Cochilia GHEORGHE SCHWARTZ (14)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –Cochilia, Ediția a doua, revizuită după treizeci de ani, apărută la Editura Limes în 2020

14. ÎNTR-ADEVĂR, DRUMUL CEL MAI SCURT DINTRE DOUĂ PUNCTE ESTE SPINAREA CURBĂ. ȘI IATĂ UN CAPITOL NUMIT STANCIU

Marele Descurcăreț preluă dosarul schimbului de locuință cu o condiție: să vadă mai înainte „care e buba“. Pentru aceasta ceru o zi liberă, pe care o și obținu, mai ales că șeful clinicii era încredințat că absența doctorului Stanciu nu era decât în folosul bolnavilor.

A treia zi, pentru cea de a doua întreprinzătorul se învoise de la sine, doctorul Diamant află că nu există nici un impediment în rezolvarea schimbului de proprietate solicitat, totul amânându-se, adică trebuind să fie luat de la capăt întrucât – spre sincerul regret al tovarășului Georgescu, șeful serviciului respectiv, întrucât datele problemei au suferit acea nefericită schimbare odată cu decesul doamnei, Dumnezeu s-o ierte. Tovarășul Georgescu permițându-și să-i transmită – cu o nepermisă întârziere – tovarășului Doctor Diamant sincerele sale condoleanțe.

– Bine. Și eu ce să fac în continuare?

– Dumneavoastră? Dumneavoastră nu trebuie să mai faceți nimic, îl asigură Stanciu. Îmi dați mie dosarul, eu îl transmit cui trebuie și, între timp, o să am grijă să intre la prima comisie.

– Ce comisie?

– Păi, treburile astea se aprobă în comisie. Unele dosare își așteaptă rândul de o jumătate de an. Altele…

Niky nu mai insistă. Pentru el problema era ca și rezolvată: el știa că, de acum, chiar dacă acea comisie atotputernică se va reuni abia peste un secol, el, doctorul Diamant, nu va mai mișca nici un deget. Dacă nici Stanciu nu poate rezolva un lucru, atunci cine să-l rezolve? Că Stanciu se va strădui, de asta șeful său era sigur. (De altfel, „Se rezolvă, dom’ doctor, se rezolvă!“, îl asigurase Marele Descurcăreț, un om care, deși superficial din cap până în picioare, nu obișnuia să-i tragă pe sfoară pe cei de care avea el nevoie.) Deci cazul era ca și clasat. Doctorul Stanciu nu era doctorul Păruș. La acela totul trebuia să fie legal, legal și iarăși legal. Dr. Păruș era un funcționar adus la perfecțiune. Pe Stanciu, chestia cu „reglementările în vigoare” nu-1 interesa chiar deloc.

A doua zi, Niky se grăbi să-l anunțe pe Colțea de succesul său și acesta mai făcu să apară la lumină una dintre sticlele lui speciale de vin vechi, licență proprie. Băură licoarea fermecată și mâncară nuci proaspete, având grijă să le curețe cu migală de pielița subțire și gălbuie, sărbătorind evenimentul ca pe o izbândă deja reputată.

Apoi, eliberați de griji, ca niște școlari în vacanță, sporovăiră despre una și despre alta. Colțea ținu lungi discursuri presărate cu informații docte, cu trimiteri la surse rare, cu grija permanentă de a epata și de a-și etala gândirea subțire, doctorul ascultând și simțindu-se bine, fiind tot mai convins de spectacolul gratuit oferit de celălalt. Deși…, într-o zi, bătrânul îl mai surprinse o dată: discutau despre jocul de șah și Colțea se autodeclară – și în privința aceasta – un jucător de forță internațională. Diamant, care nu obișnuia să joace decât rar, mai omorându-și niște ore lungi de gardă sau în scurte ocazii cu niște prieteni pe care nu-i mai vizita decât cel mult o dată pe an, Diamant era și el un iubitor al acelui joc, dar fără a putea fi de acord cu bătrânul cum că ar merita să consacri o viață întreagă șahului. Disputară în ziua aceea câteva partide pe o garnitură superbă, cu piese sculptate în os și cu o tablă din plăcuțe de aur și argint. Colțea îl umilise, însă Diamant știa că nu are calitatea de a constata dacă bătrânul joacă într-adevăr atât de bine pe cum pretinde. Asta, în primul rând, pentru că stăpânul casei muta foarte repede și-i imprima și lui un ritm cu care nu era obișnuit. În felul acesta, Diamant greșea des și nepermis de grav, erori imediat exploatate de celălalt.

La sfârșit, după ce mai admirară o dată piesele și tabla, Colțea se angajă într-o lungă tiradă despre jocul de șah ca esență a lumii.

– Totuși, să-ți închini toată viața numai unui joc…, făcu medicul.

– De ce? Astea sunt minunatele prejudecăți de care nu vă puteți niciunul lepăda. Să scrii toată viața cărți sau să pledezi până la bătrânețe la bară este altceva? Singura problemă e să faci bine ceea ce faci. Și s-o faci din vocație! Sper că nu te numeri printre ipocriții susținători ai ideii că e mult mai important meșterul creator al unei oale bune pentru a se bea apă din ea, decât Beethoven, care, săracul, n-a făcut decât să ne împuie capul cu muzică!

– E totuși important ce faci bine.

– Da, din punctul ăla de vedere sau din punctul ălalalt de vedere. Dar, uitând pentru o clipă să fim pragmatici sau să fim foarte pragmatici, ceea ce, în fond, este cam același lucru – o activitate bine făcută este mobilul spre care tinde omul. Cei ce încep, apoi, să clasifice la nesfârșit… De cele mai multe ori, eșuează în primul rând ei în gratuitate.

Între timp, Niky făcu o experiență: încercă să-și aducă aminte cât mai amănunțit tot ce a spus Colțea cu o săptămînă înainte și, aducând vorba despre același subiect, reproducea, ca de la el citire, cuvintele rostite cu puțin timp în urmă de către celălalt. „Ipoteza nulă“, ipoteza de plecare a doctorului, era bănuiala că spiritul de contradicție al bătrânului îl va face pe moșul ciufut să caute argumente și împotriva celor afirmate de el însuși. Rezultatele experimentului n-au fost concludente: uneori aproba încântat spusele lui Niky, taxîndu-1, în clipele acelea, drept un elev silitor, venit la școală cu lecțiile sârguincios caligrafiate și cu chenarul impecabil la fiecare pagină a caietului de teme, alteori, e drept, se autoinfirma… Sau poate n-a înțeles Niky exact ce a vrut să spună Colțea de prima dată? O fi fost vorba de o nuanță mai dificil de sesizat?

Altădată, gazda îi dărui lui Diamant un splendid album de artă. Niky îl refuză: era un cadou prea scump.

– Ia-1 liniștit, îl îmboldi Colțea, în felul acesta evadează măcar una dintre cărți.

– Cum adică? nu pricepu Niky.

– Când. m-au ridicat pe mine, au sigilat și biblioteca. Adică au arestat-o și pe ea.

– Cât timp ați fost închis?

– Opt ani. Din cinzeci și șase până în șaizeci și patru. Au adunat toate cărțile într-o odaie și au sigilat-o, spunându-mi că este literatură primejdioasă. Au zis că vor veni cu un camion după cărți, dar – Slavă Domnului! – n-au mai sosit. Nu știu ce s-a întâmplat. De atunci, nimeni nu mi-a mai spus nimic despre bibliotecă și nu știu dacă ea mai e sau nu arestată, dacă și-a îndreptat greșelile și dacă poate ieși între oameni. Oricum, eu o socotesc liberă, iar acest album va evada din temnița în care a fost uitată.

Timpul trecea, a venit și luna septembrie, Lavinia s-a întors de la mare, Doru era foarte ocupat cu organizarea festivalului de jaz. Adică Laura, dacă am amintit de ea, îl vedea mai nou pe logodnicul ei oficial aproape așa cum era el în realitate, însă începea să se obișnuiască: Doru constituia de acum vechea ei pereche, îi plăcea, nu-i plăcea, trebuia să-l accepte așa cum era. De ce? o întreba taică-său. Rău cu el, dar mai rău fără el, răspundea fata. Iar Doru, fiindcă veni vorba și despre el, Doru își petrecea vremea într-o anumită cofetărie – bar de zi, loc unde pregătea festivalul de jaz și unde spera să întâlnească și oamenii potriviți să-i înlesnească demersul. Procedeu împotriva căruia socrul tuna și fulgera, considerându-și ginerele un pierde-vară și un pierde-toamnă, o nulitate și un neputincios. Dar statul în cofetăria – bar de zi se arătă, până la urmă, totuși viabil: Doru obținu exact în localul unde-și făcea veacul relațiile necesare organizării manifestării dorite, chiar dacă, în final, el nu apăruse în nici un fel pe afiș, alții luându-i laurii organizării. Oricum, festivalul avu loc, iar adevăratul său inițiator, ignorat pe program, fu despăgubit cu o slujbă de metodist principal și cu un renume căutat printre amatorii jazului.

De atunci, Lavinia îi repeta mereu tatălui ei că Doru este un om mai mult decât capabil, reușind prin crez și perseverență să impună nu un spectacol, nu o pasiune, ci una dintre atât de multele manifestări ale spiritului.

– Să organizeze un festival de jaz la televiziune, îi ceru Niky, încăpățînat, o nouă faptă demnă de Hercule.

– La televiziunea din Noua Caledonie, poate, ripostă fata. Și când să se prezinte emisiunea? Ca o ilustrație a recoltelor record sau la „Tribuna ideilor înaintate”?

– Dacă-i așa de grozav, s-o facă!

– La televiziunea română?! se înfuria și fata. Fugi afară, reveni cu un ziar și citi programul pe ziua aceea: «20,00 Telejurnal; 20,25 Priorități în economie 20,45 Versuri patriotice 21,00 în pregătirea Plenarei C.C. al P.C.R. 21,20 Orizont spre adâncuri – documentar 21,30 Agenda Festivalului Național „Cântarea României” 21,50 Telejurnal». Punct!

Dar Hercule trecu și această încercare: într-o seară, între un reportaj dintr-o oțelărie și un altul dintr-o școală, în cadrul unei emisiuni pentru tineret, fu filmat și un club de întreprindere, unde Doru a reușit să-i împingă pentru aproape un minut întreg și pe protejații săi.

– Să mă ia dracu’, nu reuși socrul să primească cavalerește înfrângerea, idiotul ăsta e într-adevăr atât de perseverent încât nu mai poate deveni decât un tipic secretar județean U.T.C.

– De ce ești rău?

– Bine, atunci secretar municipal. Oricum, asistăm in vitro la nașterea unui activist cultural.

– Nu-i adevărat,’ Doru își iubește meseria.

– Meseria?! De ce-i spui așa?

Dar încă înainte de a reputa viitorul ginere aceste victorii, la doctorul Diamant se înfățișă doctorul Stanciu și-i spuse că, de fapt, dosarul Colțea – Diamant are două aspecte distincte: schimbul de locuință și schimbul de proprietate și că, dacă părțile sunt de acord, schimbul de locuință se poate aproba în douăzeci și patru de ore, urmând ca pentru schimbul de proprietate să se mai aștepte o lună-două.

– Nu, domnule, sau tot sau nimic. Mie nu-mi place să mă încurc!

– Cu ce vă încurcați, dom’ doctor? Vă mutați dumneavoastră, se mută și ei, dumneavoastră n-o să vă apucați să le cereți chirie, ei n-o s-o facă. Ce vă deranjează?

– Uite, recunosc, eu nu mă pricep la tertipuri de acest soi. Doar nevastă-mea se dădea în vânt după așa ceva. Dar eu știu una și bună: în jumătăți de măsură nu intru.

– Cum vreți, dar să știți că absolut toată lumea-procedează așa. Mă rog, într-o săptămână vă promit că aveți totul rezolvat. Numai că Stanciu părea sincer mâhnit de ignoranța șefului. Fu atât de mâhnit încât două zile nici nu mai dădu pe la clinică. Iar la data scadentă, adică peste o săptămână, lipsi din nou. Asta începu să-l deranjeze și pe superiorul lui ierarhic. După ce că era bombardat cu tot felul de reclamații la toate forurile posibile și imposibile, după ce – printr-o pură întâmplare, desigur – și revista politico-culturală-economico-sportivă publicase în acelaș număr o continuare a activității deschizătoare de drumuri a lui Pavlovici și un articol critic despre neregulile săvârșite de către două asistente în clinica pe care o conducea – deocamdată! – doctorul Diamant, după ce la Institut se lansau cele mai prostești zvonuri despre noua componentă a catedrei lor¹), Niky nu mai avea nevoie ca tot spitalul, de la medici și până la bolnavi, să știe că doctorul Stanciu are un program privilegiat întrucât se ocupă de rezolvarea problemelor personale ale șefului.

Îl chemă, așadar, la el și-i comunică în mod ferm că nu-i mai acordă nici o clipă pentru a rezolva în timpul serviciului probleme ce nu privesc clinica. (Adevărul e că Diamant n-a profitat niciodată de pe urma poziției sale și își făcea cu atât mai mult scrupule pentru acest prim caz.) Numai că Stanciu a înțeles în felul lui admonestarea și-i comunică șefului că acea celebră comisie nu s-a întrunit cu o săptămână în urmă, dar că totul este rezolvat, doctorul Diamant n-are de ce să fie supărat.

Stanciu n-a înțeles nimic.

Iar Lavinia și Doru, când nu aveau ce face – și se întâmpla tot mai des să n-aibă despre ce discuta unul cu celălalt – aduceau vorba despre „Casa Fantomelor” și se amuzau copios la gândul că Niky putea fi atât de copil încât să creadă că e în stare că le vândă astfel de gogoși. Că nu exista casa aceea li se părea evident. Dar de ce tot vorbea Diamant despre ea?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.