Ce face politica din oameni

Culmea, purta pălărie. Să nu-ţi vină să crezi, avea baston! Să mori şi alta nu, avea ceas cu lanţ de argint! Și zicea tot felul de baliverne despre politică!

– Air travel is nowadays as safe as travelling by train! Moscova e de fapt Washington, Parisul se visează la Berlin, Roma în Madagascar, Mazăre în Tanganica, Udrea în Costa Rica, Videanu în Casablanca.

I-a spus fetei de la recepţie. Pentru că exersa. Pentru că tocmai se pregătea să treacă Atlanticul spre America. Pentru că voia ca toată lumea să ştie.

– Şi pentru tusea dumneavoastră am un leac! i-a spus şoferului de taxi. Nu-l mai votați pe Iliescu.

– Copiii sunt o adevărată bătaie de cap! i-a spus unei femei care-şi certa plozii. Uită-te la Petre Roman, uită-te la Boureanu, uită-te la Prigoană.

– Credeţi că Prigogine a spus totul în materie de timp?! l-a întrebat pe un poliţist. Nici Becali n-a zis totul despre fotbal!

– Bastonul poate fi o armă straşnică, e nevoie doar de stăpânire de sine! i-a explicat unuia, unul cu mustață și barbișon. Jandarmii lui Dăncilă o știu foarte bine!

– Evident, Luna este un satelit artificial, gol pe dinăuntru, de vreme ce, în mod cu totul neaşteptat, şi americanii şi ruşii tac mâlc în privinţa ei! i-a şoptit vânzătorului de ziare de pe faleză.

– O seară petrecută cu mine, să nu credeţi că mă laud pur şi simplu, e o seară de neuitat! a încercat să cucerească o femeie măritată.

– Nu-i aşa că privindu-mă vă întrebaţi dacă nu cumva sunt extraterestru? Din pricina ochilor mei?! câteodată şi eu mă îndoiesc! s-a plâns unui lustragiu.

– Mingea de cauciuc pe care ţi-o tot aruncă destrăbălaţii ăia prin apă o să vă facă praf minunatul ceas de aur! îl avertizează pe un bărbat care-şi consuma berea plictisit.

– Cred c-ar fi bine să duceţi bărcile în hambar, după-amiază va fi furtună, valurile vi le vor sparge pe toate! l-a îndemnat pe unul din salvatori.

– Ce opinie aveţi despre America, n-o găsiţi teribil de frivolă? Dar Trump? E pe bune cu rușii? tachină o tânără care tocmai îşi scotea sutienul.

– Toate ca toate sau toate sunt ca toate? Credeți că Johannis știe? întrebă retoric, speriind o femeie care croşeta absorbită, vai ce absorbită era.

– N-aţi vrea să vă retrageţi picioruşul atât de delicat din calea mea? Vi l-aş putea strivi cu bastonul din greşeală! Băse așa a făcut cu noi, mă scuzați! a sfătuit-o el pe Marilyn Monroe.

– Cerule, ce bine semănaţi cu îngerul acela, Marilyn! s-a extaziat pe moment, desfășurând un tricolor mucegăit, scos de la naftalină.

– Sunt chiar ea! i-a strigat Marilyn Monroe.

– Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor! a bombănit el trecând mai departe cu gândul la pilda lui Solomon.

Şi se plimba în fiecare dimineaţă pe plajă şi se oprea şi vorbea fiecăruia spunându-i mereu acelaşi lucru. Repetând până şi virgulele. Învârtindu-şi bastonul prin aer. Fluturându-şi pălăria. Ameninţând cu plecarea. Cu sinuciderea. Cu uitarea. Un bărbat între două vârste, trăsnit, nebun, ce mai. Credea, bietul, că lumea-l aşteaptă cu sufletul la gură. Să-i năucească mereu cu aceleaşi întrebări. In nevolnicia lui. Aşa că l-au luat la ochi. Nişte poliţişti. Nişte cârcotaşi. Nişte jurnalişti. Şi i-au cerut să stea locului să se explice. I-au cerut apoi socoteală.

Apoi i-au cerut să se lase fotografiat. Să apară pe prima pagină a ediţiei de seară.

S-au holbat cu toţii. S-au speriat. Şi-ntr-un elan general, cu acordul lui, s-au jucat îngropându-l în nisip. De-adevăratelea.