Ungaria nu mai este o democrație, Polonia o ia pe aceeași cale, democrația din Balcani se erodează din cauza influenței Chinei și Rusiei, iar UE nu face nimic pentru a opri această evoluție. Asta spune un raport al Freedom House despre țările în tranziție, publicat miercuri.
Este vorba despre un raport care analizează 29 de țări din Europa Centrală, de Est și din Asia Centrală. Ungaria este catalogată în raport drept „regim hibrid”, nu ca ”democrație”. Regimuri hibride mai sunt stabilite de Freedom House în Ucraina, Kosovo, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Albania, Serbia, Muntenegru. Ultimele două țări enumerate au fost și ele retrogradate de la statutul de ”democrații”, și nu trebuie să uităm că Muntenegru abia ce a devenit țară membră NATO, la fel ca și Macedonia de Nord.
Dacă așa spune Freedom House, atunci așa trebuie să fie. Însă guvernul Ungariei nu este de acord.
Secretarul pentru comunicare internațională al guvernului de la Budapesta a avut o replică pe Twitter la acest raport. Freedom House ”a fost o organizație bipartizană pentru drepturile omului. Odată cu finanțarea de la George Soros au decăzut, devenind vârful de lance al partidului în care s-a transformat rețeaua Soros. Cine nu se conformează cu viziunea lor liberală este retrogradat”.
România, Bulgaria, Polonia și Croația sunt date de Freedom House drept ”democrații semiconsolidate”, în timp ce ”democrații consolidate” sunt doar Slovenia, Slovacia și Cehia. Dacă în cazul Poloniei raportul arată că țara urmează calea Ungariei, nu se spune ce tendințe sunt în România și celelalte ”democrații semiconsolidate”. Nu sunt greu însă de intuit criteriile raportului Freedom House, câtă vreme sunt congruente cu cele ale UE, care critică la fel de dur Polonai și Ungaria însă, atunci când vine vorba de acțiuni concrete, Bruxellesul preferă să introducă un bemol în deciziile luate împotriva Poloniei.
Pentru mai toată presa internațională, bomboana de pe coliva democrației ungare a fost legea care îi permite premierului Viktor Orban să conducă prin decrete în timpul stării de urgență, fără însă a se stabili cât va dura această stare de urgență. Însă parlamentul ungar poate oricând decide încheierea acestei perioade. Ce nu este însă pe placul UE și al Freedom House (sau al SUA, câtă vreme este vorba despre un ONG finanțat de guvernul de la Washington) este că parlamentul de la Budapesta este dominat de partidul premierului Orban, după alegeri libere și corecte.
Raportul Freedom House arată că ”Polonia și Ungaria nu se confruntă cu repercusiuni pentru că au slăbit statul de drept, iar partidul Fidesz din Ungaria a rămas membru al PPE, cel mai mare grup din Parlamentul European”, adăugând că președintele Trump nu a susținut democrația în regiune.
Tot din America, de data aceasta dintr-o publicație conservatoare, aflăm că ”cele mai sumbre estimări de după adoptarea legislației de urgență nu s-au adeverit”. ”Orban și-a folosit autoritatea pentru a obține câteva mici victorii pe plan intern: renovarea unui parc din Budapesta, în ciuda criticilor primarului din opoziție, introducerea obligativității menționării sexului copilului la naștere. Ar putea fi considerate măsuri neplăcute, criticabile sau oportuniste, însă sunt departe de autoritarismul de care este acuzat Orban”, scrie American Conservative. Guvernul poate pune sub acuzare pe oricine răspândește informații false despre virus, însă nu a fost închis niciun ziarist. Poate că perspectiva arestului are un efect dur asupra presei din Ungaria, însă site-urile independente și politicienii continuă să-l critice pe Orban”, mai arată American Conservative.
Ungaria se pregătește de redeschiderea economiei și ieșirea din izolare. Orașele mai mici sunt primele vizate, în timp ce budapestanii vor rămâne în continuare în izolare. Practic, modul în care s-a răspândit epidemia a urmat aceleași linii ca și disputa politică din țară: Ungaria rurală și a orașelor mici, cea care votează Fidesz, a înregistrat un numar insignifiant de cazuri, iar capitala dominată de opoziție a fost lovită mai serios de epidemie.
Opoziția din Ungaria se teme că guvernul Orban se va folosi de criza economică provocată de izolarea populației pentru a extinde puterile premierului cât mai mult. Observatorii internaționali, după cum am remarcat în raportul Freedom House, vorbesc despre posibilitatea apariției primei dictaturi din Uniunea Europeană.
Unde se află în realitate Ungaria? Opinia The American Conservative: ”Carantina de acum este un interregnum? Sau este ceva ce anunță noua normalitate? La fel ne putem întreba și despre autoritatea sporită a lui Orban. La începutul lunii aprilie, când a fost adoptată legislația de urgență, lucrurile păreau sumbre. Acum, Ungaria se redeschide și cele mai sumbre previziuni despre cum guvernul va recurge la reprimări nu s-au adeverit. Însă un posibil al doilea val, o criză politică sau o recesiune prelungită ar putea schimba totul. Situația politică din Ungaria este încă incertă. Nu este un răspuns satisfăcător, însă nu merită să-i ascultăm pe cei care ne vând certitudini într-o perioada ca asta”. Iar în această categorie pot intra și titlurile presei internaționale cum că brusc, dupa câteva săptămâni de epidemie de gripă, Ungaria și Polonia nu mai sunt democrații.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
@Marele Urs De acord cu postarea dvs. Remarc ca INCA NU ATI RASPUNS la intrebarile pertinente pe care vi le-adresat Alcibiade.Braila…