Despăgubiri pentru un mire aruncat de nuntași

Rănit la propria nuntă după ce a fost aruncat în aer de patru prieteni şi scăpat pe spate, un tânăr va primi mii de euro

De CD M
Despăgubiri pentru un mire aruncat de nuntași

Rănit la propria nuntă după ce a fost aruncat în aer de patru prieteni şi scăpat pe spate, un tânăr va primi mii de euro

Rănit grav la propria nuntă după ce a fost aruncat în aer de patru prieteni şi scăpat pe spate, un tânăr din Bihor i-a dat în judecată şi a obţinut daune de peste 20.000 de euro. Hotărârea nu este definitivă, scriu jurnaliștii de la EBihoreanul

Incidentul a avut loc în toamna anului 2021, la o sală de evenimente din stațiunea Băile Felix. Aflat pe ringul de dans alături de invitați,  mirele a fost ridicat de patru prieteni și aruncat în aer. Prima dată a fost prins, dar la a doua aruncare, priietenii l-au scăpat, iar tânărul a căzut pe spate.

În loc să cheme imediat ambulanța, nuntașii l-au așezat pe un scaun, agravându-i starea.

Tânărul a fost ulterior transferat la un spital din Germania, unde locuiește de peste un deceniu. Examinările au scos la iveală două vertebre fracturate în urma accidentului, iar recuperarea nu este completă nici în prezent. Supărat, Liviu Filimon a decis să îi acționeze în instanță pe cei patru nuntași – unul dintre ei fiindu-i rudă, iar ceilalți trei, consăteni.

Procesul s-a judecat la Judecătoria Oradea, unde miercuri instanța i-a admis toate pretențiile.

 

Citeste restul articolului pe eBihoreanul.ro

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.