Curtea Constituţională a R. Moldova confirmă rezultatul referendumului

Rezultatele referendumului privind modificarea

De (R.C.)
Curtea Constituţională a R. Moldova confirmă rezultatul referendumului

Rezultatele referendumului privind modificarea

Rezultatele referendumului privind modificarea Constituţiei Republicii Moldova, astfel încât aceasta să prevadă parcursul european al ţării, au fost confirmate, joi, de Curtea Constituţională, a anunţat preşedinta Domnica Manole.

„Astăzi, Curtea Constituţională a pronunţat o hotărâre prin care a confirmat rezultatele referendumului republican constituţional din 20 octombrie. După cum ştiţi, referendumul a fost organizat după pronunţarea avizului Curţii Constituţionale din 16 aprilie 2024 care a reţinut că inţiativa de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova prin referendum, în sensul adăugării unor prevederi referitoare la direcţia politică a statului şi la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, corespunde limitelor temporale şi materiale de revizuire a Constituţiei”, a afirmat Domnica Manole.

Oficialul Curţii Constituţionale a arătat că la referendum au fost incluşi în listele electorale 3.020.814 alegători, dintre care 2.711.615 înscrişi în listele electorale de bază şi 309.199 – în listele electorale suplimentare. La urne s-au prezentat 1.532.264 alegători (50,72%), adică mai mult de o treime din numărul de alegători înscrişi în listele electorale, ceea ce a făcut ca scrutinul să fie valid.

La întrebarea supusă referendumului, „Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, au răspuns 1.488.874 persoane cu drept de vot. Dintre acestea 749.719, adică majoritatea, au răspuns cu „Da”, iar 739.155 cu „Nu”.

Legea privind modificarea Constituţiei, aprobată prin referendum, va intra în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial.

„Curtea a stabilit că Legea pentru modificarea Constituţiei adoptată pe 20 octombrie 2024 prin referendum constituţional intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a hotărârii constituţionale, iar Constituţia se va republica în Monitorul Oficial al Republici Moldova”, a adăugat Manole.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Gure rele spun insa, că cei care n-au participat la scrutin au fost nu 50,72% ci numai 49,81% .. După o hotărâre a CC din a. c. scrutinul poate fi legitim numai dacă se depășește rata de 50%0ce nu s-a întâmplat.. Da, la urne pentru prezidențiale sau prezentat 50,72% dar pentru schimbări constituționale numai 49,7 fiind ne suficient..
    Instala CC.. Merge vorba de vale dar ei ne povestesc despre deal..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.