Becali pune piciorul în țarc: „Debandadă”!

Universitatea Craiova a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa FCSB, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii I, iar spre nemulțumirea lui Gigi Becali.

Golurile au fost înscrise de Cicâldău ’38 şi Nistor ’63. Universitatea Craiova a jucat în inferioritate numerică din minutul 54, când a fost eliminat Bogdan Vătăjelu după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Reacția lui Becali
„Echipa e decimată, Creţu a făcut şi el ce a făcut, accidentaţi mulţi, jucătorii de bază, Olaru şi Coman, accidentaţi, asta se întâmplă. În prima repriză am controlat meciul. Nu ai ce să reproşezi la nimeni. Cicâldău a dat o excuţie care nu ai cum să o parezi. Repriza a doua, aveam om în plus, normal trebuie să câştigi meciul. Tănase, părerea mea, a luat-o puţin în… glumă, jocul. S-a întâmplat ce s-a întâmplat, a pierdut mingea acolo, am luat golul ăla pe care l-am luat, pe care nu are voie să-l ia niciodată. Vlad, probabil a vrut să facă acrobaţie, să se dea artist, că a fost prea lăudat. Şi asta este toată istoria. Dacă mă întrebaţi de Kovacs, l-am criticat întotdeauna, dar acum nu am ce să-i spun. Este clar 11 metri şi eliminare. Numai că e o fază rapidă şi îi acord circumstanţe atenuante. În inerţia jocului, îl calcă Bancu. E posibil să fi văzut sau să nu fi văzut. Când greşeşte omul, eu niciodată nu mă supăr. El a greşit, nu a făcut-o intenţionat. Eu nu o să uit mâna lui Camora, dar aici nu a avut rea intenţie. Eu pe Kovacs îl scot din ecuaţie în meciul din seara asta. Nu poţi să dai vine pe om când greşeşte sau nu a văzut bine. E şi el om. Însă pe aia cu Camora nu o uit niciodată în viaţa mea. Nu am văzut niciun portar să greşească aşa, ca Vlad. Dacă vrei să fii campion trebuie să baţi CFR-ul. Oaidă, săracul, aleargă de unul singur şi ajunge pe locul 2, nu mai are nicio busolă. Mi-e milă de el, nu am ce să fac. Nu mai pot eu de fotbal, acum, de aia nu pot să plec eu la mânăstire! Dacă scoatem un egal cu CFR, nu e decisiv meciul. Mie îmi convine un egal, în situaţia în care suntem noi acum, decimaţi, până vin Oalru şi Coman, că după aia câştigăm tot. Iar o să ceară controale (n.r. – antidoping). A făcut şi Creţu prostia aia. Debandadă la echipă! Ce putem face? Debandadă, dacă Tănase comentează, ăla înjură. Tănase ia trei galbene aiurea, pe comentarii. Nu e debandadă? Dacă el, Tănase, este amfitrionul echipei şi nu poate să-i zică nimeni nimic lui Tănase? Auzi ce-i zice Tănase la arbitru! <Ce, mă, vrei să… ai dat roşu ca să compensezi pentru penaltiul nedat?> (n.r. – în meciul de joi) Cum să spui aşa ceva? Vezi-ţi, mă, de treabă, joacă fotbal, că eşti condus 1-0, lasă, mă, arbitrul, zi <săru mâna> arbitrului că ţi-a dat om minus! El e împăratul echipei. Celălalt, Creţu, e bătăuş, ameninţă arbitrii. El e Creţu de la FCSB, a jucat câteva meciuri la FCSB şi şi-a luat avânt. Nu ştiu, înjurături, ce a zis acolo, ştiu eu ce a zis? Nu ştiu ce a făcut Creţu (n.r. – cu Sepsi). Asta e situaţia, nu am nicio supărare, sunt două puncte, avem meci direct, vrei să iei campionatul, baţi CFR!”, a spus Gigi Becali, finanțatorul FCSB, la Digi Sport.

Într-un alt meci disputat joi, din etapa a patra a play-out-ului Ligii I, Dinamo a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa FC Voluntari.

Golurile au fost marcate de Bejan ’74 şi Nemec ’86.

Clasament: 1. CFR Cluj – 41 de puncte, 2. FCSB – 39 de puncte, 3. Universitatea Craiova – 37 de puncte, 4. Sepsi – 30 de puncte, 5. FC Botoşani – 25 de puncte, 6. Academica Clinceni – 22 de puncte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Comentatorul e dinamovist convins, in toate articolasele se ia de bekali si oile lui. Poate ar fi mai bine sa vada intai tragedia dela dinamo, aproape retrogradata si sa vorbeasca de caprele spaniole din tarcul dinamovist 🙂

  2. Steaua nu mai joacă nimic de când a plecat Dennis Man. Becali este doar un negustor de oi care se crede știutor e fotbal. De aceea nici un antrenor cu coloană nu vine la Steaua. Nu poți să emiți pretenții când nu ai mijlocași ofensivi, atacanți și nr.9 veritabil în teren. Îl țin pe bancă pe Vukusic-care a înscris 26 de goluri la Olimpija Ljubljana-și ei au pretenții să câștige meciuri. Au o politică de achiziții tare ciudată. Sunt „varză” de mult timp. Chiar dacă sunt STELIST și mă doare s-o spun, nu merită și nu vor câștiga campionatul. Craiova are cel mai bun joc în acest moment.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.