' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
După cum am zis săptămâna trecută, acum o să scriu o amintire cu prietenul meu rom care nu se supăra dacă îi spuneai țigan, Vasile Ionescu.
Ne-am cunoscut la Casa Scînteii, prin 1994, unde funcționau atât Ministerul Culturii, unde lucra el, cât și revista Flacăra, unde prestam eu. Amiciția s-a legat, firesc, la ”Rodica”, o speluncă ordinară, care era de fapt bufetul firmei de difuzare de presă Rodipet. Aveau un chelner bătrân și surd, dat cu briantină, nea Grigore. Orice îi cereai lui nea Grigore, el îți aducea invariabil vodcă și ciorbă de burtă. Dacă voiai bere sau altceva trebuia să te autoservești de la raft sau să intri la bucătărie și să explici ălora de acolo ce poftești. Câteodată, când voiau să închidă, pe noi, clienții frecvenți, ne încuiau în incintă. Numărau ce am băut când deschideau. Era bine fiindcă ajungeam dimineața direct la muncă.
Când nu combăteam în locul de mai sus, parcam în biroul lui Vasile de la minister. Acolo, omul avea un stoc în aparență interminabil de slănină, ceapă, pâine și palincă. Mă atrăgeau și produsele astea, dar mai ales colega lui unguroaică, M.G., frumoasă foc. Ba chiar și vedetă TVR pe deasupra.
Vasilică era deștept și citit. Puteam discuta orice. De la filme, artă, literatură, teatru, până la politică și femei fără să ne plictisim. Am dus-o așa câțiva ani, ne-am tot văzut, mai puțin în zilele când eu eram pe teren și el în delegații.
Cărți și beri
Pe vremea aia, târgul de carte Bookfest se ținea în Teatrul Național. Funcționau acolo și vestita cârciumă Lăptăria lui Enache, și terasa La motoare. Cred că era prin 1997, când eu cu Vasile ne-am decis să ne lărgim masiv orizontul cultural. El făcuse rost de nu se știe unde de 6.000.000 de lei vechi (cam 2-3 salarii). Aveam si eu vreo 3.000.000. Am decis să-i investim în cărți. Cum era aglomerație la lift, ne-am gândit să urcăm pe scări și până la târg să ne tragem sufletul cu o bere la La motoare.
Era ora prânzului și o vreme superbă de primăvară târzie. La a treia halbă, ni s-au alăturat scriitorii Ioan Groșan și Ioan Buduca. Au mai venit apoi prietenul meu răposat între timp, caricaturistul Cristi Topan, literați, june cu pretenții de poete, oameni din popor, patrioți, etc. Cam pe la a zecea halbă ne-am zis că „și mâine e o zi”. De aceea, ne-am hotarât să amânăm shoppingul cultural. La 1 noaptea, când tocmai dezbăteam mai abitir, ăia de la terasă s-au decis să închidă și ne-au dat afară.
Geamuri multe
Mai aveam tot felul de chestii de comentat, așa că ne-am mutat în stația Tramvaiului 5 de la Armenească, unde exista ”La geamuri multe”. Era un dreptunghi cu margini de metal în care era încastrată sticlă. Se vedea totul de afară, înăuntru mirosea urât-urât, dar erau două avantaje: băutura era foarte ieftină și proastă iar instituția funcționa non-stop.
Am ajuns cu greu, dar am continuat o discuție esențială:
-Vasilică, voi aveți mulți oameni deștepți, cu studii, dar ăștia așa, ca tine, s-au cam rupt de realitatea de jos. Ar trebui să mergi direct la țiganii săraci și analfabeți. Să îi ridicați, să le explicați să își trimită copiii la carte, să învețe meserii care se cer pe piață, cum să-și deschidă legal afaceri. Un rom cu doctorat în politologie care stă închis într-un birou la guvern e fix p… pentru comunitate.
-Hai, Tomiță, că ești papagal. Unii or fi așa, dar eu și băieții pe care i-am format ne implicăm…
Am dezbătut o perioadă, dând pe gât porții mici de albitură. Vis-a-vis de cârciumă, în fostul Han Solacolu, mult mai puțin ruinat decât acum, stăteau ilegal mai multe clanuri de romi. Unele operau niște bordeluri îngrozitor de jegoase, frecventate de militari în termen (armata era încă obligatorie), studenți înainte de bursă și muncitori în construcții. Vasile, privind filozofic foșgăiala nocturnă de acolo, mi-a spus că e gata să îmi demonstreze practic cum îi aduce pe calea cea bună pe romii neintegrați social.
Milioanele
Vasile pe atunci era foarte cunoscut între romi. Apăruse la multe emisiuni de televiziune ca reprezentant al etniei. Era o figură ușor de reținut, cu pletele lui negre și obrajii ciupiți de vărsat. Imediat cum am descins într-un gang al Hanului Solacolu, lumea s-a strâns ca la urs (îmi venea să zic ursar, dar Vasile era țigan de vatră).
S-a produs o mică busculadă, cei veniți să-l vadă s-au impins ușor în noi. A început să le țină un discurs avântat în limba romani, cu mici pauze să-mi traducă ce zicea. „Le spun că trebuie să își dea copiii la școală (…) să nu-și mai mărite fetele la 12-13 ani (…) că există risc de boli venerice, SIDA(…) că trebuie păstrate tradițiile bune, limba (…) etc”.
După vreo jumătate de oră, ascultătorii au început să dispară pe rând. Mai rămăsesem cu un moș adormit pe niște trepte când ne-am decis să ne întoarcem la bomba din stație. Atunci și-a dat seama Vasile că avea geanta deschisă și că îi dispăruseră milioanele. Nu era bai, și ale mele dispăruseră, fiindcă avusesem proasta inspirație să le pun în buzunarul de la spate al pantalonilor.
Când stăteam în fața gangului și ne uitam unul la altul cu o lacrimă-n ochișori, tocmai trecea un ARO hârbuit de poliție. Am făcut semn ca la taxi și am explicat „cadrelor” ce s-a întâmplat accentuând că Vasile e demnitar de minister. Șeful lor, un tablagiu în pragul pensiei, a venit cu soluția: ”Îl ridicăm pe moșul adormit și mergem la secție. Vor veni să-l recupereze, au respect față de bătrâni. Ieșiți, negociați și vă luați măcar o parte din bani înapoi.”
Chiar așa a fost. A apărut o delegație, condusă de un burtos-cefos, cu ghiuluri și brățări. Însoțiți de doi polițiști ne-am înțeles să nu depunem plângere dacă ne dau jumătate din lovele îndărăt. După ce luasem banii și moșul ieșea pe poarta secției, impresionat, proxenetul de aur ne-a zis:
”Dom Vasile, nu vine multe vedete pe la noi. E cele mai bune fete din oraș. Ne-a plăcut ce-ați zis cu integrația romilor. Dacă mai treceți pe la noi cu prietenul lu matale vă dăm care vrați din ele la juma dă preț.”
Nu am onorat invitația. Și dacă teoretic ar mai fi existat bordelul respectiv (închis prin 2004) Vasile nu ar mai putea să o facă. A fost unul dintre cele mai mișto personaje din tinerețea mea și îmi lipsește, chiar dacă în ultimul an nu prea mai ieșea din casă, fiind bolnav și comunicam mai mult la telefon sau pe FB.
