Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, precizează că abia în ianuarie 2014 vor începe serios lucrările în ”Comisia Călărași”, potrivit pesurse.ro.
”E puțin mai complicată perioada, într-adevăr, dar am dorit să avem lucrurile clare. Comisia stabilește, poate lucra în luna ianuarie, poate lucra înainte de Sărbători, mai are o săptămână, măcar să-și facă strategia, să-și pregătească chestionarul respectiv. O discuție serioasă, pe fond, ne putem aștepta să aibă loc după 7 ianuarie”, susține Ilie Sârbu.
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se vor reuni săptămâna viitoare pentru a decide constituirea Comisiei. Aceasta va avea 15 membri și va începe să lucreze înainte de Sărbători, însă abia în ianuarie 2014 se va intra serios pe dezbateri.
PDL a anuțat deja că va boicota ”Comisia Băsescu” și nu-și va desemna membri.