Clotilde Averescu termină de cusut o nouă uniformă soldățească, privește pe geam, e soare. O ciocârlie urcă sus în cer. O rafală de mitralieră nemțească o să facă zdrențe uniforma soldățească. Clotilde Averescu o să croiască o altă, și încă una, câteva sute poate. Inima ei bate cu putere. Tocmai a primitm o depeșă din Costa Rica.
Madam Protopopescu e la soare, pe plajă. Nu vin, îi scrie Clotilde Averescu, soldații noștri au nevoie de uniforme, nu pot să vin în Costa Rica. Te-ai întâlnit cu venusienii? Madam Protopopescu îi scrie la rândul ei, plină de patos. Venusienii par de treabă, au niște arme sofisticate, ni le pot vinde la jumătate de preț. Știi că sunt niște români din Viitor în Costa Rica? Dar nu vor să stea de vorbă cu mine, i-am întrebat dacă vor contribui la efortul general de război, avem nevoie de bani, avem nevoie de medicamente, mi-au întors spatele, uite-așa.
Lasă-i în plata domnului, mi-am zis, zi-mi dacă nemții se țin pe poziție. Se țin pe poziție dar noi ne luăm inima-n dinți și îi batem măr. Adu armele alea, nu mai pierde vremea. Eu mai croiesc niște uniforme, mai jos de Bacău, am săpat tranșee, o să ne întoarcem să luăm Focșanii, ai să vezi. Vin și eu, mâine iau vaporul, venusienii or să ne aducă armele în Munții Cașinului, cam într-o lună, e un portal acolo, se deschide când e lună plină, o să vezi. Se lasă seara. Vine iarăși dimineața. În București, bulgarii fac ravagii, turcii nu se lasă mai prejos, nemții fac pe interesanții, sunt simandicoși nevoie mare, se plimbă cu birja la șosea și habar n-au că în Moldova armata română se pregătește de luptă, e gata, iată. E seară din nou, se aprind făclii. Generalul Averescu își îmbrățișează soția, Clotilde îi șoptește, ai acum o armată adevărată. Undeva, în întuneric, armata română doinește.
O patrulă nemțească, pe biciclete, se plimbă prin București, pe Calea Victoriei și vede o lumină ciudată pe cer. Dar la Comenduire ofițerii dorm buștean. Madam Protopopescu trece cu vaporul prin Gibraltar și vede și ea lumina, ce să fie, poate un fenomen din Viitor, poate o nălucă, o veste, o știre, o inorm,ație falsă, o gulgută, o poantă, o fabulă, ceva.
ne/am saturat de acest sf retetar si stupid. una e sa te unspiri din realitate, alta sa faci literatura. aici e o cacialma de multisor, cum si un scriitor la cotidianiul este o plictiseala nemaipomenita. svaiter din mucava, domnilor
Patria…
ce e aia Patrie?
vorbim despre ea, privind-o?…sau vorbim despre ea, Privindu-ne?!
…o fi Vie, cumva?
daca e Vie, cu ce se Hraneste? de fapt…cu ce ne Hranim Patria ce sintem?!
creca ne Hranim cu Drag de Noi Insine!, ca in Noi Insine sint Rinduielile Tesatoarelor de Uniforme-Rinduieli,
pe care…hai! sa ni le amintim, daca nu le mai stim toate versurile:)),
pe care Batrinii mei…si ai tai…si ai lui…, le-au Sadit in felul nostru de-a fi!
Esenta Patriei e un Zambet!
uniforma e veche, e dinaintea soldatilor,
ca ea e o mangaiere de mama, un cintec de leagan, un zambet al inimii,
rinduieli ale natiei care se perpetueaza peste generatii, imbacindu ne pe toti! in aceeasi Uniforma,
adica imbracindu ne pe toti! in toate cite sint de bun-simt in neamul nostru.
asta este Uniforma care conteaza,
asa arata Soldatii
care devin Generatori de Miscare Fundamentala,
iata! Tesatoarele de Uniforma,
si…stai sa ti zic despre lumina.
cauta lumina de caldura!, ca cea care Misca in mod fundamental e caldura Cerului, mai exact caldura sufleteasca! adica Iubirea, ca Iubirea e Miscare, Miscarea In Intreg!
Tesatoarele de Uniforme Fundamentale Imbraca Miscarile Fundamentale ale Neamului in Bun-Simt!