Oficial! Germania va trimite tancuri Leopard 2

Guvernul german a anunţat miercuri că va livra Ucrainei tancurile sale Leopard 2, depăşind îndoielile cu privire la trimiterea acestui armament greu despre care Kievul spune că este crucial pentru a face faţă invaziei ruse şi pe care Moscova îl consideră o provocare inutilă, relatează Reuters.

Presiunea a crescut în ultimele săptămâni asupra guvernului condus de cancelarul Olaf Scholz pentru a trimite tancurile şi pentru a le permite şi altor aliaţi din NATO să facă la fel înainte de ofensivele preconizate pentru primăvară ale celor două părţi care ar putea schimba cursul războiului.

Guvernul lui Scholz a fost blocat în privinţa deciziei, îngrijorat că astfel de măsuri ar putea determina Rusia să escaladeze războiul sau ar atrage NATO ca parte a conflictului.

Decizia Germaniei deschide calea şi pentru alte ţări, cum ar fi Polonia, Spania şi Norvegia, de a-şi trimite stocurile de tancuri Leopard către Ucraina.

„Decizia e în continuarea binecunoscutei noastre linii de susţinere a Ucrainei cu toată capacitatea noastră. Acţionăm în strânsă coordonare la nivel internaţional”, a precizat Scholz într-un comunicat.

Scopul este de a crea rapid două batalioane cu tancuri Leopard 2 pentru Ucraina, se adaugă în comunicat, care a subliniat că Germania va furniza într-o primă fază 14 tancuri Leopard 2 din stocurile armatei sale.

Instruirea trupelor ucrainene va începe în curând, iar Germania va furniza de asemenea logistică şi muniţie, se mai precizează în anunţ.

Guvernul german a adăgat de asemenea că va emite permisele corespunzătoare de transfer pentru ţările partenere care vor să transfere rapid tancuri Leopard 2 din stocurile lor pentru Ucraina.

Stirea inițială, furnizată de Der Spiegel

Cancelarul german Olaf Scholz a decis să trimită Ucrainei tancuri Leopard 2 şi să permită altor ţări, cum ar fi Polonia, reexportul către Kiev al acestor blindate produse în Germania, anunţă marţi revista Der Spiegel, preluată de Reuters.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a refuzat să comenteze informaţia, iar ministerul apărării nu a fost disponibil imediat pentru confirmare.

Decizia se referă la minimum o companie de tancuri Leopard 2 A6 din stocurile armatei germane, afirmă publicaţia citată, adăugând că şi alte ţări aliate, de exemplu cele scandinave, intenţionează să procedeze similar cu Germania.

Pe termen lung, s-ar putea readuce în stare de funcţionare şi alte tancuri, mai arată revista.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

57 de Comentarii

  1. De aceasta data Berlinul va fi transforat in margele de sticla si fier retopit. Idiotii astia de nemti au uitat c-au mai luat-o odata pe cocoasa de la Sfantul Bunul Dumnezeu. Si le-a placut si mai vor incaodata chiar daca Germania va fi stearsa de pe harta. Amin.

  2. Si cu Leopard 2 si fara, finalul e acelasi, dar Ucraina va pierde si mai mult. …Eu cred ca Rusiei ii convine prelungirea razboiului….Sunt fan Zelensky, nu vreau sa fie schimbat…. Zelensky este idiotul util pentru SUA, dar si pentru Rusia….

  3. PKK le-a distrus o multime de tancuri Leopard 2 turcilor cand turcii au intra peste ei in Nordul Siriei. Vechea racheta anti-tanc Kornet ruseasca le mananca pe paine. Tot asa cum le-au mancat si israelienilor tancurile Merkava in Liban. Zlava Urcacania pitica.

  4. Rahatul asta de tanc mananca 350 litri motorina la 100 de km. Si cum urcacanii inoata-n motorina,tancurile or sa stea mai mult in parcare.

  5. NATO trebuie sa primeasca o infrangere TOTALA si vizibila pentru toata Lumea…. Asta se obtine daca trimite in Ucraina tot ce are mai bun in materie de Arnament..

  6. Daca le da o companie este asa ca sa inchida gura unora. Am mai vazut umoristi care spuneau ca un batalion ucrainian ar fi invins celebra coloana de 60 de km care ni se prezenta intruna la televizor. Martafoii care scriu stirile probabil nu stiu ca un batalion are doar 400 de oameni si chiar daca toti ar fi Rambo nu se pot bate cu o divizie dar cu o coloana de 60 km. Dar pt nestiutori batalion suna cooool. Mult succes cu alea 10 tancuri primite de la nemti.

  7. Deocamdata este doar o stire gazetareasca lansata de ziarul,Der Spiegel,asa cum si la noi ziarele se grabesc sa scrie doar pt. reting ,dupa care revoca stirea .Hai sa asteptam si ce va spune ministrul apararii si la fel purtatorul de cuvint al guvernului care sa abtinut sa comenteze stirea asta aparuta in acest ziar astazi.In cazul care stirea este valabila ,atunci riscul unui razboi in Europa este inevitabil.

  8. Orice politician, cat ar fi de imbecil, trebuie sa inteleaga ca… Trupe NATO la granita Rusiei este echivalent cu o Declaratie de razboi impotriva Rusiei…..Daca Putin se facea ca nu vede, inseamna ca tradeaza Rusia….Raspunsul normal al Rusiei la politica nazista a lui Zelensky, cu aducerea Armatei Americane la granita Rusiei, este logic, corect, moral. Interventia Armatei ruse in Ucraina este total justificata…..Orice roman cinstit asa judeca.

    Vinovate de aducerea Armatei Americane la granita Rusiei sunt in primul rand Romania si Polinia…Romanii si polonezii s – au pus capra la americani de foame si de prea multa rusofobie….Vrei ca roman sa halesti moka omorand rusi? ….Bine, dar vei suporta niste consecinte…..Am inteles ca gandirea romanilor s – a pervertit, de frica foamei, de nesiguranta zilei de maine….prefera sa ajute la omorarea rusilor in schimbul hranei moka… Asta e rezultatul a 33 de ani de Capitalism salbatic.. Marea dorinta a romanilor de la televizor e Senghenu….in rest nu le pasa ca ei contribuie la moartea ucrainienilor si rusilor.

  9. „Pe termen lung, s-ar putea readuce în stare de funcţionare şi alte tancuri, mai arată revista.”
    Monumental! Piramidal!
    Poate readuceti in stare de functionare si cateva milioane de morti, sa lupte in Ucraina!

  10. Vă rugăm să trimiteți mai multe poze cu tancurile că oricum nu le vom auzi nici nu le vom vedea vreodată :))) ca orice serial prost eu numai urmăresc războiul din a doua lună :))) vă spun in calitate de cititor atât presei ProRusa cât și proNATO … nimic interesant decât știri dubioase care au vizat terorizarea occidentalilor cu preturile la energie și un actoraș îmbrăcat in tricou militar :)))) ….bla bla ….

  11. lumea asista anesteziata cum asa zisii conducatori de popoare o indreapta spra macel general…
    n-au reusit s-o termine cu covidul, au s-o termine sigur cu nukleare…
    este absolut ireala apatia generala a popoarelor…in fata distrugerii si a mortzii…absolut ireal

  12. AVEM OCAZIA SA VEDEM LA CE SINT BUNE TANCURILE NEMTESTI…TURCII LE-AU FOLOSIT IN SIRIA SI N-AU AVUT PERFORMANTELE ASTEPTATE…VEDEM DIN ANALIZELE EXPERTILOR CA ARMAMENTUL OCCIDENTAL ESTRE FACUT IN ASA FEL SA FIE …SCUMP ….MUCHO DINEROS…PENTRU AIA ESTE COMPKLEX SI NU SIMPLU…

  13. Oare cu ce i-au amenințat amero-khazarii într-atât pe nemți încât i-au obligat să facă tocmai acest gest?
    Rușii se văd, iată, puși în fața faptului de a fi atacați din nou de tancuri germane, deși nu germanii le vor pilota. Chestia asta înseamnă mult pentru subconștentul colectiv al rușilor și nu se va termina bine pentru Europa.
    Bine, distrugerea Europei este și marea dorință a scârbelor de peste ocean, pentru care, iată, nu au murit destul de mulți oameni în Ucraina, mama lor de satane.
    Pentru ăștia nu sunt suficiente toate blestemele de pe pământ. Dacă nu pot exploata sau măcar controla ceva, o țară, un loc, orice, ăștia vor să-l distrugă cu tot dinadinsul. Să fie ei, doar ei singurii stăpâni de pe planetă și întreaga lume să facă ce vor ei, să gândească ca ei, să se îmbrace ca ei, să asculte aceeași muzică tâmpită ca ei, să se uite la filmele lor, să aibă aceleași păreri și gusturi ca ei.
    Alege-s-ar preful cât mai curândde ei.

  14. Oglinda, oglinjoara cine e cel mai frumos din ….lume? Leopardul sau abramsul? Ca cu cele 14000 vechituri ale rusilor nu se compara!PS Oglinda, ogklinjoara , dar despre minunatele himmars ce se mai aude? Ca eu n-am mai auzit de ele, cu toata publicitatea voastra E ca si leoparzii din prima transa de pomana , la reparatii?

  15. pana cand FR o sa denunte predarea germaniei naziste in 45 care spunea ca nu o sa mai depuna in veci eforturi militare catre Uniunea Sovietica, si nici reunificarea germaniei.

  16. Der Spargel asta e revista de casa a BND-ului. Un fel de New York Times unde statul paralel isi comunica deciziile irevocabile catre plebe.
    „Cancelarul german Olaf Scholz a decis…” Frumoasa formulare, ai impresia ca chiar el decide! Ar fi de ras, in mod normal…
    Da,da, cancelarul unei puteri suverane cu 50.000 de militari straini aflati in vizita permanenta de curtoazie pe teritoriul sau…Foarte suveran stat, Germania. De aceea este normal- cancelarul decide.
    Benny Hill sau ce?!
    Si cata bucurie a fost pe unii in 6 iunie ’44…uraaa, au venit americanii sa ne elibereze! Da, au venit, dar problema e ca au cam uitat sa plece, ca si rusii!!!
    Ciudate obiceiuri au musafirii astia?!

  17. L-a obligat pana la urma americanul. Nici fritzii nu mai sunt ce-au fost.

  18. The Best ever! …”un actoraș îmbrăcat in tricou militar” !!!!!!!!!!!

  19. Inca o dovada de ignoranta totala a americanilor, care au obligat pe Scholtz sa trimita tancuri impotriva Rusiei. Cum americani habar au de nimica, ignora reactia rusilor la asta. Nu stiu ca, cind era URSS , si dupa acea in Rusia actuala, la copii si la tineri rusi ii satura cu historia crimenelor comise de nemtii impotriva rusilor cind au invadat tara lor. Prin urmare, daca rusii acuma vad un tanc german in teritorul rusesc ia, o sa-l oblige pe Putin sa foloseasca bombe atomice impotriva lor si asa se poate porni un razboi nuclear. Dirigenta UE e absolut iresponsabila, criminala as zice eu.

  20. @ Generalul Paton In schema ruseasca/ucrainiana un batalion poate avea 300-1000 oameni in functie de arma,suna impresiv pe hartie „batalion” dar pe teren chiar pierzand 90% din personal tot batalion se numeste. Nimic personal,ambele parti vopsesc in roz situatia,cuvinte bombastice dar cand incepi sa numeri boabele de fasole vezi ca cineva are abacul stricat.Cateva tancuri nu schimba cu nimic mersul razboiului (limitat),victorioasa armata ucrainiana va defila in piata rosie din Lviv…

  21. Strămoșul Leopardului, tancul Tiger I, minunea in materie, din WAR II, a luat-o rău pe coaja, colea, la Kursk, o aruncătură de bat de Donbass, unde câteva sute de bucăți, plus alte sute de Panther, au rămas pe câmpul de lupta, fiind învinse de ” modestele ” tancuri T34, cam grosolane, dar agile. Este drept ca tancurile rusești, mai bădărane si ni nici foarte sofisticate, aveau avantajul numărului mai mare, 2700 tancuri nemțești, din care cca. 300 Tiger, fata de 3600 roșeați. Ce sa facă cele 100-200 tancuri, pestrițe, nemțești, franțuzești, americănești, englezești, in lupta cu cele cca 9.000 tancuri rusești, încă vreo 4.000 in rezerva, iar alte 6.000 pe liniile de fabricație. P.S. Oare unde sunt sutele de tancuri ucrainene, urmase ale lui T34, T64, T72, T80 ?. Daca la Kursk raportul a fost de 1 la 1,3, ce te faci cu un raport de 1 la 20 ?. Cred ca este mai mult o treaba de propaganda si PR. raportul a fost de 1 la 1,3, ce te faci cu un raport de 1 la 20 ?. Cred ca este mai mult o treaba de propaganda si PR.

  22. La parada oficială în fața lui Putin T-14 Armata n-au fost în stare să-și termine defilarea, s-au stricat de nu s-au mai mișcat din loc fară tractare.
    Pe câmpul de luptă T-72, T-60 si mai alea T-90 decimate de stingere, nlaw, javeline la concurență care turele rusești zboară mai sus, tancurile rusesti concurează cu Starshipul lui Musk 🙂

  23. Cu cat rusii lupta mau mult cu atat vor lua din teritoriul Ucrainei o halca mai mare. In curand o sa vedem pe Tik Tok leoparzii ciufuliti si cu blana parlita!

  24. Și iată cum retardații progresiști (regresisti) ai Europei au condamnat Ucraina la distrugerea totală… și poate la începerea WW3 din care cu siguranță NATO nu va ieși învingătoare

  25. Parcă ucrainenii nu aveau nevoie de tancuri fiindcă luptau cu drone? Nu mai înțeleg nimic, pentru ce au nevoie de tancuri atât timp cât ne prezentau numai tancuri rusești în ruină? Ce ți-e și cu propaganda asta!

  26. @ Anonim 06:39
    Analiza făcută de oficiali din India arată altfel. Turelele de care vorbești erau de la tancuri abandonate. Și tancul se strică, la fel ca automobilul…Înghiți gulgute urkkane.
    Poftă bună !?

  27. ArmataT14 nici măcar nu a intrat în producția de serie încă, deci nu prea avea cum sa distrugă ceva. Rușii isi tin asa zisa tehnica de ultima generația a lor în spatele liniei frontului , ca sa nu cumva sa se facă de ras cu ea, și apoi ciuciu cumpărători la export. Deci așa cum au văzut Leopard tot așa l-au și distrus! Parca acum o luna rușii văzuseră UFO-uri prin Moscova, deci e posibil orice sa fi văzut poporul asta de neisprăviți. Ceea ce e sigur e ca USA livrează ucrainienilor tehnica veche , care și așa e mai buna decât cea a rușilor, de ultima generație. Durerea mare pentru ruși va veni dacă decid sa se obrazniceasca și sa atace NATO , forțând astfel America sa ii lovească cu tehnica de generație mai noua, pe care rușii au văzut-o doar prin filme SF!

  28. Eu sper ca ratiunea sa invinga si Germania sa nu trimita tancuri pe frontul din Ukraina.
    La ce ajuta miliardele de dolari date de SUA sub forma de ajutor militar ?
    Tara este distrusa.
    Chiar vrea cineva sa o rada de pe fata pamintului ?
    Pentru a nu extinde conflagratia militara pe intreg continentul, toti factorii de decizie trebuie sa se aseze la masa negocierilor nu sa trimita tancuri.
    Apoi lucrurile trebuiesc privite la rece. Rusia nu mai cedeaza teritoriile declarate ca fiind anexate.
    Sigur ca asta nu place la nimeni dar este o realitate de care pina la urma Europa va fi obligata sa tina seama !

  29. Nu se va întâmpla nimic, au fost trecute mai multe linii roșii și rușii nu au reacționat.
    Sunt slabi, au cu ce..nu zic..da sunt slabi .
    Nu au atacat nici măcar un convoi serios de arme, dovada că pe front e plin de blindate din Turcia, Franța, Australia etc.
    Întrebarea este: cât va mai dura până nato va trimite și trupe nu numai armament? Pentru că resursa umană , ucrainiană în acest caz, nu este inepuizabilă. Ba chiar e pe terminate

  30. Eu totuși cred că rușii se joacă cu ukrotii , nu trebuie să fii un mare strateg ca să știi că pt a câștiga un război trebuie sa distrugi orice acces către vest al Ucrainei…cale ferată,șosele și aeroporturi iar rușii,ciudat nu o fac

  31. Citiți ce a spus sfântul părinte Arsenie boca despre România vom fi invadați de Rusia si vom fi împărțiți ,ruși vor da Ardealul ungurilor si Muntenia bulgarilor iar ei vor lua Moldova ,așa ca sa nu credeți vreodată ca nu mai poate americanul de noi ca o sa se bată cu rusul pentru romani ,americani si toți aliații NATO in 24 de ore unul nu mai sta pe aici fug toți ca dracul de tămâie ,iar rușii știe asta așa ca suntem carne de tun iar sfârșitul este aproape.

  32. @ „Căduroase și puternice urări”, „către locuri de origini”, „din partea celor ce livrează” , ?

  33. Ce tancuri? Ori-ori.Sa ceara vreo 2000 de rachete cu raza medie si sa le lanseze ‘inflegma” la pachet vorba analfabetilor de la Bruxelles.Adica toate deodata.Numai sa anunte mapamondul,sa vedem pe ecrane si noi ceva deosebit inainte sa crapam.P.S.oare au autorizatie pt.’petarde’din categoria cu zgomot puternic??

  34. Cu aceasta decizie, NATO a „declarat” razboi Rusiei! Se repeta batalia de tankuri de la KursK? Oare cum vor raspunde rusii? Noi suntem praful de pe toba, in bataia vantului, aproape de Crimea, care va fi atacata de o „armata” de tancuri vestice! Sa vedem reactia Turciei, care a temporizat discutiile cu Suedia si Finlanada pentru primire in NATO! Unde esti Gorbaciov sa vezi ce ai facut? Unde este frontiera fostei RDG limita estica a NATO? De ce ai retras trupele din Germania, fara acorduri scrise? Ca sa fii atacat acum de tankuri germane? Ce mizerabila este istoiria! Stiti ca tot Gorbaciov este la originea lovituri de stat din Ronaia(1989), alaturi de Vest? Ne-a vindut Gorbaciov pe nimic? Cred ca da!

  35. noi am incercat sa spunem pericolul care vine dar daca germanii vor sa intre iar in lupta cu rusia,cu toate ca ea a fost buna si s a retras si i a lasat sa se unifice,sa se gindeasca bine.va fi razboi mondial pentru ca germania n are minte.ce trebuie sa se departeze cu prietenia cu rusia?rusii le au dat energie sa se dezvolte,impreuna sint o forta,separat si lucrind impotrivs celeilalte se va ajunge iar la distrugerea germaniei.cautind pe net se afla detaliile a ceea ce urmeaza:rusia va ajunge pina in centrul germaniei unde va fi un urias cimitir.spre vest vor fi lansate citeva rachete si torpile nucleare.nu va pkacea ca rusia v a primit dezvolyindu va afaceri,dindu va gaze,lasindu va in pace?sua vor distrugerea rusiei pentru simplul motiv ca puyin vrea sa renunte la dolar,sua a desfiintat 5tari la 2ani dupa renuntarea la dolar.sua au tiparit zeci de trilioane de dolari in citiva ani,dolarul se va prabusi asa ca sua crede ca germania e proasta.sinteti prosti?da.ati acceptat casatorii de acelasi fel,idioate.n aveti cap?cine are cap,sa si ia banii si sa plece sa i investeasca in africa sau in canada,in romania vine razboi dinspre rusia iar bucurestiul va fi dat jos din cauza pacatelor.justitia are cirpa pe ochi,politia nu se implica,armata are miinile murdare de singe din 89,securistii au infectat politica,tot,dupa 89.aur,partid gen stadion va face haos in romania,va ataca proprietatile oamenilor,va trada vestul in razboiul rusia ue care este.basarabia nu i romania,este in sfera rusiei.daca ar fi la romani,fetele lor ar sjunge curve,ar interveni syricaciunea,ar fi pusi sa plateasca datoria ro de 6000e pe cap de roman din cauza ca ei dau bani la multi bugetari.
    romanii care vor sa scape de razboiul care vine,sa plece in agrica,departe la 100km de coaste,undeva unde e pace.cautati pe net despre ww3.e normal sa vina,lumea s a prostit,chiar si germany.

  36. Lingăii ?-ului khaZar de la Kiev se îmbată DIN NOU cu apă rece.
    O înghițitură : Javelinele. A doua: Bayractarele. A treia: HIMARS…
    Și a urmat Soledar, urmeaZă Bahmut !
    ?
    Acum vă puneți speranțele deșarte în 100 sau 200 de tancuri, poate nici atât.
    Penibililor, ați făcut armata ?!

  37. Tancurile Leopard, eventual Abrams, vor sosi in Ucraina din Germania, via Polonia. Iar de Polonia (sincer, imi pare rau pentru ei, dar la cit de imbecili si slugarnici s-au aratat, chiar ca si-o merita !) ma doare direct la banana. Pentru noi romanii problema majora o constituie tancurile Leclerc trimise de Franta, stationate la noi si care, in momentul in care vor intra in Ucraina, nici nu vreau sa-mi imaginez pe unde o vor face ! Imbarcate la Constanta si debarcate la Odessa, exclus, ar fi o tinta sigura, iar moldovenii de la Chisinau, oricite santaje se vor face asupra lor si cite promisiuni mincinoase vor primi, probabil ca nu vor fi atit de debili incit sa permita tranzitarea pe la ei spre Ucraina …

  38. Bai pupincurilor de Soros si Schwab ce ganditi nu din lipsa de sinapse in tartacutele voastre. Urcacanii au avut mii de tancuri dar le-au distrus rusii. Asa ca si armele occidentale ce sunt trimise intr-o veselie de Oculta Mondiala Khazara vor avea aceeasi soarta. Rusia si poporul rus au in spate Puterea Sfintei Treimi si de aceea USA, NATO, UE si Urcacania n-o sa mai fie cand mintenasi se va apasa pe Butorul Rosu.

  39. WW 3 a început probabil odată cu Maidanul ! Escaladarea se face cu pași mici , dar siguri ! Asta este situația reală de a fi în prima linie a Flancului Estic ( împotriva voinței generale care este de NEUTRALITATE DEPLINA ) , și soarta celor din prima linie se cunoaște din alte războaie ! Când rachetele ( fără număr ) ale rușilor vor începe să facă prăpăd ca în uKrana , rumânii vor regreta că nu s- au revoltat la timp împotriva neo-fanarioților care împing tara la AUTODISTRUGERE și SINUCIDERE !!! Cateva zeci de blocuri de oțel nu vor schimba urgia rusească care va începe , probabil, fără milă ( OMS a fost doar preludiul și speranța că ukranii vor negocia ) ! Dar numai când vezi ” Crucea de Fier ” ți se face pielea găinii știind ce a reprezentat nazismul !! Rușii vor avea un motiv in plus sa se mobilizeze cu milioanele – conform spiritului rusesc , chiar voluntar , pt. a le aplica doze tari de ceai rusesc folosind toate armele posibile : termobarice de mare putere și mai apoi …tactice ! Și atunci poate monștrii ” civilizați ” se vor potoli la timp in nesăbuința lor sinucigașă și lăcomia infinită !

  40. Cica ‘Pe termen lung, s-ar putea readuce în stare de funcţionare şi alte tancuri, mai arată revista.’ :))))))) ‘si alte’ :))) deci leopardele astea nici nu intrau in viteza, dar acuma gata, merg. Ii da cheie si apoi striga ‘it’s aliiiiiive’. Sunt mai periculoase pt utilizator decat pt inamic deocamdata, dar se merge inainte. justinianus spune:
    ‘Cu aceasta decizie, NATO a „declarat” razboi Rusiei! Se repeta batalia de tankuri de la KursK?’ Da bos, se repeta, asta e. Tancurile germane+ altele reconditionate de vloggeri de pe youtube vs ruginiturile rusesti din ’60, ’72. Infernul lui Dante va fi nimic pe langa Kursk.

  41. Trebuie batuti rusnacii tare de tot in ucraina sa le iasa razboaiele din cap.Pentru decenii.Apoi tinuti sub ochi ca butelia.Jeperlitii si jegosii planetei.

  42. T14 urmeaza sa fie trimise in Ucraina,dar chiar rusii nu doresc asta.De ce?-pentru ca sunt invizibile, uita unde le-au parcat.Ha,ha,ha,ha,…Poate se înscriu la Olimpiada turelelor.Ati vazut cum sar la cer si devin sateliti.Toata chestia nu are nici un farmec daca turelele nu sunt insotite de 4 mujici.

  43. Acesti criminali americani forteaza tarile din NATO sa livreze armament nazistilor ukrainieni in loc sa caute solutii de a face pace .Sa ne rugam la Dumnezeu ca Putin sa ii linisteasca pe criminali ,ca sa le treaca pofta de razboi.

  44. Occidentul e în faliment din anii 70 ai secolului trecut, au creat cu ajutorul propagandei ILUZIA PROSPERITĂȚII GENERELE IN CAPITALISM, prostimea din est au pus botul la prosteala occidentală cu prosperity, democracy și liberty la care sa adăugat și cel mai idiot om din istoria umanității, idiotul util Gorbaciov. Fără expansiune pentru pradă și sclavi occidentul moare, au nevoie de resursele rusești ca de aer, așa că este doar o chestiune de zile maxim luni până când NATO va invada Rusa.

  45. Spuneam la 10:49 urmatoarele: > Din nou au sarit in sus jav rele HAITELOR reunite ale Secu ceausiste rasputinizate ca muscate de vipere…Aceste creaturi ceausiste primitive, unineuronale, anuntand „sfarsitul Lumii datorita viitoarei expedieri a unei AMARATE de companii de leoparzi cu dintii cariati!? In marsa via lor de AGENTI SOVIETICI TRADATORI DE TARA SI POPOR core-tomlinii nu vor sa priceapa cateva ADEVARURI AXIOMATICE din aceasta stire „bomba”, ca PANA ACUM NU S-A TRIMIS DIN OCCIDENT ARMAMENT GREU; ca „stirea bomba” NU E CONFIRMATA; ca NICI SUA si NATO NU AU TRIMIS PANA ACUM TANCURI DE LUPTA; ca cu cele in total vreo saizeci de tancuri care VOR AJUNGE PRIN VARA in STATUL SUVERAN EROIC Ucraina NU SE ACOPERA DECAT O FASIE DE FRONT de cativa kilometrii!!!
    O diversiune abjecta a ILEGALILOR lui Rasputin ca dupa peste UNSPREZECE luni de MACEL BOLSEVIC abia se gandesc sa aprobe cateva companii de tancuri, mai mult ca sa-i ofere sefului Rasputin sa tune si sa fulgere impreuna cu diviziile de AGENTI SOVIETICI…
    Hidoase forme de viata…

  46. Cat de disperat trebuie sa fie BIDEN prins acum la stramtoare mirosind parnaia si IMPEACHMENTUL,
    se deja vede !
    Isi obliga pur si simplu aliatul german la SINUCIDERE ECONOMICA !
    RUSII … exact vointa americana in thema … nu vor uita „gestul” nemtesc in viitorul apropiat !
    ADIO energie rusnaca la PRET PRIVILEGIAT pentru EXPORTATORUL LUMII …in viitorul apropiat !
    Personal nu cred ca nemtii-si dorec ce vor ….ASTA SE VEDE PRIN FELUL CUM SE CODESC LA A FI ANTI-RUSI PE FATA ! …#
    mai degraba cred …ca-n cazul NORDSTREAM ca subterna exista …SHANTAJE imense ( eventual si cu actele dosite de Biden) !
    CLAR …pentru USA si GB (acum in BREXIT, disperata) o dusmanie pe fata intre rusi si nemti …ar fi un castig (= distrugerea unui concurent economic , fie el chiar aliat !) …insa
    pentru nemti va fi JALEEEEEEEEEEEEEEE … adio export ! 😀
    PS: SUBTERAN …mai multe puteri mondial epun umarul la …surparea clanului din spatele lui BIDEN !
    Totul va veni … PRIN SURPRINDERE :..si planul e deja pus in parctica !
    MDA! Nici propaganda ca arta si stiinta nu mai e ce-a fost odata … a devenit un fel de …ASTROLOGIE 🙁 !

  47. @GHIA: Vorbesti prostii. La Kursk, pierderile sovietice de blindate au fost aproximativ de 10 ori mai mari decit ale germanilor. Ofensiva germana a fost oprita la ordinul expres al lui Hitler, desi se pare ca era pe cale sa reuseasca (von Manstein, Victorii pierdute, tradusa si in romaneste). Marele avantaj al sovieticilor a fost, pe linga livrarile masive ale Aliatilor, informatiile cheie livrate de un spion cu relatii in cele mai inalte cercuri germane.

  48. Ghia: nici Anonimul nu prea are dreptate. La Kursk germanii au ramas fara combustibil, in urma bombardarii Rafinariei Ploiesti, care era in acel moment principalul furnizor de combustibil al Europei! Fara combustibil, nemtzii au fost obligatzi sa se retraga, dupa ce si-au sabotat propriile tancuri, ca sa nu cada in miinile rusilor! CAZ REAL! Caci aceste dracii pe roate consuma enorm, si e si=uficient sa le tai aprovizionarea si le termini!
    Tov Paulian, solutia simpla de a face pace e sa scotzi armata rusa din Ucraina, si sa introduci fortze internatzionale de mentzinere a pacii, dar Putin nici nu vrea sa auda de asa ceva, caci averea lui, si el insusi dispar in neant! PUTIN este cel care are nevoie de razboi, caci cita vreme e razboi el nu poate fi anchetat de Procuratura Rusa pentru coruptie si deturnare de fonduri, ca sa nu mai vorbim de abuz de putere si distrugerea economiei ruse. NU SE POATE FACE PACE CU RUSII INTRATI IN UCRAINA, NU MAI MANCATI MATERIE MARONIE!
    Cit despre tancurile germane, americane, engleze sau franceze, era de asteptat: invadind o tzara care a cerut expres sa intre in NATO, Rusia a atacat de fapt NATO, care nu se teme de guitzaturile fioroase aruncate de khazarii moscovitzi ce se cred stapinii planetei! S-a lamurit toata lumea cit de serioase sint armele si armatele rusesti! :))

  49. @Dan Doran: Ce spui tu sint pure fabulatii. Nu se mentioneaza nicaieri lipsa de combustibil in batalia de la Kursk. Raidul aliat de pe 1 august 1943 a fost primul asupra Ploiestiului, cu efecte deloc straluicte. Or, batalia de la Kursk incepuse deja de aproape o luna. La fel, nu se vorbeste nicaieri de sabotarea tancurilor germane de catre propriile lor echipaje. Pur si simplu vorbesti din burta.

  50. NATO cu tancurile …heheheh
    si rusii cu rachetele (fara numar, fara numar …cum shoptea Mishteaux in noiembrie , numeric exact 😉 )
    cine castiga ?
    aia cu bolovanii sau aia cu jeturile ?

    din cata strategie militara stiu eu … tancurile-s ZERO fara sprijin aerian
    si-s ABSOLUT PAGUBOASE in care lupta inegala cu un adversar DOTAT cu rachete… SURPLUS de TERMOBARICE (le ia oxigenul) si alea de le pot cadea GRAMEZI la …intrare !

    Au cumva ukranii controlul aerian (rusi-l au !) de-si doresc tancuri ? Alea 1200 de bucati de-acum nu le-ajung ?

    PS: Cate incercari de lovituri de stat la Zelinsky a desjucat CIA pana acum …si de ce din ordinul „lor” 😉 😉 😉
    a picat elicopterul cu cei de la „Interne” 😉 !
    PPS: Cineva spune ca … vin vfremi grele si ca CIA nu poate …dejuca la infinit … (N-a putut GESTAPO-ul lui Hitler)
    ukranii vazand ca pierd masiv (si economic si populational cu milioane de exilati) vor face
    ca generalii lui Hitler …pe sfarsite ! de-si l-au iubit pe neamt la-nceput !

    Treaba se-m-pute ! Si din cauza USA pentru ca Biden va fi curand la anaghie 🙁 ! 😀

    ATentie la 4 febriarie … ca la surpriza preanuntata a „investitorilor galbeni” de la think-TANC 😛 -ul lui Sleepy Joe n-ati foar pe faza ! Pacat ca Mishteaux are niste trebi … care vizibil dau rezultate 😉 ! Din martie vine la barfe …iarasi ! <3

    PS: Daca cineva dadea-n-gat faza cu 2 noiembrie …cu actele dosite de Joe … castigau ambele camere republicanii !
    Nu-i decent … ca geniile nu scuipa NEPROVOCATI [!] in supa … cotidienilor 😉 ???

  51. Girlutzo, lasa-te de previziuni proputiniste, ca bietul Volodea e praf de-a binelea! vad ca voi tot o datzi cu decaderea si caderea Occidentului, pe cind slabiciunea si caraghioslicul rusilor nu va sare in ochi!
    Elementul PRIGOJIN este cel care va duce la modificarea datelor razboiului. Se pare ca tancurile (si in curind avioanele si elicopterele) sint de fapt pentru el, pentru a putea asalta cum trebuie Moscova nebunului jmanglitor de la Kremlin. Putin a comis o greseala ireparabila cind l-a lasat pe Prigojin sa isi creeze propria armata profesionista: el este singurul care poate cu adevarat sa il doboare, caci este singurul care are arme si voluntari, ce ii sint loiali. Nu cred ca va trece iarna pina ce Prigojin, cu ajutorul Vestului, va pune pe fuga camarila jalnicului Volodea cel Pishorcos si va ordona oprirea ostilitatzilor in Ucraina.
    Credeatzi ca CIA, Mossadul, MI-5 sau chiar si SRI-ul romanesc stau cu miinile in sin si asteapta ca vaca de la Kremlin sa faca mereu prima mutare? Agentzilor, sintetzi la fel de boaite ca si Volodea al vostru! JOCURILE SINT FACUTE!
    O fi Biden cam senil, dar CIA nu sta la comanda lui, si tare ma tem ca bietul Vladimir va fi vindut chiar de aliatzi de-ai lui de incredere, ca Lukasenko sau Kadarov!
    VIN VREMURI INTERESANTE, PAPUSEILOR!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.