Biolabs (I)

Spre deosebire de armele nucleare, care sunt sub o strictă supraveghere internațională, armele biologice sunt mai puțin monitorizate și, în plus, se pot camufla

Biolabs (I)

Spre deosebire de armele nucleare, care sunt sub o strictă supraveghere internațională, armele biologice sunt mai puțin monitorizate și, în plus, se pot camufla

În urmă cu aproape un an, feisbuc decidea că permite răspândirea informațiilor, opiniilor și anchetelor care ar putea duce la concluzia că virusul care a cauzat pandemia este de proveniență artificială, iar nu natural.

Implicația dărâmătoare a acestei decizii de PR este că feisbuc, laolaltă cu toți ceilalți suporți media, a cenzurat și a dezinformat în timpul pandemiei și că cenzura ucide. Imediat după ce feisbuc a făcut acest anunț – oarecum forțat de câteva editoriale pe această temă din WSJ și NYT – a apărut zvonul că virusul ar fi scăpat din laboratorul din Wuhan. Teoria a fost chiar pe masa G7, la un summit din luna mai 2021. Am zis atunci că, dacă se descoperă că virusul a scăpat din laboratorul din Wuhan, China va fi retrimisă în Evul Mediu, prin sancțiunile economice și juridice care ar urmat. Nu a fost să fie pentru că – surpriză nu tocmai surprinzătoare – în acel laborator erau prezenți, ilegal, și partenerii de afaceri ai lui Fauci, precum și cercetători francezi de la Institutul Pasteur. De aceea, sancțiunile aplicate Chinei ar fi precedat, logic, sancțiunilor aplicabile SUA și Franța sau măcar persoanelor fizice implicate. De aceea, în stilul comunist al medierii disputelor dintre privilegiații, feudalii și instituțiile esențiale ale sistemului, s-a pus batista pe țambal.

Zilele acestea, o informație insistentă poluează știrile de război (oricum cenzurate și umplute de dezinformare din ambele părți ale conflictului). Este vorba de laboratoarele biologice secrete americano-ucrainiene. Este vorba de secret biolabs, pe limba lui Fauci.

Cu titlu incidental, să ne reamintim că, alături de armele nucleare și chimice, armele biologice sunt arme de nimicire în masa (ANM, cum le denumeau ofițerii pe vremea când făceam eu armata, în 1989-90). Cu excepția celor două bombe atomice aruncate de americani asupra japonezilor, la Hiroshima și Nagasaki (august – septembrie 1945, la 3 luni de la terminarea războiului cu nemții …), aceste arme de nimicire în masa nu au fost utilizate niciodată, fiind doar arme strategice, de intimidare și descurajare. ANM au fost pilonul principal al războiului rece dintre marile puteri (război rece care tocmai ce a fost reșapat prin invazia Ucrainei de către Putin). Motivul pentru care aceste arme nu sunt utilizate în război este simplu – ele pot distruge populații întregi sau civilizații, iar nu numai soldații și „victimele colaterale” din tabăra inamicului. ANM pot distruge și populația atacatorului – ba chiar întreaga populație a globului. Tema apocalipsei induse de ANM este recurentă în filmele de la Hollywood.

Chiar dacă sunt vechi de peste 60 de ani și chiar dacă o parte din ele au fost dezafectate (teoretic) începând din 1994, armele nucleare sunt acolo unde au fost și înainte de 1989, de un buton roșu aflat în „valiza nucleară” a unor decidenți care pot deveni, în timp, tirani, sau sub impactul riscului de a încăpea pe mâinile unor teroriști. De asemenea, chiar dacă fabricarea lor este interzisă prin legi și tratate globale, și armele biologice există, mai mult sau puțin oficial. Cu toate că nu au fost găsite la Saddam Hussein, și armele chimice există, suspiciunile de utilizare recentă, în războiul civil din Siria, fiind notorii în presa main-stream.

Spre deosebire de armele nucleare, care sunt sub o strictă supraveghere internațională, armele biologice sunt mai puțin monitorizate și, în plus, se pot camufla și dezvolta sub acoperirea unor cercetări științifice medicale, biologice sau genetice. Nu numai companiile private, ci și statele și sistemele lor militare sunt implicate în acest gen de cercetare periculoasă – de exemplu, armata americană are un întreg complex de cercetări avansate în acest domeniu, pe care le finanțează cu bani publici, care se numește DARPA – Defense Advanced Research Projects Agency. Evident, scopurile acestor cercetări militare nu sunt medicale, ci de altă natură. Armele biologice nu numai că nu au fost înghețate în timp, așa cum s-a întâmplat cu armele nucleare, dar chiar s-au dezvoltat într-o asemenea măsură încât au devenit selective, adică apte de a elimina doar populația atacată sau segmentele țintite ale unor populații (după vârstă, gen, culoarea pielii, vârstă, stare de sănătate, rasă etc. – visul eugenic nazist), precum și augmentative, adică apte să confere subiectului căruia i s-au inoculat pre-fabricatele microorganisme capacități trans-umane. Din 2019, Ministerul Britanic al apărării și instituția omoloagă germană s-au angajat într-un proiect comun de cercetare și dezvoltare a hiper-soldatului cu capacități trans-umane, apt nu numai să reziste la atacuri biologice, ci și să își augmenteze capacitățile mortice, rezistența fizică și acuitatea simțurilor dincolo de orice imaginație în legătură cu oamenii normali. Motivația acestui proiect este aceea că „inamicii” au deja asemenea proiecte, pe care le-au și transpus în realitate – deloc ironic, acești inamici sunt, desigur, chinezii și rușii (1).

Cele expuse în episoadele ulterioare sunt atenționări asupra a ceea ce ne-ar putea aștepta în viitorul apropat și seturi de argumente juridice ori bioetice care ar putea identifica soluții și responsabilități ale celor implicați.

(1) https://www.globalresearch.ca/plan-turn-you-genetically-edited-human-cyborg/5770518

Distribuie articolul pe:

26 comentarii

  1. Marea diferenta dintre civilizatiile occidentale si regimurile dictatoriale (ruse si/sau chineze) este libertatea presei, accesul neingradit la informatie. Sunt numeroase cazurile in care in occident au cazut oameni politici, guverne, presedinti (Watergate de exemplu) datorita libertatii presei si accesului la informatie. Daca nu ar fi fost evidente, tragediile de la Cernobal sau cazul submarinului Kursk nu ar fi ajuns niciodata publice. Si in acest conflict pe care rusii nici macar nu au demnitatea sa il numeasca razboi se intampla la fel. In timp ce lumea libera este invadata de informatii de la fata locului, populatiei Rusiei ii este interzis accesul la acestea. Sa fie rusnacii atat de sensibili iar „tatucul” Putin sa ii protejeze in acest fel? Sau mai degraba ii este frica lui Putin de reactia propriului popor daca acesta ar fi informat corect de felul in care au loc aceste „operatiuni speciale”? Asta arata gradul de incredere pe care Putin il are in propriul popor. Nu spun ca nici de partea cealalta nu sunt „cosmetizate” unele informatii dar diferenta este enorma.
    Cat despre cinstea si cuvantul rusului sa americanului…. sa ne amintim ca Putin si portavocea lui spuneau ca nu au de gand sa atace Ucraina. Ce valoare poate avea orice tratat semnat cu Rusia, cand s-a vazut clar ca Rusia nu le respecta pe cele pe care le-a semnat. Exemplu? 1994, Budapesta, Memorandum on Security Assurances – semnat de cele 3 mari puteri nucleare Rusia, SUA si Marea Britanie prin care se interzicea ca cele 3 semnatare sa ameninte, sa foloseasca forta militara sau presiuni economice impotriva tarilor care au renuntat la armele nucleare: Ucraina, Kazahstan, Belarus. La vremea respectiva, Ucraina era reticenta in a semna tratatul si renunta la armele nucleare. Acum intelegem de ce. Daca le-ar mai fi avut, poate ca Putin nu i-ar mai fi atacat sau s-ar fi putut ca ucrainienii, in disperare de cauza sa le foloseasca.

  2. Razboiul TREBUIE sa fie TERMINAT si STINS … si nu ATATAT (prin sloganuri si osanale/comentarii pro sau contra) !!!
    Doar nu suntem pe un teren de fotbal … HAI steaua … HAI dinamo …
    IN VREME de RAZBOI/CONFLICT … TREBUIE sa-i DESPARTIM pe cei COMBATANTI … si nu sa-i ATATAM prin SLOGANURI de „FANI/STUPIZI de tip ULTRASI” !!!
    CA sa fie PACE si nu RAZBOI (parafraza la Tolstoi cel SLAV) …

  3. Stiu ca lingailor lui Putina nu le convine sa le dai cu adevarul peste bot. Din nefericire ptr lingai, acest forum nu este doar al lingailor putinosi.
    Asadar resemnati-va sa va arat toate tampeniile pe care le debitati in favoarea acestui dement, cu intentia vadita de a-l linge cat mai mult pe Putina Voda al vostru. In realitate un criminal inconstient, gata sa comita cele mai mari orori impotriva intregii umanitati si care ameninta ca un derbedeu.
    A va corecta imbecilitatile pe care le debitati in favoarea bestiei de la Kremlin, nu inseamna hartuire. N-aveti decat ori sa nu mai scrieti tampenii, ori sa demonstrati ca argumentele mele nu sunt corecte. Deocamdata vad ca domnii putinisti nu inteleg ca jignirile nu sunt argumente. Nici mesajele cretine scrise de niste escroci sub nick-ul meu nu va fac cinste.
    Ati dori poate sa fiti numai voi pe acest forum pe care l-ati transformat in tribuna soparlelor putiniste Ei uite ca nu se poate sa fie doar forumul vostru.

  4. De aceea, EMBIO are placerea de a oferi Banca Personala pentru Ovule™ (de asemenea, cunoscut sub numele de crioconserea optionala a ovocitului) ca mijloc proactive pentru femei pentru a pastra fertilitatea lor viitoare. Acest lucru este realizat cu acordul femeii dind posibilitatea de crioconservare, sau congelare a ovulelor

  5. Mie imi plac idotii rusofobi de pe forum. SUA a infiintat in Ukraina 18 laboratoare, O recunosc singuri. Acordul pentru creearea acestor laboratoare a fost gasit si facut public. Culmea, lista laboaratoarelor CREATE de SUA in Ukraina a fost gasita si pe siteul Ambasadei SUA in Ukraina.
    In al doilea rand faptul ca armata ukrainiana foloseste scuturi umane este documentat. daca nu ai fi ata de nazi rusofob cautai pe Youtube si gaseai dovezi despre asta spuse de englezi, italieni etc…In Mariupol cei din Regimentul Azov s-au instalat la parterul si etajul 1 a blocurilor, iar la ultimul etaj au masat civili. Rusii au deschis culoare de evacuare a populatiei din Mariupol si armata ukrainiana a tras in cei care incercau sa plece, iar Regimentul Azov ii opreau sa plece si ii impuscau pe cei care totusi incercau.
    Nu trebuie sa ma crezi pe mine. Iti dau un link sa te dumiresti singur https://www.youtube.com/watch?v=bcvaa6cFOBY
    Colonel MacGregor Confirms Ukraine’s Nazi Azov Battalion Are Using Human Shields in Mariupol.
    In al treilea rand s-a descoperit ca americanii colectau pentru cercetarile lor ADNuri de la populatia RUSA din Ukraina pentru exoperientele lor.
    De fapt nu ma mir ca exista nazisti in Ukraina, ca au fost si in vremea lui Hitler. Cel mai dur gardian sef de lagar este cel de la Treblinka, ukrainian, a carui porecla era Ivan cel Groaznic – pana si nemtii se fereau de el. Cat de evreu este Zelinski este reactia politicienilor israelieni dupa discursul acestuia in Kneset. Mai citeste si altceva decat presa oficiala, ca te tampesti.

  6. @Rumburak Si tu si alti tembeli ca gelu clonatu dati dovada de un masochism feroce care merge spre automutilare intelectuala in clipa cand persistati sa latrati zilnic lozinci si sa hartuiti mereu pe cineva pentru perspectivele diferite asupra evenimentelor actuale. Inteleg ca in viata de zi cu zi nu indrazniti sa faceti circul asta penibil si schizoid dar aici sub imperiul anonimatului, sunteti in apele voastre teritoriale de semidocti isterici compulsivi. Pun pariu ca sunteti aceleasi personaje sinistre care cereau aici pe timpul farsei pandemice ca oameni sanatosi sa fie internati in spitale de carton si pe refuznici in lagare de concentrare.

  7. Si in antichitate si in evul mediu aveau loc astfel de „practici” de tip biolab(e/s) !!!
    Se azvarleau „vesmintele celor morti” de epidemii grave (ciuma, holera, variola …) in/la curtile „vrajmasilor” !!!

    ASADAR … nimic nou sub Soare !!!

    Dar repet:
    REGULA: un RAZBOI este urmat (eventual) de izbucnirea unei EPIDEMII !!!
    De ex. RAZBOIUL WWI a fost urmat de EPIDEMIA de gripa spaniola …
    POSIBIL exista si exceptii de la REGULA (?): in epoca actuala … EPIDEMIA de coronavirus a fost urmata de RAZBOI (WWW3?) ???
    Ciudat, nu este asa ???

  8. Rusul NU MINTE PUTZIN.
    -Rusul stie despre cele aprox 30 biolaboratoare din Ucraina ptr ca erau ale fostei URSS unde rusolacii se jucau cu microbii de ciuma, holera, tularemie, antrax si alte bunatati din astea.
    -Rusul n-a prezentat absolut nicio dovada despre ce gasira ei macar intr-un singur laborator. Nu-ti pute a minciuna?
    -Tot rusul ala care nu minte n-a prezentat pana acum niciun militar ucrainian omorat in blocurile alea in care trageau cu tancurile ca bezmeticii si din care putinosii latra pe forum ca ucrainienii trag in pasnicii soldati putinosi.
    Daca macar 1 soldat ucrainian ar fi fost prins/omorat cu Javelinul langa el sau cu prastia, mama ce circ ar fi facut putinosii la toate televiziunile mondiale.
    -Asa-i ca rusul nu minte nici cand mananca …. ca ei n-au atacat Ucraina?
    -Unde-s nazistii aia multi din care n-au aratat niciunul pana acum? Ucrainienii au aratat soldati rusi prinsi.
    -In schimb vezi mereu ucrainieni care se aseaza in fata tancurilor rusilor ocupanti. Unde-s cei care i-au asteptat pe eliberatori? Ai vazut vreunul cu flori in calea tancurilor?
    Te incadrezi si tu in corul lingailor putinisti de pe forum. Parca nu-s destui prosti pe forum……[Rumburak]
    Bravo, crede si nu cerceta……[Rumburak]

  9. Otrăvire este, se poate verifica de oricine. Mai bine nu, desigur.
    Infecții cu microorganisme* nu sînt, n-au fost, niciodată dovedite. Oricît au încercat să facă bietele viețuitoare să omoare, să îmbolnăvească, n-au reuit și nici nu vor reușii. Acestea pot devenii toxice, otrăvitoare, doar zgîndărite, la stres.
    „Penicilina este un metabolit secundar al anumitor specii de Penicillium și este produsă atunci când creșterea ciupercii este inhibată de stres”.

    *Microorganisme=ciuperci și bacterii. Virușii, ca organisme vii, n-au fost niciodată dovediți c-ar fi.

  10. @ Andrei și @ anonim..Păcat să stai căscat și să nu pricepi mai nimic din ce se petrece in jurul tău..Vezi un pic istoricul evenimentelor anterior datei de 24 februarie..Vezi cine cum și de ce au procedat. Poate pricepi ceva..

  11. Au existat clinici de recoltat OVULE de la femei pe bani.
    In Romania au existat clinici de colectare sperma de la barbati pe bani, toate cu actionari ebrei.
    Cu aceste materiale umane se faceau experiente de creere a fetilor in vitro. Ce se facea cu acesti copii intrebati ebreii. Unii zic ca se cresteau pentru organe.

  12. La ce sint bune armele biologice? A cui sint de produc antrax ebola gripe aviare ovine porcine por favor cineva sa opreasca brutele.La ce e buna vaca modificata genetic cu paru scurt? La ce e buna moartea si de ce. Eu nu sint cineva dar ma intreb.

  13. @Dark Winter
    Virgula intre Subiect si Predicat dovedeste „decat” ca esti educat cu #hashtagul progresist, adica „alfabet nefunctional”, adica faci parte din plutonul de academicieni repetenti ai „#u-sri” (analfabetii functionali sunt aia cu 2 dinti in gura)… ca sa inteleaga si „votantii Anti-PeSeDe” ce fel de „academicieni” au ajuns la butoanele Romaniei…

  14. cate asemenea laboratoare sunt in Romania si ce mai face institutul nostru pasteur vandut chinezilor? intreb pentru un prieten, care nu este „frati” cu cenzura…. se pare ca de cate ori am pus aceasta intrebare a ramas fara raspuns…sau a fost cenzurata. ma intreb de ce? ma intreb cu ce sunt otraviti romanii de 2 ani…? sau iradiati? ca „virus”, asa cum a fost adus, de propaganda serurilor (editat), nu este.

  15. @Andrei: Cinstea rusului este aceeasi ca a ungurului. Marele Urs (adica marele magar mincinos) o exemplifica din plin.

  16. S-ar putea sa aibă dreptate aici . Putler , Javrov si Șoigu arată și acționează de parca i-a lovit arma bacteriologică direct in căpățânile alea de ruși retardați (pleonasm)

  17. „am convingerea ca rusul nu minte” nu, nu atacam Ucraina, suntem la antrenament, cum am zis si ieri si alaltaiei.. nu, nu e razboi, e operatiune speciala… Nu, noi nu lovim blocuri de locuinte, doar tinte militare… pai cine sa te mai creada, bai rusule?

  18. Intrebare pt Batrinul ( ca sa inteleaga si votantii actualului PSD despre ce este vorba )
    ,.Viorica Dancila ,ia unul dintre veniturile ei lunare printr-o terta parte de la progresisti ?????
    Da
    Nu
    Nu vrei sa raspunzi ( care este = cu DA)

  19. Am convingerea că rusul nu minte, nu exagerează privind laboratoarele din ukraina. De altfel americanul a și recunoscut. Iar cinstea și cuvântul americanului știm cât valorează..Ei le comit mereu,. au tupeul de a produce mizerii și surprize… in lume.

  20. D-nul Gheorghe Piperea de mult ne atenționează că pe planeta se întâmplă lucruri ciudate.Eu zic că situatiea e mult mai grava .Ce știm ori am aflat noi sunt mici scapari.In spatele democrației afișate azi in vitrinele UE ,SUA și a „democrațiilor consolidate”se ascund fermele finanțate de Soros care produc politicieni progresiști.Nu numai Soros are astfel de ferme ,au și multinaționalele pentru că au și fonduri pentru ferme și fonduri pentru ai aduce la putere.PROGRESISTI SE NUMESC ACESTI POLITICIENI.Unul dintre cele mai reușite modele este Trudeau .Avem și noi dar sunt un fel de rebuturi progresiste.Ei acestiea conduc acuma „marile democrații”pe care le demolează din interior.Am mai spus cum le demolează din interior așa că nu va mai plictisesc.Dezinformarea este cea mai ucigătoare arma la acest moment și o folosesc toți marii planetei și cei mici cum ar fi Fauci ori Arafat la noi asta in ceea ce privește pandemia și binefacerile înțepăturilor.Incep sa fie scăpate de sub control informații în acest sens .Problema că nebunia planetara a scăpat și ea „din laborator”.

  21. Ce nu fac dezaxații pentru ‘o lume mai bună’, cu bani și alte ‘finețuri’ au câștigat amiciția ‘vremelnicilor’ la nivel global.

  22. Rusii erau atat de bine informati despre biolaboratoarele din Ucraina din cauza ca acestea erau fostele laboratoare de cercetare de pe timpul fostei URSS, cea aparatoare a pacii mondiale si erau in Ucraina in numar de cca 30.
    Bineinteles ca putinosii au bagat soparla ca aceste laboratoare au fost infiintate de americani, fara sa prezinte nicio dovada in acest sens, sau ca in laboratoare se desfasurau in continuare activitati de cercetare.
    Clica lui Putina daca nu minte, moare.

  23. M-am saturat scriind din mai 2020 despre declaratii reale live cu lux de amanunte ale unei capoase care s-a dat de gol, la fel si interviul maharului de la primele vaccinurile aparute, interviu live in noiembrie-2020 cand a dat pe goarna ceea ce nu avea voie. Sa fim seriosi, la cata brambureala si minciuni se propaga, ma mir cum de se mai crede in marii caposi globali sau interni. Apropo, acum pare, ori sa se destrame nato sau ue, ori sa o marginalizeze pe romanica, usor usor se vor vedea si semnele, putina rabdare si veti gasi semnele.

  24. Cei ce spun că este virus covid sînt mincinoși. Piperea minte din necunoștință sau e opoziție controlată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.