“Ar trebui oare aclamată campania pentru independenţă ca un pas înainte către satisfacerea revendicărilor ce ţin de autoguvernare şi identitate culturală? Sau ar trebui văzută ca o altă sursă de instabilitate şi fragilizare în Europa – una care ar putea spori incertitudinea în alte ţări şi părţi ale lumii?”, scrie pentru Project Syndicate Jeffrey D. Sachs, director al Earth Institute din cadrul Columbia University.
Deşi ochii întregii lumi s-au îndreptat spre referendumul scoţian pentru independenţă, Scoţia nu este singura care caută să îşi retraseze graniţele nationale. Există mişcări pentru independenţă în multe alte părţi ale lumii; într-adevăr, 39 de noi state au aderat la ONU începând din 1980. Mulţi alţi aspiranţi aşteaptă şi ar putea fi încurajaţi de un “da” la referendumul din Scoţia.
Campania pro-independenţă din Scoţia s-a bazat pe patru argumente. Unul este cultural: pentru a apăra şi a întări identitatea poporului scoţian. Al doilea este ideologic: pentru a îndrepta Scoţia către o social-democraţie de tip scandinav. Al treilea este politic: pentru a aduce politica mai aproape de cetăţean. Şi al patrulea este economic: pentru a revendica o bună parte din gazele şi petrolul din Marea Nordului.
Liderii politici din Regatul Unit şi multe guverne europene le cer cu fermitate scoţienilor să voteze împotriva independenţei. Independenţa scoţiană, arată susţinătorii taberei unioniste, ar aduce puţine beneficii sau chiar niciunul; dimpotrivă ar duce la multe catastrofe economice, de la panică financiară până la reducerea locurilor de muncă şi a industriei din Scoţia. Mai mult, o Scoţie independentă ar putea fi exclusă din UE şi NATO.
Ce ar trebui să gândească restul lumii privitor la această dezbatere? Ar trebui oare aclamată campania pentru independenţă ca un pas înainte către satisfacerea revendicărilor ce ţin de autoguvernare şi identitate culturală? Sau ar trebui văzută ca o altă sursă de instabilitate şi fragilizare în Europa – una care ar putea spori incertitudinea în alte ţări şi părţi ale lumii?
Mişcările secesioniste pot, fără îndoiala, să creeze instabilitate. Luaţi în considerare şi problemele globale legate de Kosovo, Sudanul de Sud, Kurdistan şi Crimeea. Cu toate acestea, independenţa naţională poate fi gestionată paşnic. Ruperea Cehoslovaciei, în 1933, în Cehia şi Slovacia – faimosul “divorţ de catifea” – nu a implicat costuri semnificative sau pe termen lung pentru niciunul din statele succesoare. Ambele au acceptat separarea si, ştiind că viitorul lor este în cadrul UE, şi-au concentrat atenţia pe aderare.
Acest scenariu pozitiv este plauzibil în cazul Scotiei. Restul Regatului Unit (RUK), incluzând Anglia, Tara Galilor şi Irlanda de Nord ar negocia rapid şi eficient termeni independenţei scoţiene, cazând de acord asupra împărţirii datoriei publice, a activelor publice, inclusiv a rezervelor offshore de petrol şi gaze. Ambele părţi ar fi pragmatice şi moderate în revendicările lor.
În acelaşi timp, UE ar fi acceptat imediat ca Scoţia să rămână stat membru, având în vedere că Scoţia respectă deja toate standardele democratice. În mod similar, NATO ar accepta imediat să menţină Scoţia în Alianţă (deşi Partidul Naţional Scoţian a susţinut că bazele submarinelor nucleare britanice sunt o complicaţie care trebuie rezolvată).
Scoţia şi RUK ar putea fi de acord ca Scoţia să menţină temporar lira sterlină şi să se îndrepte treptat către o liră scoţiană sau către euro. Dacă aceste aranjamente monetare sunt transparente şi respectate prin cooperare, ele se pot materializa foarte lin şi fără probleme financiare.
Dar dacă RUK, UE şi NATO ar avea o atitudine vindicativă în faţa unui “Da” – fie pentru a da Scoţiei o lecţie sau pentru a-i descuraja pe alţii (precum Catalonia) – treaba ar putea deveni foarte urâtă şi foarte costisitoare. Să presupunem căp un stat scoţian independent este eliminat din UE şi NATO şi că i se va spune că nu va fi reprimit ani de zile. În acest caz, ar putea fi provocată panică financiară şi atât Scoţia, cât şi Marea Britanie ar putea suferi din punct de vedere economic.
Aspectul fundamental este că preţul secesiunii este o chestiune de alegere nu una inevitabilă. Costurile ar depinde de cum RUK, UE si NATO vor decide să răspundă unui vot afirmativ şi cât de moderat ar fi viitorul stat independent în negocieri. Dacă vor avea câştig de cauză cei echilibraţi, independenţa poate fi obţinută cu costuri mici.
Pericolele secesiunii sunt mult mai mari acolo unde nu există entităţi precum UE şi NATO. În asemenea situaţii proclamaţiile unilaterale din partea guvernului naţional sau a unuia regional duc deseori la o prăbuşire a comerţului şi finanţelor – şi deseori la război, aşa cum am văzut la ruperea Iugoslaviei şi, mai recent, a Sudanului.
În aceste cazuri, separarea a fost urmată de adânci crize politice şi economice, care persistă încă sub anumite forme. În cazul Iugoslaviei şi al fostei URSS, UE şi NATO au absorbit o parte din state, sporind tensiunile geopolitice.
Teoria politică internaţională a secolului XXI nu mai poate fi doar una despre state-naţiuni. Majoritatea aspectelor vitale ale bunăstarii naţionale – comerţul, finanţele, statul de drept, securitatea şi mediul – depind cel puţin la fel de mult de prezenţa unor instituţii regionale şi globale eficiente. Chiar dacă Scoţia şi-ar fi declarat independenţa, ea ar fi fost şi este legată de o densă reţea de responsabilităţi şi legi europene şi globale.
Personal, sunt favorabil independenţei Scoţiei, ca modalitate de a întări democraţia şi identitatea culturală. Cu toate acestea, sprijin independenţa doar plecând de la premisa că Scoţia şi RUK ar rămâne împreuna în UE şi NATO. Dacă UE şi NATO ar “pedepsi” o Scoţie independentă prin excludere, se poate produce un adevărat dezastru, nu numai pentru Scoţia şi Regatul Unit, dar şi pentru democraţie si securitate.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.