Jucătorul italian Jannik Sinner, locul 24 ATP şi cap de serie numărul 5, a devenit cel mai tânăr câştigător de turneu ATP 500, la vârsta de 19 ani.
Grație succesului său, Sinner a primit un premiu de 350.755 de dolari şi 500 de puncte ATP. El va urca până pe locul 15 ATP, cea mai bună clasare din carieră.
Italianul nu este la primul trofeu: a mai câștigat un turneu pre-Australian Open, în acest an, la Melbourne, şi turneul dedicat celor mai buni tineri jucători, la Sofia, anul trecut.
De asemenea s-a calificat în finala turneului de 1.000 de puncte de la Miami, tot în acest an, pierdută în faţa plonezul Hubert Hurkacz.
Anterior, jucătorul cel mai tânăr care câştigase un turneu ATP 500 a fost germanul Alexander Zverev, tot la Citi Open, în 2017.
Americanul Andy Roddick, 18 ani în 2001, şi argentinianul Juan Martin del Potro, 19 ani în 2008, au fost alţi tineri jucători care s-au impus la turneul de la Washington.