarea crizei politice.

Prima rundă de consultări de la Cotroceni nu a liniștit apele în Coaliție, iar PSD a mers înainte cu demisiile miniștrilor. Președintele Nicușor Dan urmează să-i convoace iar pe liderii partidelor la Palat, au declarat surse politice, în încercarea de a găsi o soluție la criza politică.

Partidele politice au avut o primă rundă de consultări cu președintele în această săptămână, însă nu rezultat o „dezescaladare” a situației, așa cum i-a îndemnat președintele. PSD a înaintat ieri demisiile miniștrilor.

Nicușor Dan urmează să îi cheme din nou la Palatul Cotroceni pe liderii partidelor, au declarat surse politice. Întâlnirea ar urma să aibă loc înainte de deplasarea externă a președintelui, la Dubrovnik, pe 27 aprilie.

Președintele încearcă să-și exercite rolul de mediator și să aducă partidele la masă pentru a găsi o soluție la ieșirea din criza politică. Șeful statului a declarat în urma demisiilor miniștrilor social-democrați, întrebat dacă PNL va mai face parte dintr-un guvern cu PSD, că „tonul discuțiilor s-a mai calmat puțin.

„Sunt foarte multe scenarii şi nu vreau să intrăm în ele. (..) Cel puţin, ce am perceput eu, tonul discuţiilor s-a mai calmat puţin (…)  România păstrează direcţia europeană, că avem patru partide pro-occidentale care doresc să păstreze asta, că pentru noi SAFE, OCDE şi PNRR sunt extrem de importante şi pe astea există consens (…) Instituţiile funcţionează şi, într-o formă sau alta, România îşi va continua pe drumul la care s-au angajat”, a declarat președintele, aflat în Cipru.

Președintele Nicușor Dan, despre consultările cu partidele

Șeful statului a recunoscut faptul că, într-adevăr, România traversează o criză politică. Însă, a precizat că statul și instituțiile sale sunt funcționale. Mai mult, el a îndemnat la „calm și vom trece prin asta”.

„Suntem, evident, într-o criză politică. Criza asta n-a început azi. De luni de zile, neînțelegerile, diferențele de opinie între partidele din Coaliție s-au amplificat. Ce am cerut eu partidelor la discuțiile pe care le-am avut, și o fac și public acum, este să dezescaladeze retorica publică, pe de o parte, apoi să se uite la viitor și la ce vom face mai mult decât la trecut, și să se uite la soluții mai mult decât la probleme. Eu cred că, până în momentul ăsta, fiecare dintre actorii politici și-a expus nemulțumirile. Întrebarea este cum procedăm în continuare. Și, în orice formulă politică, majoritară, minoritară, vom avea nevoie de dialog între forțele politice pro-occidentale. Deci, dezescaladare în acest moment, pentru a putea avea un dialog în viitor” a mai spus președintele Nicușor Dan.

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Poate considera necesar ca Bolojan trebuie sa plece. Nicusor sa-si mai spele imaginea. A ajuns la 27% chiar nu-i pasa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.