Jucătoarea româncă de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei al turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari, sâmbătă, după ce a dispus de poloneza Magdalena Frech cu 7-6 (7/4), 2-6, 6-4.
Cîrstea (138 WTA) s-a impus după două ore și 22 de minute de joc.
Cîrstea, care a reușit 6 ași în acest meci, a fost învinsă de Frech (25 WTA) în singurul său meci anterior cu poloneza, în 2023, în turul secund la Birmingham, cu 6-3, 6-7 (1/7), 6-4.
Românca și-a asigurat un cec de 32.840 de dolari și 65 de puncte WTA prin victoria de sâmbătă.
Următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre rusoaica Diana Șnaider și chinezoaica Yue Yuan.