Din 1970, planeta noastră este sărbătorită anual pe 22 aprilie, prin două evenimente importante: Ziua Planetei Pământ și Ziua Internațională a Mamei-Pământ.

Ziua Internațională a Mamei-Pământ, stabilită de ONU prin Rezoluția 63/278 în 2009, este recunoscută de toate statele membre. Conceptul de „Mama-Pământ” provine din tradiții străvechi și exprimă legătura profundă dintre oameni și planeta care le susține viața.
Pământul, cel care ne ţine pe toţi, ne-a ţinut şi ne va mai ţine,, cel care ne hrăneşte, ne rabdă prostiile şi răutăţile şi îndură suferinţele pe care i le pricinuim, merită cu siguranţă însuşirile de „mamă” cu care l-au înzestrat vechile civilizaţii şi pe care uneori, i le atribuim şi noi, conştient sau nu. Şi merită, cu siguranţă, o zi a sa – deşi grija noastră pentru mama ar trebui să fie una de fiecare zi. Dar măcar o dată pe an, o zi din cele 365/366 câte are anul, putem să ne gândim la planetă ca la un organism superior, a cărui existenţă îngăduie şi existenţa noastră, a oamenilor care facem parte din el. Aşadar, o zi pentru planetă: în 2009, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie drept Ziua Internaţională a Mamei Terra.
Mitologia greacă a făcut din Pământ o zeiţă-mamă, Geea sau Gaia, divinitatea primordială care a dat naştere tuturor celorlaţi zei, iar conceptul e unul dintre cele mai durabile şi constante în istoria omenirii, manifestat în sute de variante, de la Terra Mater a romanilor, până la zeiţele-mame – ce personifică Pământul, natura, fertilitatea – prezente în cele mai felurite culturi, răspândite în timp şi spaţiu.

Ziua Planetei Pământ a fost marcată pentru prima dată în 1970, când 20 de milioane de americani au participat la evenimente dedicate protejării mediului. Inițiativa i-a aparținut senatorului american Gaylord Nelson și a fost, la început, celebrată doar în SUA.
Atunci, Nelson, un ecologist convins, a dorit să organizeze un mare eveniment dedicat mediului, pentru a-i face pe tinerii americani conştienţi de problemele existente şi de nevoia de a se implica în rezolvarea lor.
Impresia produsă de un groaznic accident ecologic din 1969 (o deversare masivă de petrol care a avut loc pe pe coasta Californiei) şi de lipsa de implicare a guvernului de la Washington l-au determinat pe Nelson să cheme la organizarea unor manifestaţii în cât mai multe colegii de pe cuprinsul Statelor Unite.
Şi a pus la cale această Zi a Pământului, alegând data de 22 aprilie din motive întrutotul obiective şi practice: era într-o miercuri (în 1970), aşa că tinerii erau la şcoală, nu ocupaţi cu activităţi de week-end; nu se suprapunea cu vreo sărbătoare religioasă, nu cădea în perioada de examene şi nici în vacanţa de primăvară a elevilor şi studenţilor şi era de aşteptat ca la vremea aceea a anului să fie timp frumos. N-a fost aşa peste tot, pe alocuri a plouat toată ziua, dar nu poţi prevedea chiar totul.
Şi, tot din categoria „nu poţi prevedea totul”, una şi mai tare: senatorul Nelson habar n-a avut că, întâmplător, 22 aprilie 1970 era şi centenarul naşterii lui Lenin; alţii, însă, s-au gândit la asta şi s-au îngrijorat rău de tot. În anii 1970, de puţine lucruri se temeau americanii mai tare decât de comunism, iar cei mai paranoici dintre ei au văzut în chemarea la adunare, lansată de Nelson, o intenţie ascunsă şi perfidă. După unele surse, FBI s-ar fi implicat în problemă, supraveghind discret manifestaţiile care au avut loc în onoarea Mamei Terra, de frică să nu fie cumva în cinstea Tătucului Lenin.
Oricum, prima Zi a Pământului, 22 aprilie 1970, s-a bucurat de o participare numeroasă şi entuziastă: peste 20 de milioane de americani au luat parte, iar evenimentul este considerat a marca începutul mişcării ecologiste moderne.
Peste ani, în 1990, o organizaţie înfiinţată de Denis Hayes, care fusese coordonator al evenimentului în 1970, a dus totul la un nou nivel: a organizat celebrarea internaţională a Zilei Pământului, cu 141 de naţiuni participante.
Astăzi, „aniversarea” Terrei, coordonată de Earth Day Network, este sărbătorită în peste 175 de ţări, multe comunităţi extinzând durata celebrării până la o Săptămână a Pământului – o întreagă săptămână de activităţi dedicate mediului.
Iar în anul 2009, ONU s-a implicat în ceea ce fusese, până atunci, „apanajul” organizaţiilor non-guvernamentale şi, reînviind, peste milenii, viziunea asupra planetei ca „mamă” a vieţii, a proclamat ziua de 22 aprilie drept aniversarea Zilei Planetei Pământ.
Surse: https://www.descopera.ro/galerii/8180395-terra-zeita-mama-sau-superorganism?pic=10; https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Planetei_P%C4%83m%C3%A2nt; https://climate.nasa.gov/adopt-the-planet/.
@NagysCURs,
Ți se MaiÎntâmplă A FI și OM, foarte RAR, dar este de NOTAT.
DAAAR ALIENUL StrăVechi Bașkirez DânTălică TOOOT MOGHIOR te face din MaghiarCumSecadeCarePuteaiAFi.