Cine își permite să ”declare război” justiției UE

Curtea Constituțională Federală a Germaniei a decis, marți, că programul de stimulare al Băncii Centrale Europene contravine parțial legilor din Germania, câtă vreme nici Parlamentul, nici Guvernul nu sunt implicate în această decizie. Este vorba despre programul de relaxare cantitativă al BCE, început in 2015, prin care Banca Centrală Europeană cumpără obligațiuni ale statelor euro pentru a stimula creșterea economiei și reducerea inflației. Curtea Constituțională a Germaniei dă Băncii Centrale Europene un răstimp de trei luni pentru a-și regândi relaxarea cantitativă.

Deutsche Welle amintește că judecătorii constituționali de la Karlsruhe au mai analizat această speță în 2017, axându-se pe Programul de Achiziții Publice, folosit și el de BCE pentru a cumpăra acțiuni suverane. Judecătorii au fost sesizați că acest program poate interveni direct în politica de finanțare publică, ceea ce este dincolo de atribuțiile Bancii Centrale Europene. Prin relaxarea cantitativă au fost cumpărate obligațiuni de circa 2,6 trilioane de euro, dintre care obligațiunile cumpărate prin programul menționat au fost în valoare de 2,1 trilioane de euro.

Prezentată în acest fel de Deutsche Welle, informația pare neimportantă. Agenția Bloomberg o prezintă însă sub titlul ”Curtea Europeană de Justiție, în fața unei declarații de război a judecătorilor germani”. Asta pentru că CEJ a examinat programul de relaxare cantitativă, la cererea judecătorilor germani, și nu a constatat nimic în neregulă. Important este și că relaxarea cantitativă a fost reluată în noiembrie 2019, deci decizia Curții de la Karlsruhe afectează un program în desfășurare al BCE.

Mai mult, avem de-a face cu o dispută de lungă durată între instanța europeană de la Luxemburg și Curtea Constituțională a Germaniei. Disputele privind jurisdicția a au început încă de la Tratatul de la Maastricht și au atins un vârf în momentul adoptării Tratatului de la Lisabona. În 2017, Curtea Europeana de Justiție a respins sec criticile judecătorilor germani privind relaxarea cantitativă, însă aceștia au avertizat că ar putea decide că UE acționează în afara prerogativelor sale. La acel moment, nu puțini analiști se întrebau dacă o instanță dintr-un stat membru ar putea să amenințe stabilitatea întregii zone euro, acționând ”în numele poporului”, așa cum o face Curtea Constituțională Federală.

Și mai interesant este că judecătorii constituționali germani au judecat acest caz după o sesizare depusă de un fost lider al partidului considerat de extremă dreapta Alternativa pentru Germania și de Peter Gauweiler, un fost membru al conservatorilor din Bavaria – Uniunea Creștin Socială. ”Una dintre cele mai reputate curți constituționale din lume a arătat că judecătorii UE acționează de-a dreptul arbitrar”, a spus Gauweiler.

”Este o declarație de război la adresa Curții Europene de Justiție și va avea consecințe”, a spus Joachim Wierland, profesor de drept la Universitatea de Științe Administrative, citat de Bloomberg. ”Este și o invitație pentru ca alte țări să ingnore deciziile care nu le plac”, a spus el. Verdictul judecătorilor de la Karlsruhe este o provocare la adresa supremației Curtii Europene, ale cărei decizii sunt obligatorii în toate statele membre, scrie Bloomberg. Este nu numai cea mai dură critică la adresa judecătorilor europeni de la Luxemburg, ci provoacă și riscul ca alte țări să înceapă să se îndoaiască în privința autorității lor, scrie agenția americană de presă. Înainte ca lumea să se fi axat doar pe pandemia de gripă, Polonia era în plin război cu justiția europeană.

Lăsăm la urma aspectele dublului standard.

Ce a făcut Curtea Constituțională Federala? A dat o ripostă Curții Europene de Justiție, ba chiar i-a contestat autoritatea, spun unii experți, cu riscuri importante chiar pentru moneda euro, iar asta în plină criză de pandemie. Și nu este pentru prima dată când așa-zișii ”cardinali” de la Karlsruhe faca asta.

Tratatul de la Lisabona a fost privit foarte critic și în Germania, chiar de Curtea Constituțională, care și-a exprimat opinia cu privire la tratat în iunie 2009. Pentru Curtea Constituțională a Germaniei, constituțiile naționale trebuie să primeze în fața legilor europene, câtă vreme UE se guvernează dupa tratate încheiate între guverne și nu după o Constituție europeană, care să presupună abandonarea constituțiilor naționale. Până la apariția unei Constitutii europene, legitimitatea democratică ”rămâne legată într-o mare măsură de statul națiune, de limbă, istorie și cultură”. Curtea Constituțională de la Karlsruhe arăta atunci că la nivelul UE nu există încă acești factori de identificare a unui ”demos” european și, prin urmare, nu există o cultura politică viabilă a UE, nu există ”un popor european unificat”. Parlamentul European nu poate fi privit la un legislativ pe deplin democratic, pentru că nu reprezintă voința unui singur popor, pe când parlamentele naționale au preeminența în materie de legiferare pentru că reprezinta popoare identificabile și cu conștiință politică, în sensul unor valori comune, limbi comune și al unei experiențe istorice comune, arăta, în 2009, Curtea de la Karlsruhe.

Din aceste motive, criteriile democratice sunt îndeplinite doar dacă deciziile care afectează domeniile politice cheie sunt luate de parlamentele naționale. Curtea Constituțională a Germaniei identifica atunci câteva domenii fundamentale, în care transferul competențelor către Bruxelles poate eroda suveranitatea, asta pana la apariția unui ”popor european”. Iată care sunt aceste domenii: monopolul forței legitime (armata și poliția), legislația penală, deciziile fiscale fundamentale, garantarea unei justiții sociale, autonomia bugetară, legile privind familia, educația, cultura națională și statutul comunităților religioase. Judecătorii constituționali germani considerau că aceste domenii sunt esențiale pentru suveranitate și că instituțiile politice democratice și legitime trebuie să aibă control asupra lor.

Așa cum acum, în mai 2020, profesorul Joachim Wieland, amintit mai sus, spunea că decizia Curții de la la Karlsruhe este o invitație pentru ca și alte țări membre să conteste autoritatea UE, la fel s-a întamplat și cu critica adusă de Germania Tratatului de la Lisabona. Așa se face că, în 2018, ministrul polonez al Justiției a cerut Curții Constituționale din Polonia să decidă dacă Tratatul UE este compatibil cu Constituția Poloniei – totul în contextul disputei dintre judecători și guvernul de la Varsovia.  ”Dacă Germania poate, atunci și noi putem. Vă asigur că Polonia dorește să aibă în UE un statut care să nu fie inferior celui al Germaniei. Nu văd niciun motiv pentru care noi nu putem face același lucru”, spunea atunci ministrul polonez Zbigniew Ziobro.

Ce s-a întâmplat mai departe? Polonia a fost adusă în fața Curții Europene de Justiție, iar apoi Parlamentul European a votat pentru activarea Articolului 7 din Tratatul UE împotriva Varșoviei, pentrru ridicarea dreptului de vot în UE. Pentru a nu mai vorbi despre campania din presa internațională începută împotriva guvernului ”populist” și cu tendințe ”autoritare” din Polonia.

Ce s-a întâmplat în cazul contestărilor repetate ale autorității curții europene de către judecătorii constituționali germani. În cazul de față, pe 5 mai, Financial Times, altfel foarte dur cu guvernul Poloniei, publica un articol intitulat ”Nu dați vina pe judecătorii germani”. Și agenția Deutsche Welle tămâia de zor știrea venită de la Karlsruhe. Iar în literatura de specialitate și corectă politic, disputele amintite dintre Curtea Constituțională a Germaniei și Curtea Europeană de Justiție sunt descrise drept o formă de ”dialog juridic”.

Ce se întâmplă acum la banca de la Frankfurt și la Curtea de la Luxemburg se numește ”dialog juridic”, dacă interlocutorul este Curtea de la Karlsruhe. Dacă contestarea vine de la vreo instanță sau vreun guvern din Estul Europei, avem de-a face cu ”derapaje autoritare”, ”corupție”, ”antieuropenism”, asta dacă nu cumva amintitul interlocutor este dat imediat jos de vreo mișcare a cetățenilor ce ies în stradă în apărarea democrației la fel de spontan precum îi aplaudă acum, la ore fixe prin diferite capitale europene, pe angajații din sănătate.