Se pare că CCR a știut de mai multă vreme unde e capul de la care s-a împuțit peștele, dar n-a avut ocazia să se pronunțe. Ocazia s-a ivit odată cu controlul asupra modificărilor la legea 303/2005. PNL și USR, autorii cererilor de control, n-au înțeles că vor da apă la moara Curții ca să facă ordine acolo unde se instalase o clară dictatură prezidențială asupra Justiției. Noua ordine (neconstituțională) le părea peneliștilor și useriștilor normală, căci le băgase cineva în cap că noi am avea șef de stat, nu președinte. Nu, a statuat CCR. Ne-am aflat în plin abuz constituțional ani de zile, dar Curtea nu-l putea constata, căci nu are dreptul de a se autosesiza.
Iată de ce s-a dus un război propagandistic atât de mare și de greu de înțeles în contra principiului în sine ca legea 303/2005 să fie modificată. Șefii indignaților
s-au temut că Parlamentul îl va scoate pe președinte din dreptul de a controla numirile și revocările procurorilor șefi. Tudorel Toader chiar așa făcuse propunerile sale. Providența (altcineva?) l-a pus pe Dragnea să spună că el nu vrea scoaterea președintelui din acest drept. Visa, desigur, să preia el acest drept, în 2019, sau în 2024. Indignații s-au mai potolit. Dar nu s-au putut abține să nu ceară control constituțional asupra faptului că președintele va putea respinge doar o dată propunerea ministrului Justiției pentru o funcție de procuror șef.
Asta a fost ziua apocalipsei pentru șefia de stat a președintelui. Curtea i-a explicat că este doar unul din cele două capete ale executivului și că nu are niciun drept constituțional de a considera autoritatea ministrului Justiției asupra procurorilor ca fiind subordonată lui, președintelui. Da, are un veto, unul singur, la numiri, dar niciunul la revocări.
Clar ca apa de izvor și curat constituțional!
Dar cum mințile noastre vin din bezna abuzurilor în care ne-a educat, prin faptele sale, Traian Băsescu, acum să vezi indignare! Cu cât e mai semidoct, românul e mai mare constituționalist. Nu-și va aminti că partidele din 2004-2014 care au fost la guvernare au renunțat de bunăvoie să asume, prin miniștrii Justiției, autoritatea executivului asupra procurorilor. Acest curs al lucrurilor era încurajat, după 2007, de alarmele în contra politizării Justiției ce veneau de la Bruxelles. Care politizare? A președinților, ori a miniștrilor Justiției? Cea a președinților era apreciată, cea a miniștrilor era execrată. Oare de ce?
A trebuit să treacă ceva timp ca să ne dăm seama că DNA mai mult proteja decât lupta. S-a creat o aliniere președinte-DNA (apoi și SRI). Cuvântul de ordine era: nu ne atingem de corupția lor, doar a noastră trebuie stârpită, dar mai bine ar fi stârpim niște adversari politici dacă tot trebuie să pară că politicienii noștri sunt corupți cu toții.
Bătălia săptămânilor ce vor veni va fi una la fel de importantă: va consacra Toader un concurs pentru selectarea propunerii sale cu privire la următorul șef DNA? Așa sunau recomandările Comisiei Europene pe vremea ministeriatului Monei Pivniceru. Sub interimatul lui Ponta la Justiție, în 2013, n-a mai fost concurs, ci negociere politică. Târgul Băsescu-Ponta-Coldea va fi mulțumit, totuși, Comisia căci și liderii europeni tot pe Codruța ar fi vrut să o numească. Se pare că o buchiriseseră pe vremea când era procuror-general pentru un mare rang în politica antifraudă a UE, atunci când nu va mai avea mandate în țară.
Acum, vor fi atâtea plângeri contra ei în epoca post Kovesi, încât nu-i mai rămâne decât orizontul imunității prezidențiale. De aceea, pentru Iohannis, motivarea CCR înseamnă și începutul nemascat al campaniei sale electorale pentru al doilea mandat (dacă nu cumva are informații sociologice că baza electorală a Codruței nu trece de 5%).
Cândva, pariez, vom afla că Iohannis n-a fost străin de lovitura de teatru dată de CCR. A scăpat, pe mâna Curții, de omul care îl putea șantaja după ce Coldea a refuzat să brichisească sentința din procesul în care familia Iohannis a fost găsită de rea credință cu implicații penale!
Faptul ca presedintele putea, si inca mai poate, sa ii numeasca si sa ii revoce din functie pe procurorii sefi nu este neconstitutional. CCR a zis ca presedintele nu are atributiuni constitutionale in ceea ce priveste numirea si revocarea din functie a procurorilori sefi insa Parlamentul prin lege ii poate da astfel de atributiuni, evident daca se vrea acest lucru. Decizia CCR ajuta PSD si ALDE in sensul ca acum e clar ca este constitutional ca presedintele sa fie eliminat complet din acest proces.
Chiar daca i se dau presedintele atributini in numirea si revocarea procurorilor sefi rolul central in acest proces trebuie sa il aiba ministrul justitie si nu presedintele. Adica ar fi necostitutional daca presedintele ar avea puterea sa aleaga el persoanele care sa ocupe functiile de conducere in ministerul public sau daca ar putea sa decida revocarea din functie a acestor persoane.