Corlăţean: Aştept o decizie favorabilă în cazul aderării la Schengen

Ministrul de Externe Titus Corlăţean, a afirmat miercuri că aşteaptă o decizie favorabilă în privinţa aderării României la Schengen până la sfârşitul acestui an, arătând însă că Berlinul condiţionează hotărârea de evoluţiile pozitive privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în timp ce Parisul ne sprijină, chiar dacă are o poziţie „mai puţin manifestă”.

„Eu personal, fără să plusez, fără să ridic iarăşi standardele, cum s-a întâmplat în anii anteriori, aştept o decizie favorabilă înainte de finalul acestui an, dacă continuăm în acest ritm şi în acest climat de stabilitate politică în România, care contează foarte mult”, a afirmat ministrul, la Digi 24.

Întrebat dacă recenta întâlnire cu ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a modificat abordarea Berlinului vizând aderarea la Schengen, Corlăţean a vorbit de o schimbare de „spirit, atmosferă”.

Pe de altă parte, Titus Corlăţean a arătat că Germania pune în legătură MCV şi dosarul Schengen.

„Faptul că sunt evoluţii pozitive la capitolul MCV – cu numirile procurorilor, cu jurisprudenţa, cu faptul că se fac progrese în domeniul justiţiei – asta contează inclusiv cu privire la evaluare pe celelalte aspecte şi noi o spunem foarte clar: ne-am făcut temele, am îndeplinit criteriile de aderare de mulţi ani în evaluarea Comisiei Europene, am investit foarte mulţi bani în securizarea frontierei. (…) Lucrurile acestea ne duc în direcţia cea bună”, a subliniat Corlăţean.

În ceea ce priveşte poziţia Franţei, ministrul a spus că această ţară dă dovadă de „deschidere” şi „înţelegere” şi că sprijină aderarea României la Schengen, chiar dacă nu se exprimă deschis în acest sens.

„Este deschidere, este înţelegere. Este confirmată acea poziţie constantă a Franţei, poate mai puţin manifestă, din raţiuni inclusiv de politică internă până la urmă, dar este un sprijin. Franţa nu s-a opus, nu a generat dificultăţi. (…) Vorbim de perioada care contează până la urmă în ciclul actual”, a afirmat ministrul.

Cooperarea cu Franţa, a adăugat Corlăţean, s-a concretizat, de la începutul acestui an, prin zece vizite de miniştri „în ambele sensuri”, prin vizita premierului român la Paris, urmând să aibă loc şi vizita şefului Guvernului francez la Bucureşti în iulie, când va fi inaugurat un liceu francez în Capitală. În plus, Franţa va participa la construcţia laserului de la Măgurele.

Autorităţile de la Bucureşti speră că România va adera la Schengen într-o primă etapă cu punctele de frontiera aeriene şi maritime, după care şi cu cele terestre.

Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, afirma, înainte de Consiliul JAI din 7-8 martie, că ţara sa va folosi dreptul de veto pentru a bloca intrarea României şi a Bulgariei în Schengen. În cele din urmă, România nu a mai solicitat un vot. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.