Vizita premierului Nicolae Ciucă și președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, în Ucraina a fost una „normală”, spune ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.
„O vizită normală, mi se pare firesc să fim şi noi acolo, să dăm un exemplu de solidaritate. România, însă, a dat din prima zi a războiului semne de solidaritate şi gesturi concrete de solidaritate. Acest gest al delegaţiei noastre a completat, să spunem aşa, ajutorul pe care îl dăm, printr-o întâlnire simbolică, acolo, la Kiev, cu prietenii noştri din Ucraina”, a declarat Dîncu, după ce președintele premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au fost în vizită în Ucraina.
Chestionat dacă au existat discuții și dacă există un plan ca România să trimită armament Ucrainei, Vasile Dîncu a spus: „În acest moment nu avem asemenea discuții. Noi participăm, suntem cel mai mare hub umanitar și nu avem în acest moment discuții legate de trimiterea de arme, de material letal în Ucraina”.
Ministrul Apărării afirmă că a primit și el o invitație de a vizita Ucraina.
„Am invitații. Când o să avem timp, cu siguranță… M-am întâlnit și ieri cu ministrul apărării (ucrainean -nr.). Am stabilit să ne vedem, dar deocamdată fiecare lucrează mai bine în țara lui”, a conchis Dîncu.
Foto: Facebook Marcel Ciolacu

					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
titlu trunchiat, varianta corecta este: „Când se duce și Dîncu la Kiev si ramane acolo ?”
P.S.: Deobicei, o intrebare se termina cu semnul intrebarii, elementar. Ziaristii sunt platiti la cuvinte, nu la semne.