De la Raymond Chandler la policier-ul nordic

“Somnul şi moartea”, mesaje misterioase şi dezvăluiri şocante

După marele succes al romanului de debut “Ultimul om bun”, apărut şi în România la Editura “Trei” în 2012, A.J. Kazinski şi-a adjudecat un loc în topul scriitorilor din al doilea val de “noir” nordic. Pseudonimul reuneşte doi autori danezi, Anders Ronnow Klarlundt şi Jacob Weinrich, a căror colaborare a început în anul 1999. Fiecare, pe cont propriu, publicase până la această dată romane, cărţi pentru copii, iar primul se dovedise a fi şi un reputat scenarist.

“Somnul şi moartea”, publicat recent în româneşte de amintita editură, continuă întâmpările tensionate prin care trece Niels Dentzon, negociatorul poliţiei din Copenhaga, spre deliciul fanilor pasionaţi de policier-ul din ţările zăpezilor, care a început să iasă din schema mult exploatată post “Millennium”. În cazul Kazinski, pe lângă crime şi anchetele lor în desfăşurare, cititorii descoperă şi o subtilă ţesătură de aluzii la miturile şi filosofiile antice, puse faţă în faţă cu elemente de paranormal şi chiar de psihotronică. Noua producţie Kazinski le oferă astfel de noutăţi din belşug: de la titlul cu referire directă la Hipnos şi Thanatos, gemenii nopţii din filosofia clasică grecească, la ocultism, psihic tulburat, secretele spiralei ADN, tunelul oranj al morţii clinice şi multe altele. De data aceasta, morţile suspecte şi criminalul misterios au loc şi evoluează în puţinele nopţi caniculare din capitala daneză, legând prin fire nevăzute tentativa de sinucidere a unei celebre balerine de la Teatrul Regal, mesaje misterioase şi o societate secretă care practică resuscitarea, cu alte cuvinte, ieşirea din moarte şi dezvăluiri şocante ale trecerii dincolo.

“Mai întâi, întuneric. Voci. O auzi pe Hannah strigând un nume: Niels. El era. Nu simţea nicio teamă. Era de parcă şi-ar fi părăsit frica în corp, alături de toate celelalte sentimente. Ce s-a întâmplat cu dragostea mea pentru Hannah? Se întrebă în secunda în care o sclipie argintie îi trecu prin faţa ochilor învârtindu-se. Coborî privirea şi constată că lumina provenea de la un filament prelung, un fel de frânghie de argint, şi abia în acest moment realiză că filamentul îl lega de propriul trup. Îl privi o clipă. Era fin, poros. L-ar fi putut rupe cu degetele. Numai că nu şi le zărea. Nu îşi mai simţea corpul. De ce oare nu îl încerca altceva decât o curiozitate fără margini? Unde să fi dispărut toate sentimentele care îl călăuziseră de-a lungul întregii vieţi?

În schimb, memoria îi era în stare perfectă. Şi îşi amintea: Hannah, soţia lui Bergman, crima. Ei, doar nu era treaba lui. Până la urmă, moartea nu are nimic înfricoşător. Socrate avea dreptate. Ba din contră, niciodată nu se simţise atât de bine, atât de uşor… Deci toate aceste lucruri locuiesc în trupul nostru, îşi zise. Nu în suflet. Dintr-odată, gândurile îi fură întrerupte de apariţia unui spectru luminos, în nuanţe fantastice de roşu şi de verde, cum nu mai văzuse nicicând”.

Kazinski ştie să nareze cu vervă şi ritm, să jongleze cu noţiuni legate de tainele spiritului, de suferinţă şi de viaţa de după moarte, nepierzând nicio clipă, într-o poveste arborescentă, firele unor planuri care se întretaie spectaculos şi care provoacă gradat suspansul. Celor doi autori le reuşesc foarte bine misterioasele personaje feminine, crearea unei intense atmosfere negre în paralel cu realitatea imediată, care este şi ea prezentă în paginile romanului, ca şi culoarea locală, dar şi o lecţie de filosofie nu chiar de genul celor de găsit în obişnuitele cărţi de popularizare.

“Omul de zăpadă”, povestea primului criminal în serie din Norvegia

După patru romane publicate la editura RAO, “Fantoma trecutului”, “Steaua Diavolului”, “Călăul”, “Mântuitorul”, Jo Nesbo se află între preferinţele cititorilor români pasionţi de policier-ul nordic. Autorul norvegian a devenit o vedetă internaţională a genului, fapt care nu-i pune în umbră şi celelalte talente ale sale, acela de compozitor şi vocalist al trupei de rock “Di Derre” şi cel de foarte aplicat economist. Dar thrillerul pare să fie o veritabilă vocaţie a lui în aşa măsură încât un comentator american al romanelor sale îl consideră, nici mai mult, nici mai puţin, “un Thomas Mann al Norvergiei”. Acţiunea cărţilor lui Jo Nesbo se construieşte în jurul detectivului Harry Hole, un lungan carismatic şi superinteligent, chiar dacă alcoolismul şi psihicul tulburat par, tocmai când anchetele ating vârful de sus, să-i joace feste. Mai mulţi exegeţi ai cărţilor lui Nesbo n-au uitat să menţioneze că în comportamentul personajului său preferat se întâlnesc aluzii la Dirty Harry, eroul unei serii de filme americane, personificat de Clint Eastwood.

Zilele acestea, Editura “RAO” a trimis în librării traducerea unui alt roman din cunoscuta serie, “Omul de zăpadă”. Este pentru prima oară când Jo Nesbo îşi confruntă personajul cu un ucigaş în serie pe pământ norvegian. Tot ceea ce învăţase Harry Hole din stagiile sale din Statele Unite şi Australia trebuie acum să aplice la Oslo şi în împrejurimile capitalei norvegiene.

În fiecare an, când cade prima zăpadă, un criminal ucide, după un ritual macabru, câte o femeie infidelă. Întâi, aceste omoruri bine mascate au fost considerate dispariţii de persoane, în cazuri închise. Apoi, un anume model şi prezenţa omului de zăpadă la locul dispariţiei acestor femei i-au condus pe poliţişti la concluzia că şi în Norvegia acţionează un criminal în serie. Fapt fără precedent. Pe lângă protagonist, obişnuiţii săi colegi, fascinanta iubită când părăsită, când regăsită, Rachel, în acest roman scriitorul introduce şi o foarte activă coechipieră a lui Harry, tânăra Katrine Bratt, şi un medic de succes, aspirant la favorurile lui Rachel, Mathias. Amănuntele de la locul crimelor, dosarele autopsiilor şi munca poliţienească de rutină sunt mult mai în amănunt analizate în “Omul de zăpadă”. La fel ca şi relaţia dintre poliţie şi presă, mai ales televiziune, în conflicte de interese şi cu durităţi care sporesc interesul de lectură făcând ca acest roman să poată fi lăsat cu greu din mână. Cum şi-a obişnuit deja cititorii, Jo Nesbo se dovedeşte a fi un necontestat maestru al suspansului, al investigaţiilor în straturile societăţii contemporane norvegiene, care nu ocolesc nici mediile sordide, nici reşedinţele burgheze şi, tagenţial, nici politica în aluzii fine la adresa regalităţii. Sclipitor, terifiant, cu bruşte schimbări de planuri, cu personaje care nu sunt ce par a fi, “Omul de zăpadă” e o realizare a policier-ul nordic greu de concurat.

“Cricul o izbi direct în ceafă, cu un zgomot sec. Maică-sa nu păru să reacţioneze, ci doar să devină mai ţeapănă pe scaun, aşa că el o lovi din nou. Şi din nou. Maşina tresăltă când piciorul ei alunecă de pe pedala de ambreiaj, însă de pe buzele ei continua să nu iasă niciun sunet. «Poate că centrul vorbirii din creierul ei a fost zdrobit», îşi zise Mathias. La a patra lovitură simţi cum capul ei cedează, cum pare că se înmoaie. Maşina continuă să înainteze şi chiar să accelereze, însă Mathias ştia că maică-sa nu mai era conştientă. Automobilul Toyota Corolla traversă şoseaua principală şi îşi continuă drumul peste câmpul din cealaltă parte a şoselei. Zăpada încetini maşina, dar nu suficiet cât s-o opreasă. Apoi vehiculul atinse buza râului şi alunecă sub suprafaţa lată şi neagră a apei. Sări şi rămase nemişcată o clipă, înainte de a fi prinsă de curent şi răsucită pe loc. Apa se strecură prin spaţiile dintre portiere şi caroserie, prin gurile de prindere ale diverselor dispozitive şi pe părţile laterale ale geamurilor, în vreme ce maşina continua să plutească domol în josul apei. Mathias se uită pe geam, făcu din mână către o maşină de pe şoseaua principală, însă cei dinăuntru nu părură să-l vadă”.

“Secretul Genezei”, mituri, legende şi teorii conspirative

În seria romanelor are au în atenţie teoria conspiraţiei şi îşi construiesc acţiunea pe întretăiere de planuri trecut-prezent, adică secrete bine păzite de mii de ani, ascunse în şantiere arheologice şi escaladarea teorismului în realitatea imediată, “Secretul genezei” este unul dintre cele mai reuşite. Apărută recent la Editura RAO, cartea lui Tom Knox este bineînţeles una de ficţiune, dar cu o foarte bună documentare istorică, inclusiv biblică şi cu repere de luat în seamă atunci când este vorba despre zonele de conflict ale zilelor noastre. Una dintre indiscutabilele atracţii ale cărţii este situl arheologic Gobekli Tepe, a cărui vechime este estimată la 12.000 de ani. Situat în sud-estul Turciei, în apropierea oraşului Sanliurfa, aşezământul a fost îngropat, în mod deliberat, în anul 8.000 î.Ch. Campaniile arheologice de până acum nu au reuşit să elucideze misterul acoperirii şi părăsirii zonei, un complex de pietre, coloane şi sculpturi care continuă să nască mituri, legende şi teorii conspirative. Regiunea din jurul Gobekli Tepe adăposeşte şi astăzi o comunitate care venerează divinitatea cunoscută sub numele de Melek Taus. Secretele acestei comunităţi, în care vechile credinţe sunt reunite în Cultul Îngerilor, continuă să fie bine păstrate de kurzii din sudul Turciei şi din nordul Irakului. În această încrengătură de mistere îşi plasează Tom Knox acţiunea romanului “Secretul Genezei”.

Conectarea la realitatea imediată o face personajul Rob Luttrell, cunoscut reporter de război, trimis într-o misiune în Kurdistan, misiune care are ca obiect un raport despre descoperirile pe şantierul arheologic Gobeklin Tepe. Rob Luttrell s-a iluzioinat că noua sa misiune va fi una uşoară. Dar imediat ce ajunge pe şantier, el va fi martorul câtorva crime care zguduie atmosfera paşnică de lucru a arheologilor. În paralel, în Regatul Unit al Marii Britanii, Scotland Yard-ul este confruntat şi el cu o serie de crime sinistre, care par să aibă legătură cu ceea ce se petrece în Kurdistan.

“În mijlocul încăperii, pe podea, zăcea un bătrân, dezgolit. Capul îi fusese ras în întregime. În mod violent, dacă judecai după tăieturi şi zgârieturi. Alan realiză că de la el provenise părul pe are îl văzuse nu cu mult timp în urmă. Îi răseseră părul. Oricine ar fi fost«ei». Apoi, bătrânul se mişcă. Stătuse cu spatele la uşă, dar când lumina se aprinse, el se întoarse şi îl privi pe Alan. Tabloul era neliniştitor. Alan tresări. Groaza din ochii bătrânului era cumplită. Mari şi roşii, ochii săi priveau încremeniţi, turbaţi de durere. Beţia de mai devreme dispăruse. Alan era acum mai treaz ca niciodată. Înţelese motivul agoniei bătrânului. Pieptul îi era plin de răni, tăieturi de cuţit. Un fel de desen fusese gravat în pielea sa bătrână, moale, încreţită şi albă. Gura bărbatului era plină de sânge. Sângele îi şiroia dintre buze, de parcă s-ar fi îndopat cu căpşune. Şi mai era şi oroarea finală. Bătrânul ţinea ceva în mână. Încet, el deschise pumnul şi îl întinse tăcut: ca şi când ar fi oferit ceva cu bunăvoinţă. Un dar. Alan privi în jos la degetele întinse. În mâna bărbatului, strânsă fără vlagă, se afla o limbă de om”.

Rob Luttrell şi inspectorul Forrester se trezesc într-o cursă contra cronometru pentru stoparea actelor criminale şi elucidarea unor cazuri care îi aduc faţă în faţă cu mistere din perioada biblică, a căror elucidare ar putea să zguduie din temelii lumea contemporană.

Tom Knox descrie până la amănuntele pitoreşti, cu rigoare şi bună documentare, activitatea de pe şantierul arheologic real de la Gobekli Tepe, Londra muzeelor şi a societăţilor secrete, taine bine păstrate ale unor familii aristocratice britanice, zona de conflict din Orientul Apropiat. Culoarea locală, trepidanta activitate a jurnaliştilor şi aceea a arheologilor, devenită, aceasta din urmă, predilectă într-o serie de thrilleruri cu mare audienţă, sunt punctele forte ale unui roman bine construit care nu îşi refuză nici poveştile romantice de iubire. Şi nici cavalerismul şi actele de eroism ale unor agenţi secreţi şi poliţişti care fac sarea şi piperul naraţiunilor de gen. “Secretul Genezei” e un amestec bine dozat de istorie, ştiinţă, teologie şi suspans.

“Doamna din lac”, inteligenţă, umor şi morgă britanică

Considerat întemeietorul romanului poliţist modern american, Raymond Chandler continuă să fie, la peste 50 de ani de la moarte (26 martie 1959), unul dintre prozatorii a căror operă se pretează exegezelor profesioniste, dar care atrage şi publicul larg. O ediţie integrală a romanelor sale, remarcabil traduse în limba română, a apărut la Editura “Nemira”, readucându-l în atenţia cititorilor pe Philip Marlowe, detectivul particular-etalon, alături de Sam Spade, protagonistul lui Dashiel Hammett. Chiar dacă s-a dedicat târziu scrisului, la 45 de ani şi la îndemnul soţiei sale, succesul a venit imediat după primul roman, “Somnul de veci” (1939), şi l-a propulsat ca scenarist la Hollywood, unde a colaborat cu regizori de marcă precum Billy Wilder şi Alfred Hitchcock. N-a fost un autor prolific, dar povestirile şi romanele sale s-au aflat mereu în sfera de interes a criticii literare, ajungându-se până la recunoaşterea unei “metafizici” a lui Philip Marlowe, căruia autorul îi împrumută problemele sale psihice, relaţiile cu multe femei şi, fireşte, alcoolismul.

Proza poliţistă a lui Raymond Chandler este una cu virtuţi literare britanice, îndreptăţite de faptul că a studiat la celebrul “Dulwich” din Londra, une învăţaseră şi P.G. Woodehouse, şi C.S. Forester. Şi poate, şi de faptul că a fost naturalizat ca supus al Coroanei Britanice, a funcţionat în Serviciul Majestăţii Sale şi a fost jurnalist la “Daily Express” şi “Bristol Western Gazette”. Perioadă în care a scris… poezie.

Eleganţa stilului, construcţia solidă a intrigii, personajele credibile se remarcă şi în romanul “Doamna din lac”, în care detectivul Philip Marlowe e pus să evolueze în lumea oamenilor de afaceri din Los Angeles. Magnatul Derace Kingsley îi devine client după ce află că frumoasa şi capricioasa sa soţie, Crystel, intenţionează să divorţeze pentru a se recăsători cu iubit ei, Chris Lavery. Dar când bogatul om de afaceri se întâlneşe cu succesorul său la graţiile frumoasei, află de la Chris că şturlubatica tânără doamnă tocmai a dispărut şi că, oricum, domnul Lavery n-o ceruse de soţie. Philip Marlowe trebuie să elucideze misterul şi, în egală măsură, să aplaneze scandalul care ar putea periclita cariera lui Derace Kingsley. Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, în mai puţin de 300 de pagini, Raymond Chandler face studii de caz, intră în medii dintre cele mai diferite, de la societatea high la lumea afacerilor cu cântec, investighează aparent fără eforturi şi seduce prin inteligenţă, umor şi morgă britanice.

Persoana întâi, predilectă autorului, favorizează naraţiunea în priză directă şi dă cititorului senzaţia că şi el participă la acţiune depăşindu-şi chiar calitatea de martor. Nu sunt de trecut cu vederea nici virtuţile cinematografice ale acestei proze, nici culoarea şi specificitatea locurilor prin care trece sau unde adastă detectivul prins într-o anchetă ale cărei iţe le va descâlci cu brio, surprinzător, la sfârşitul romanului.

“Când avea să înceapă căutarea lui Crystel Kingsley, avea să se ajungă negreşit la Lavery şi din momentul acela viaţa lui n-ar mai fi valorat nici cât o ceapă degerată. Primele lui tăgăduieli n-aveau să fie crezute – cum nici n-au fost – dar când el avea să relateze povestea în totalitate, avea să fie crezut, fiindcă putea fi verificată. Deci a început căutarea, iar Lavery a fost împuşcat imediat în baia sa, chiar în noaptea când m-am dus eu să vorbesc cu el. Cam asta-i tot, cu excepţia întrebării de ce s-a întors ea în casa aceea a doua zi dimineaţa. Poate că-i doar o chestie din aia pe care o fac ucigaşii. A zis că el îi luase banii, dar nu cred. Mai degrabă s-a gândit că el avea banii proprii, puşi bine undeva, ori că era bine să mai verifice treaba la rece, să se asigure că totul e în regulă şi indică pista dorită de ea; ori poate că era aşa cum zicea ea şi se dusese după bani şi ca să bage în casă laptele şi ziarul. Orice e posibil. Chestia e că s-a întors, iar eu am surprins-o acolo şi ea mi-a jucat o scenă de m-a lăat cu gura căscată”.

“Fereastra de sus”, o afacere complicată

Nimic mai adevărat despre proza lui Chandler decât afirmaţia unui comentator de la “New Yorker” care spunea despre acesta că “scria ca şi cum durerea, suferinţa şi viaţa chiar ar avea importanţă”. Afirmaţia e verifică şi în romanul “Fereastra de sus”, una dintre piesele de rezistenţă din seria “Philip Marlowe Mystery”, care ar fi putut să poarte titlul “Afacerea Dublonului Brasher”. Renumitul detectiv particular trebuie să recupereze rarisima monedă de aur care dispăruse din colecţia răposatului ei soţ, după cum îi spune doamna care îl angajează. O afacere simplă, s-ar zice, pe care ar putea s-o ducă la bun sfârşit şi un începător într-ale meseriei. Numai că Philip Marlowe va descoperi treptat că toate persoanele care au avut de-a face cu moneda au murit în cele mai ciudate moduri. Dublonul Brasher a lăsat în urmă un şir de cadavre în Los Angeles, intrigându-i şi exasperându-i pe poliţişti. Fără să-şi fi dorit asta, Philip Marlowe îşi dă seama că se află chiar în centrul unei afaceri complicate care îl poate duce în cel mai bun caz la închisoare, dacă nu cumva se va adăuga şi el şirului de morţi suspecte.

În “Fereastra de sus”, pe lângă ritmul trepidant impus povestirii la persoana întâi şi misterul care se complică de la pagină la pagină, Raymond Chandler dă şi câteva probe de umor inconfundabil, bine ascuns sub aparenţa taciturnă a personajului său predilect, care, în bună măsură, copiază umorile autorului însuşi.

“Despre oameni, nu ştiam decât că era o oarecare doamnă Elizabeth Bright Murdock, împreună cu familia, care dorea să angajeze un detectiv particular curăţel, care să nu scuture scrum de ţigară pe parchet şi să nu poarte asupra lui mai mult de o armă. Mai ştiam şi că era văduva unui moşneguţ cu favoriţi, pe nume Jasper Murdock, care făcuse avere ajutând comunitatea şi căruia i se publica fotografia în ziarul din Passadena în fiecare an, de ziua lui, cu anul naşterii şi al morţii dedesubt, împreună cu legenda: «Slujba a fost viaţa lui». Am lăsat maşina în stradă şi am păşit pe cele câteva zeci de dale de piatră aşezate pe peluza verde, pentru a suna la soneria montată pe veranda de cărămidă, sub acoperişul ţuguiat. Un zid jos de cărămidă roşie se întindea pe distanţa scurtă dintre uşa de la intrare şi marginea aleii. În capătul aleii, pe un bloc de beton, stătea un negrişor pictat, în pantaloni albi de călărie, jachetă verde şi şapcă roşie. În mână ţinea o biciuşcă, iar în blocul de la picioarele lui era încastrat un inel de care se legau caii. Părea puţin întristat, ca şi cum ar fi stat acolo de mult timp şi începea să-şi piardă nădejdea. M-a apropiat şi l-am bătut uşor pe creştet în timp ce aşteptam să deschidă cineva uşa”.

“Nu-i uşor să spui adio”, high society, gangsteri şi poliţişti

Despre “Nu-i uşor să spui adio” s-a scris că “reprezintă un moment de cotitură în istoria genului, demonstrând pentru prima oară că un roman poliţist hard boiled poate servi ca vehicol al comentariului şi criticii sociale”.

În acest roman, Philip Marlowe explorează într-adevăr medii în care romancierii de gen nu prea şi-au trimis personajele: cluburi de noapte în care se fac, dar mai ales se pierd averi, felul în care sunt trataţi fără prezumţia de nevinovăţie cei care ajung în închisoare purtând diverse acuzaţii nefondate până la urmă şi lumea gansterilor, chiar dacă scriitorul mai are reţineri în a o explora până la capăt.

O stranie prietenie îl leagă pe detectivul particular Philip Marlowe de Therry Lennox, alcoolic şi cu obrazul stâng plin de cicatrice pe care personajul predilect al lui Chandler îl cunoaşte într-o noapte de octombrie 1949 în faţa unui club de noapte. Acelaşi Lennox îi va cere detectivului să-l conducă până la Tijuana, respectând dorinţa prietenului său de a nu-i împărtăşi motivele care îl fac să plece în Mexic. La întoarcerea din călătorie, poliţia îl anchetează pe detectiv pentru că Lennox tocmai dispăruse, lăsând în urmă, după cum s-a spus, cadavrul soţiei în casa de oaspeţi a reşedinţei sale. Cum zvonurile despre sinuciderea lui Lennox au început să circule chiar în timp ce Marlowe era anchetat, detectivul particular se trezeşte într-o situaţie incomodă. Şi lucrurile se complică după ce el primeşte un mesaj criptat din partea celui dispărut. Pista Lennox este urmată în roman de pista Wade, o altă anchetă care îl va avea protagonist pe Marlowe. Cele două poveşti detectivistice se întretaie sau se desfăşoară paralel, personajele devenind martori unele altora, iar Philip Marlowe trece dintr-o anchetă în cealaltă, atrăgându-i-se atenţia că dacă va continua să pună întrebări şi să încerce să elucideze cazurile s-ar putea să se afle în pericol. Avertismentele vin chiar de la poliţişti.

“Nu-i uşor să spui adio” e un roman în care firele celor două anchete se leagă abia în final, într-o probă de mare măiestrie detectivistică a autorului, care reuşeşte să menţină atenţia cititorului la cote maxime. Dar şi să-i arate o societate americană mai puţin prezentată în cărţi şi în filme, căci aşa cum scria un reputat prozator precum Paul Austen, “Chandler a inventat un nou mod de a vorbi despre America şi de atunci America nu a mai arătat niciodată la fel”. Nu e o reverenţă de circumstanţă aceasta, ci un adevăr verificat şi prin faptul că opera lui Raymond Chandler e mereu reeditată şi se bucură de acelaşi succes.

“Mi-am făcu o cafea, am băut-o şi am scos cele cinci banconote de 100 din cutie. Erau rulate strâns şi înfipte în cafea, într-o margine a cutiei. M-am plimbat de colo-colo cu cana de cafea în mână, am dat drumul la televizor, m-am aşezat, m-am ridicat în picioare, m-am aşezat iar. Am parcurs ziarele care se strânseseră grămdă pe trepte, în faţa casei. Cazul Lennox începea zgomotos, dar, în dimineaţa aceea ajunsese deja de categoria a doua. Era o fotografie a Sylviei, dar niciuna a lui Terry. Aveau un instantaneu cu mine despre care nici nu ştiam că există. «Detectiv particular din L.A. reţinut pentru anchetare». O fotografie mare a casei familiei Lennox din Encino: pseudo englezeacă, avea un acoperiş larg, înclinat şi numai spălatul geamurilor trebuie să fi costat 100 de dolari. Stătea aşezată pe un deal, în mijlocul unui hectar întreg, ceea ce înseamnă un teren uriaş pentru zona Los Angelesului. Ceea ce presa numise «camera morţii» nu apărea în nicio fotografie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.