Conpet a murit! Long live Conpet!

În data de 25 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Braşov, în mare tăcere, s-a judecat procesul de faliment (dosarul nr. 411.3/62/25.01.2010) al societăţii de stat Conpet. Fără ştirea angajaţilor şi, mai ales, fără ca Ministerul Economiei şi Finanţelor (acţionarul majoritar al societăţii) să aibă habar.

Conpet este cea mai mare companie de stat de interes strategic care operează sistemul naţional de transport al petrolului şi produselor petroliere, ea făcând parte din sistemul de securitate al României. Aşadar, falimentarea VOITĂ, la comandă politică (pentru că ce altceva poate fi trecerea în insolvenţă a unei societăţi de stat care era – conform datelor oficiale – mai mult decât profitabilă?), se încadrează cu succes în subminarea cu premeditare a industriei petroliere şi, implicit, a economiei româneşti?

Ce vor spune reprezentanţii azeri din GUAM şi SOCAR despre falimentul fulger al Conpet, Azerbaidjanul pompând, din 2008 încoace, peste trei miliarde de euro în Conpet pentru a realiza proiectul Pan-European Oil Pipeline (PEOP), oleoductul care trebuia să fie construit pe ruta Constanţa-Trieste? Va rămâne Azerbaidjanul doar cu câteva sute de kilometri de conducte construite până în prezent doar pentru că un oarecare şef de campanie al Robertei Anastase (Claudiu Coleşiu, coincidenţă sau nu, chiar fostul director general al Conpet) a cerut el însuşi, în calitate de preşedinte al AGA (pe lângă creditorii înscrişi la masa credală) – aşa cum este reliefat în dosarul de insolvenţă 411.3/62/25.01.2010 – http://www.incomodph.ro/ falimentul societăţii pe care a condus-o? Culmea este că cel puţin în documentele oficiale, Conpet era profitabilă?Conform Legii Siguranţei Naţionale, Coleşiu, dacă va fi găsit vinovat, este pasibil de 25 de ani de închisoare pentru încălcarea siguranţei naţionale prin subminarea cu premeditare a industriei petroliere.

Falimentul Conpet are origini mult mai îndepărtate de Ploieşti. Ingineriile financiare cărora le-a căzut victimă compania românească au fost patentate deja în România de către personaje-cheie din subteranele mafiei ruse. Un oficial al Serviciului de Informaţii Externe – căruia, din motive lesne de înţeles, îi vom păstra anonimatul – ne-a furnizat o informaţie şocantă: „Procedura de faliment a Conpet este datată încă din 25 iulie 2009 (deci anterioară pronunţării Curţii de Apel Braşov în dosarul de faliment, aflat încă pe rolul instanţei şi înregistrat sub numărul 411.3/62/2005), iar lichidatorul judiciar este GLENCORE AG din Elveţia, ce aparţine lui Mark Rich!”. Şi nu este vorba despre o coincidenţă: printre cei care s-au înscris la masa credală a Conpet se regăseşte şi S.C. GLENCORE ENERGY UK L.T.D, ce aparţine tot lui Rich şi care, din informaţiile noastre, controlează prin intermediari şi RAFO Oneşti.

Prăbuşirea Conpet începe la sfârşitul anului 2005, iar principalii responsabili pentru acest lucru sunt: Claudiu Coleşiu (fost director), Liviu Ilaşi (fost director), Ioan Talpeş (fost şef al SIE), Corneliu Anastase. De bună seamă că un anume rol o fi jucat şi „lichidatorul”, adică firma lui Mark Rich. Greu de spus deocamdată care a fost şi rolul jucat de doi oligarhi ruşi. Decapitarea Conpet s-a făcut, aşadar, pe două căi, dar care au avut acelaşi numitor comun: pe de o parte, clanul Robertei Anastase (care l-a folosit pe post de marionetă pe Coleşiu), iar pe de altă parte, GLENCORE ENERGY UK L.T.D. Toate acestea s-au întâmplat direct sub nasul SRI Prahova, care, conform atribuţiilor pe care le avea prin lege, era obligat să informeze superiorii din conducerea centrală a SRI şi pe preşedintele României, inclusiv DIICOT, despre faptul că actualul şi foştii directori ai Conpet, prin cererea de faliment a companiei, au pus în pericol securitatea energetică şi siguranţa naţională a României, în favoarea unui grup de crimă organizată.

Compania naţională Conpet nu se afla în niciun caz, în ciuda crizei economice devastatoare, în situaţia de a-i fi fost cerut falimentul. Cu atât mai puţin chiar Conpet însuşi! Cu toate acestea, la o analiză sumară a dosarului de insolvenţă nr. 4113/62/2010 – judecat în ianuarie 2010, la Curtea de Apel Braşov (o altă coincidenţă: procesul între RAFO Oneşti – debitor, şi acelaşi GLENCORE ENERGY – creditor, tot la Curtea de Apel Braşov s-a judecat) -, se observă un lucru ciudat, în măsură a da peste cap întregul Cod de Procedură de Drept Comercial: printre cei 15 creditori care ar fi cerut insolvenţa Conpet se află, la poziţia 15, chiar… Conpet. Mai exact, Conpet vrea falimentul Conpet? Practica juridică în domeniu ne arată faptul că la masa credală apar cei care au împrumutat o anumită societate sau care au prestat diverse servicii şi, deoarece aceasta nu şi-a onorat datoriile (ori nu a plătit respectivele servicii), atunci creditorii cer falimentul ei, scoaterea la licitaţie a bunurilor şi recuperarea datoriilor din vânzările cu pricina. În aceste condiţii, ce ar trebui să înţelegem, că societatea de stat Conpet este datoare sieşi iar pentru a-şi recupera creanţa, şi-a cerut singură falimentul? Şi despre care faliment e vorba, atâta vreme cât, cel puţin din datele oficiale, Conpet a încheiat şi anul 2009, şi anul 2008, şi anul 2007 pe profit, şi nu pe pierdere? Pe de altă parte, pe lista de aşa-zişi creditori care au emis pretenţii la banii Conpet se află şi controversata RAFO. Asta în condiţiile în care, anul trecut, datoria pe care o avea Conpet la RAFO a fost plătită, conform Bursei de Valori Bucureşti, care menţiona că „Rafo Oneşti şi-a majorat capitalului social cu suma de 2,42 milioane RON, ce reprezinta creanţa certă, lichidă şi exigibilă plătită de Conpet SA”. Virarea banilor de la Conpet către RAFO s-a realizat în data de 25 iulie 2009.

Mai trebuie menţionat încă un aspect important: aceiaşi ofiţeri SIE care au lucrat la acest dosar complicat au trimis de două ori (o dată în 2009, iar a doua oară în 2010) rapoartele cu concluziile referitoare la ciudata falimentare a Conpet către Preşedinţia României. În ambele dăţi rapoartele s-au întors de la Cotroceni, către SIE, cu rezoluţia: „Neconcludent”!

(Material realizat prin folosirea unor articole apărute în presa prahoveană îndeosebi în ziarele „Incomod” si „Altphel”.)