După săptămâni întregi de impas, de la summit-ul din decembrie 2022, generate de opoziției Ungariei față de acest proiect, liderii Uniunii Europene au reușit să ajungă la o înțelegere, convenind în unanimitate să acorde un ajutor în valoare de 50 de miliarde de euro Ucrainei pentru următorii patru ani.
S-a ajuns la consens după ce acordul a primit trei completări, conform unor surse diplomatice, scrie B1 Tv, care citează Politico.
Potrivit unui draft de declaraţie comună a Consiliului European, este vorba de consemnarea faptului că va exista un raport anual al Comisiei Europene privind implementarea pachetului de ajutor pentru Ucraina, va avea loc o dezbatere la nivel de lideri cu privire la implementarea pachetului și, dacă va fi nevoie, peste doi ani Consiliul European va cere Comisiei o revizuire a noului buget.
De asemenea, liderii europeni au adăugat o prevedere care se referă la concluziile din decembrie 2020 pentru a garanta că modul în care este evaluat statul de drept în Ungaria de către Comisia Europeană se face într-un mod corect și obiectiv.
Concesiile făcute Ungariei sunt considerate de oficialii de la Bruxelles ca fiind minore atât timp cât s-a evitat scenariul în care Orban ar fi avut posibilitatea de a-și exercitat poziția de veto asupra ajutorului acordat Ucrainei.
De asemenea, Orban se poate declara victorios în fața susținătorilor săi după ce a obținut o revizuire anuală.
Mai mulţi diplomați europeni au negat că i s-au acordat și alte concesii lui Orban.
Presiunea tot mai mare a liderilor europeni i-a transmis clar Budapestei că nu are alternativă decât să aprobe banii Ucrainei.
Diplomații estimează că un element cheie în obținerea acordului lui Orban a fost reconstruirea încrederii între Ungaria și Comisia Europeană, pentru care prevederea privind mecanismul de condiționalitate a fost esențială.
Unde o fi suveranitatea si idependenta tarilor europene ,atita timp cint Bruxellul comanda si tarile europene sint obligate sa execute,altfel primesc sanctiuni ?