De la „cutia de chibrituri”, la papucii de musafir. Cum se vede Paștele prin ochii studenților

Pentru ei, Paștele nu e doar o bifă în calendar, ci o evadare dintr-un oraș care, pe cât de mare este, pe atât de strâmt devine când dorul de casă nu mai are leac.

Între „patru pereți” și liniștea de acasă

Drumul spre casă începe adesea dintr-o nevoie de aer. Cati, de la Litere, recunoaște că presiunea anului terminal a făcut-o să plece în Vinerea Mare. 

„Inițial voiam să îl petrec la cămin, dar am ales totuși să plec acasă în Vinerea Mare. M-am hotărât să plec după ce am făcut un atac de panică. Fiind anul III, când am văzut programul pe următoarele luni, m-am panicat. Și mi-am spus că eu nu vreau să mai stau acolo, între patru pereți, în spațiul acela mic”, ne-a mărturisit ea. 

Alții, precum Filip, văd în această vacanță mai degrabă o oportunitate pentru a scrie la lucrarea de licență. 

„Fiind în anul 3 (an terminal), vacanța de Paște va fi folosită mai mult ca timp de lucru”, spune el.

Cotidianul: Când ești acasă de sărbători, ești cel care ajută la gătit și curățenie sau cel care vine ca musafir? 

Raluca (Botoșani): „Până să plec la facultate eram cea care ajuta la toate; de când sunt la facultate/master, acum și cu job, apuc doar să vin ca musafir și cu toate acestea tot încerc să mai ajut la mâncare. Dar prefer să nu pun o presiune atât de mare pe părinți să facă zeci de feluri de mâncare, ci să petrecem mai mult timp împreună, de calitate.” 

Alexandra (Ialomița): „În prezent este ceva la mijloc între cele două. Task-ul principal este să toc și să ornez salata de boeuf, în rest port papucii de musafir.” 

Cati (Brașov): „La noi este o regulă: mama gătește și eu fac curat. Asta este tradiția familiei.” 

Catinca (Bacău): „Ajut la curățenie – fac curat în cameră, dau cu mătura și tot ce trebuie. La gătit nu prea mă bag pentru că bunica mea este maestră acolo; ea știe cum să facă maioneza, salata boeuf sau cozonacii, iar mama se ocupă și ea de salată.”

Dincolo de tradiție

În Grozăvești, diversitatea e la ea acasă. Dincolo de betoanele căminelor, tinerii poartă cu ei ritualuri vechi, unele învățate în comunități etnice, altele inventate în sufrageria proprie.

Cotidianul: Ce tradiție de Paște ți se pare relevantă? Mai ții cont de ele? 

Filip (Suceava): „Datorită faptului că sunt lipovean de etnie, tradițiile au încă o însemnătate mare în viața mea și țin cont de ele și în momentul de față. Una dintre cele mai frumoase tradiții (…) o reprezintă ziua de Paște, când ne strângem cu toții și mergem la cimitir.” 

Adriana (Ploiești): „Noi avem o tradiție (…) am citit undeva că e bine ca primul ou care se sparge în ziua de Paște să fie împărțit în familie, pentru că așa familia va rămâne unită. Respectăm tradiția asta de câțiva ani chiar.”

Alexandra (Ialomița): „Personal, în afară de vopsitul ouălor care se face automat în casă, singura tradiție pe care o am de suflet este aceea de a merge noaptea și de a duce lumină bunicilor la cimitir.”

Cati (Brașov): „în fiecare an, de Paște și de Crăciun, fiecare cumpără o decorațiune specifică și scrie data pe spate. De Crăciun un glob, de Paște un iepuraș.”

Postul și masa de Paște: o negociere cu poftele

Când ești la cămin, postul e mai degrabă o probă de supraviețuire decât un exercițiu spiritual, iar masa de Paște vine adesea cu preferințe care împart familiile în două tabere.

Cotidianul: Țineți post?

Filip: „Fiind la cămin, este foarte dificil să țin post, dar mi-aş dori. Postul reprezintă pentru fiecare persoană un lucru diferit; pentru mine este o perioadă de liniște, de sacrificiu și de reconectare.”

Catinca: „Nu prea mă țin de post pe termen lung deoarece am probleme de sănătate și am nevoie de proteinele din carne, altfel mă simt foarte rău. (…) De pe masa de Paște nu îmi place deloc drobul.”

Adriana: „Preparatul tradițional la care nu renunț, fără dubii, este drobul. Mi se pare genial! (…) Cred că e preparatul meu preferat. (…) nu sunt mare fană a borșului de miel.”

Alexandra: „Cozonac și drob, dar doar cel al mamei, că nu folosește miel. Urăsc din suflet acest sacrificat de miei.”

Cati: „SARMALELE!”

Noaptea de Înviere îi prinde pe fiecare în alt stadiu de oboseală sau de credință. Adriana va asculta predica preotului din Ploiești care atinge „subtil și subiecte actuale, precum situația politică, într-un mod detașat” . 

Pe măsură ce trenurile pornesc din Gara de Nord, Grozăveștiul amuțește pentru câteva zile. Unii pleacă să asculte predica preotului care atinge „subtil subiecte actuale” , alții să ducă lumină celor dragi trecuți în neființă, iar câțiva doar pentru a recupera orele de somn pierdute. Indiferent dacă masa va fi plină de drob sau sarmale, tinerii caută în drumul spre casă același lucru: acel „acasă” unde timpul se oprește puțin în loc, iar singura grijă este cine sparge primul oul la micul dejun. Paștele este o gură de aer proaspăt înainte ca forfota examenelor să pună din nou stăpânire pe malul Dâmboviței.