Autoritățile elveţiene au îngheţat active ruseşti vizate de sancţiuni în valoare de aproximativ 5,75 miliarde de franci (6,17 miliarde de dolari) şi este posibil ca această cifră să crească, a declarat joi un oficial guvernamental elveţian, transmite Reuters.
„Astăzi, pentru prima dată, vă pot oferi un indiciu cu privire la valoarea fondurilor îngheţate. Până la această dată, Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) a fost înştiinţat cu privire la fonduri şi active în valoare de aproximativ 5,750 miliarde de franci”, a declarat joi Erwin Hollinger, un oficial de rang înalt din cadrul Agenţiei SECO care supervizează sancţiunile.
Erwin Hollinger a precizat că printre activele îngheţate se află şi mai multe proprietăţi imobiliare folosite ca resorturi turistice.
Până acum, SECO nu a oferit estimări cu privire la valoarea activelor îngheţate sau a celor care ar putea fi spuse la sancţiuni după ce Elveţia a început să copieze sancţiunile introduse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei.
„Cifra menţionată, de peste cinci miliarde de franci, este doar o fotografie la un anumit moment. Având în vedere informaţiile cu privire la noi posibile extinderi ale listei sancţiunilor UE, pe care Elveţia le va introduce şi ea, este foarte posibil ca cifra să continue să crească”, a spus Bollinger.
Presiunile asupra Elveţiei, o destinaţie populată în rândul elitei ruseşti şi un loc unde este depozitată o mare parte din avuţia rusească, să identifice mai rapid şi să îngheţe activele aparţinând sutelor de ruşi vizaţi de sancţiunile internaţionale.
Anterior, Asociaţia bancherilor elveţieni (SBA) a estimat că băncile din ţara cantoanelor au în conturile lor active ruseşti în valoare de până la 213 de miliarde de dolari.
Cu toate acestea, Erwin Hollinger a atras atenţia că nu toate activele ruseşti din Elveţia sunt supuse la sancţiuni. „Nu orice individ sau entitate sancţionată are active în Elveţia. Şi, pe de altă parte, nu orice rus care are active în Elveţia se află simultan şi pe lista sancţiunilor”, a precizat oficialul elveţian.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Bravos ! Cu miscarea asta, Elvetia si-a tras un glont in….oua ! Excelent ! Toti miliardarii isi vor retrage banii ascunsi acolo si-i vor trimite in alte locuri mai respectabile .
De mult timp, asa-numitul secret bancar nu mai este valabil in Elvetia. Prima data pentru depistarea banilor traficantilor de droguri apoi a teroristilor si dictatorilor. Bancile elvetiene nu confisca acesti bani/aceste active ci doar blocheaza dreptul de folosinta/vanzare.
@Axxon: Sanctiunile sunt ilegitime? Poate ca da. Dar atacarea unui stat suveran si independent, distrugerea infrastructurii civile, fortarea de plecare in bejenie a peste 3 milioane de oameni este un act criminal. Peste ani, daca vom mai apuca, vom ajunge la concluzia ca aceste masuri au fost prea blande si mult prea tarziu luate. Cam 14 ani. Din momentul in care a atacat Georgia.
@Cenzura: rusii nu sunt in stare sa duca la bun sfarsit o operatiune militara in Ucraina daramite sa faca „desant” in Elvetia.
miliardele inghetate in Vest sunt furate de la poporul rus si urmau sa fie cheltuite oricum in Vest; ca atare, din asta pierd doar oligarhii, creati in epoca Eltin, pe care nici Putin nu-i sufera
Si pe urma daca fac rusii un desant aerian cu o suta de mii de militari sa ia banii din Elvetia o sa urle toti ca era tara neutra si rusii au cautat un pretext! Deci neutrii pot sa-ti fure banii, propietatile etc mai ceva ca un bandit care intra seara in casa!
Elvetia nu-i țara ai în care copiii din familie sărace erau dați ca sclavi familiilor bogate de către stat. Puțini știu, dar și mai putini înțeleg cum stă treaba cu țările „bogate” din vest.
E cea mai proasta mutare din istoria Elvetiei facuta pina azi (maine poate mai fac alta lata ?). De acum incolo nimeni nu mai are incredere in bancherii elvetieni. Cetrul de greutate financiar si economic pleaca spre est.
La sfârșit, oricând va fi acesta, fondurile rusești pentru care nu se poate stabili că aparțin statului rus (în condițiile în care Rusia este cea perdantă) vor fi dezghețate.
@Omul care trece:
Este compusa din confederatii controlate de tarile vecine: partea de sud e itaiana, cea de nord-est e franceza, restul e nemturiana. Fiecare zona are propria legislatie conform cu statu la care apartine, dar cica e neutra. Am scris si nu bagati la cap decat ce se da pe tv stil aberatii. Hai sa mai asteptam cateva luni ce de sechestre si confiscari au fost, da?
Nu cred ca este o masura corecta atata timp cit Elvetia este o tara neutra si in al doilea rand se demonsreaza acum ca nu mai se poate avea incredere in Banci.Oamenii isi depun in Banci valorile pt. ca exista o garantie si o siguranta ,dar acum vedem ca nu este chiar asa cum ni se promisese.Deci Bancile cele mai sigure raman acasa la fiecare pt. ca in Banca nu mai poti fi sigur,nici macar in cele din Elvetia neutra si corecta.Daca sa ajuns sa se scoata din librarii cele mai mari scrieri si opere ale rusilor,au fost interzise spectacole cu piese si opere rusesti,au fost dati afara artisi rusi care aveau contracte cu diverse tari din occident,au fost scosi din echipele occidentale sportivi din Rusia,ca maine poimaine auzim ca Marina Voica a fost scoasa din casa ,poate sa ne spuna cineva daca toate aceste anomalii au legatura cu armata lui Putin ?
Sanctiunile economice Occidentale contra Rusiei sau oricarui alt Stat sunt ilegitime. Sunt aplicate doar pentru ca poate… Asta e dovada ca Occident = Dictatura planetara.
Avem noroc ca tinem aurul la londra…
Ce bine-i de noi ca n-avem bani si n-au ce ne ingheta! Da, dar iarna viitoare o sa inghete curul de frig. Ca gaze de la rusi canci, gaze din Marea Neagra canci, ca le trimit americanii in Europa de vest.
Pai, parca stiam ca Elvetia avea statut de tara neutra!! Ce s-a-ntamplat? A intrat Elvetia in NATO? Sau a fost tot timpul membra, dar sub acoperire!? Oricum, tot ce se intampla in prezent nu face altceva decat sa demonstreze inca o data (de parca ar mai fi fost nevoie!) ca pe sistemul bancar actual nu se mai poate pune nici o baza. Bancherii joaca pe aceeasi melodie si in aceeasi hora cu policienii.