Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi că nu are „o sincopă de comunicare” cu președintele Klaus Iohannis, „este o relație în care atunci când este nevoie instituțional” se comunică.
Tăriceanu nu s-a arătat deranjat de faptul că nu a fost invitat de către șeful statului la dineul organizat la Palatul Cotroceni cu prilejul vizitei în România a președintelui Franței, Francois Hollande, spunând că președintele are „latitudinea să invite pe cine crede el”.
„Nu am fost invitat. Nu cred că e o cutumă (să fie invitat președintele Senatului — n.r.), nu cred. Președintele are latitudinea să invite pe cine crede el. Relația nu e de niciun fel, este o relație în care atunci când este nevoie instituțional, putem să comunicăm și am și comunicat. Am primit un telefon de invitare din partea președintelui la discuțiile care au avut loc după referendumul de ieșire a Marii Britanii din UE, a avut disponibilitatea pe care o apreciez. M-a sunat personal să mă invite. Deci, nu aș spune că avem o sincopă de comunicare. Lucrul acesta nu mă poate face însă să nu înțeleg că președintele are niște obiective politice, personal”, a declarat Tăriceanu, joi seară, la Antena 3.