În acest an, Biblioteca Naţională a Franţei a cumpărat „Memoriile” lui Casanova, aproximativ 3.700 de pagini ale manuscrisului intitulat „Histoire de ma Vie” (Povestea vieţii mele), cu 7 milioane de euro. Considerate pierdute la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, ele au fost găsite în seiful unei bănci din Leipzig, unde fuseseră adăpostite înainte de bombardamentele aliaţilor din 1945. În aceste memorii completate tot timpul, până în anul morţii sale, îşi descrie aventurile amoroase.
Casanova era considerat de unii amantul perfect, iar de alţii… Psihanalistul Lydia Flem scria că a fost neînţeles de societatea în care trăia şi că, de fapt, era un prieten credincios al femeilor.
Ilustraţie „Histoire de ma vie”
Manuscrisul lui Casanova, „Histoire de ma vie”, oferă prilejul de a revizita un monument de graţie şi amuzament şi de a primi, în aceste vremuri pline de nelinişti, o lecţie de bucurie de a trăi. În Biblioteca Naţională a Franţei, el se odihneşte în 13 cutii microclimatizate. 13 cutii pentru unul dintre cele mai importante texte ale secolului al XVIII-lea, o mare poveste de dragoste, de evadare, de spionaj, de politică, de filosofie, în acelaşi timp, un imn al libertăţii, inteligenţei, forţei spiritului şi a trupului, şi a cărei ultimă frază se termină cu cuvântul „tandreţe”. Ultima surpriză, când apropii aceste pagini de o sursă de lumină, este imaginea a trei inimi desenate în filigran, pe hârtie.
Seducătorul şi filosoful Casanova a inspirat nenumăraţi cineaşti, printre care italianul Luigi Comencini, cu pelicula „Casanova, un adolescent la Veneţia”, dar şi Fellini, cu pelicula „Casanova”. Lui Fellini i-a trebuit mult pentru a-şi alege actorul care să-l aducă pe Casanova pe ecran. Despre cei prezenţi la casting spunea: „Robert Redford, prea american”. Gian Maria Volonte, „prea lacom”. Cuvinte de „laudă” a avut şi pentru Michael Caine, Jack Nicholson. Până la urmă a fost ales Donald Sutherland, care a plătit scump ura lui Fellini faţă de eroul său. L-au adus pe ecrane şi Mario Monicelli în „Casanova ’70”, în rolul titular Marcello Mastroianni, Rene Barberis, în „Viaţa amoroasă a lui Casanova”, Lasse Hallström în „Casanova”, cu Heath Ledger…
Bruno Racine, preşedintele Bibliotecii Naţionale a Franţei, va organiza, în octombrie 2011, o mare expoziţie, „Casanova Forever”. În această vară, în Franţa, sunt organizate 33 de expoziţii de artă contemporană în jurul figurii tutelare a lui Casanova.
A avut 122 de amante
Aventurier, scriitor, diplomat, agent secret, Giacomo Girolamo Casanova s-a născut în 1725, la Veneţia, pe „Calea Comediei” (acum, Malipiero), în vecinătatea Bisericii San Samuele, unde a fost botezat. Provenea dintr-o familie de actori. Tatăl său era Gaetano Casanova, iar mama, Zanetta Farussi. Gurile rele spun că era fructul unei relaţii extraconjugale a mamei sale cu Michele Grimani, care aparţinea unei ilustre familii aristocratice veneţiene. Aşa cum scria Carlo Goldoni în „Memoriile” sale, mama lui Casanova era o femeie foarte frumoasă.
Deşi a lăsat o vastă creaţie literară, Casanova este cunoscut mai ales ca aventurier, numele lui devenind sinonim cu „seducător”. La acestă faimă a contribuit şi autobiografia, scrisă în limba franceză, „Histoire de ma vie”, în care îşi descrie cu sinceritate aventurile, calătoriile şi întâlnirile galante. Dar, în afara acestei opere scrise în franceză, a lăsat şi numeroase altele în limba italiană. A avut o viaţă deosebit de tumultuoasă. În copilărie era atras de practicile magice. A studiat la Universitatea din Padova, fiind licenţiat în Drept. Din cauza certurilor sale cu cei din jur a fost închis pentru tulburarea ordinii publice, de nenumărate ori. Călătorea mult între Napoli şi Roma, intrând în 1774 în serviciile cardinalului Acquaviva, ambasadorul Spaniei pe lângă Sfântul Scaun. Drumurile sale l-au dus la Bolzano, München, Strasbourg, Genova, Florenţa şi Roma, având peste tot numeroase amante din înalta aristocraţie, ducese, împărătese, dar şi scriitoare, precum Giustiniana Wynne, actriţe şi chiar servitoare sau prostituate, aşa cum a fost Charpillon, care l-a ruinat şi l-a înşelat. Era prima femeie care se purta cu el în acest fel. La Ancona se îndrăgosteşte de o tânără cântăreaţă, Teresa, care apare adesea în memoriile sale. Mai târziu o întâlneşte pe Henriette, o nobilă doamnă din Aix-en-Provence, care se pare că a fost dragostea vieţii sale. La apusul vieţii, ultima relaţie amoroasă a fost cu tânăra veneţiană Francesca Buschini. Reiese din jurnalul său că ar fi avut 122 de amante, celor mai multe oferindu-le plăcerea, iar altora, suferinţa. Secretul său? Era de fiecare dată sincer şi femeile o simţeau, pentru că istoria vieţii sale se baza pe cuvântul „tandreţe”.
Se spune că Rousseu ar fi inventat cuvântul sentimentalism, iar Goethe, melancolie. Casanova acorda lucrurilor adevărata lor valoare terestră. Toate sentimentele sale erau traversate de bucuria de a trăi. Aventurile sale sunt nenumărate, atât la Veneţia, cât şi la Paris, unde se stabileşte o lungă perioadă de timp, dar şi la Dresda, Praga sau Viena, Londra, Berlin şi Moscova, Madrid, Sankt Petersburg, Padova, ducând o viaţă dezordonată. Oraşul său de suflet a rămas Oraşul Dogilor. Se povesteşte că, într-o seară, Madame de Pompadour, arătându-se interesată de originile sale veneţiene, l-a întrebat: „A, veniţi de undeva de-acolo, de jos?” (Veneţia fiind aşezată sub nivelul mării), la care el i-a răspuns: „Nu, doamnă, vin de undeva de sus”. La Moscova o întâlneşte pe împărăteasa Ecaterina a II-a. Este foarte ciudat cum Casanova reuşea să pătrundă în cercurile cele mai exclusiviste ale capitalelor pe care le frecventa. Erau cunoscute conversaţia sa sclipitoare, cultura enciclopedică, şarmul poveştilor sale de călătorie, într-o perioadă în care destul de puţină lume voiaja. Îşi folosea farmecul, nu numai în ceea ce privea femeile, ci pentru a-şi deschide toate uşile.
Ce îl pasiona pe acest fals cavaler? Totul. Mânca cu mare plăcere vânat, ficat de anghilă, scoici, ciocolată şi bea şampanie. Îi plăcea să declare: „Povestea este propria mea viaţă, viaţa mea este poveste”.
Heath Ledger în filmul „Casanova” de Lasse Hallstrom
„Povestea este propria mea viaţă, viaţa mea este poveste”
În 1750 aderă la masonerie. Se spune că Giacomo Casanova era omul unei adevărate reţele. Expulzat din Viena, apoi din Paris, de către Ludovic al XV-lea, a rătăcit în Spania şi apoi în Provence, după care reîncepe pelerinajul: Roma, Napoli, Bologna, Trieste, încercând să scape de acuzele inchizitorilor veneţieni. Rămas fără bani, se dedică profesiunii de scriitor. În 1775 publică primul volum al traducerii din „Iliada”, opera fiindu-i sponsorizată de peste 230 de nume ilustre din înalta societate, incluzând şi importante personalităţi, cât şi autorităţile statului. În 1783 părăseşte Veneţia plecând spre Viena, unde ocupă funcţia de secretar al ambasadorului veneţian, pleacă apoi către Boemia, într-un post de bibliotecar la Castelul contelui de Waldstein.
A trăit o viaţă incredibilă, iar opera autobiografică i-a absorbit, în final, ultimele resurse de energie.
Autobiografia lui Casanova, dincolo de valoarea literară, este un important document pentru istoria obiceiurilor, poate unul dintre cele mai importante pentru a cunoaşte viaţa cotidiană din Europa anilor 1700. Între Curte şi saloane, aproape fără să-şi dea seama, el a întors o pagină a istoriei. Aici apar personaje precum Rousseau, Voltaire, Madame de Pompadour, Mozart, Caterina a II-a Rusiei, Frederic al II-lea al Prusiei.
Un memorialist francez, principele Charles Joseph de Ligne, sublinia faptul că fascinaţia lui Casanova stă în special în povestirile sale autobiografice, în naraţiunea de salon şi în versiunea scrisă a aventurilor sale: „Pe cât era de strălucitor când vorbea despre viaţa sa, pe atât era de plicticos când se referea la alte subiecte”.
„Histoire” a fost scrisă până în ultimii ani ai vieţii, fiind la vremea aceea imposibil de publicat, din cauza „imoralităţii” operei. Casanova era un rebel, deşi, din punct de vedere politic era un fidel al vechiului regim. Astăzi este considerat un scriitor modern. În „Memorii” creează personaje de prim-plan în circumstanţe foarte precise.
Casanova, împreună cu Don Giovanni, a fost încarnarea mitul seducătorului, deşi erau două figuri opuse. Casanova îşi iubea cuceririle, avea generozitatea de a-i face pe alţii fericiţi şi încerca întotdeauna să iasă din scenă cu un oarecare stil, lăsând în urma sa un parfum de nostalgie. Don Giovanni reprezenta „colecţionarul” pur, absolut, neinteresat de imagine, preocupat numai de numărul cuceririlor sale.
Auguste Leroux, Ilustratie a „Histoire de ma vie„
Aventura unui manuscris
Casanova a murit înainte de a-şi redacta testamentul către unul dintre nepoţii săi, Carlo Angiolini, care trebuia să redacteze manuscrisul. În 1820, acesta îl cedează, pentru o sumă derizorie, unei edituri din Leipzig, Brockhaus, care, timp de o jumătate de secol n-a lăsat pe nimeni să-l consulte. În 1943, editura este bombardată, textele lui Casanova sunt transferate într-o bancă, apoi, în 1945, cu un camion militar, într-o locaţie a armatei americane de la Wiesbaden. 15 ani mai târziu apare prima sa ediţie. În 2007, un emisar de la Brockhaus îl contactează pe ambasadorul Franţei în Germania, iar acesta, la rândul său, pe Bruno Racine. Acesta, clandestin, se opreşte pe aeroportul din Zürich pentru a expertiza manuscrisul pe care proprietarii erau dispuşi să-l cedeze Franţei pentru o sumă între 7 şi 20 de milioane de euro. În 2009, un misterios mecena „anonim” facilitează transcrierea, oferind 7,5 milioane de euro. Multă lume se întreabă şi azi cine este acest mecena: Bill Gates?, un emir?, un patriot?, un oligarh rus? Sau un libertin fericit? Casanova, în orice caz, ar fi mulţumit să vadă pe 3.700 de pagini din textul său o ştampilă roşie, care nu poate fi ştearsă şi care le transformă într-un tezaur naţional. „Histoire de ma vie” a intrat în patrimoniul cultural. Ritmul este perfect, la fel şi metaforele. Hazardul se multiplică, porţile se deschid şi cititorul poate evada în această lume a aventurilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.