Despre cei 60%

Comentariile referitoare la discursul de la Tușnad al lui Viktor Orban vor continua mult timp de acum încolo. Cu siguranță, va fi citat și peste ani. Unii îi vor da dreptate, alții îl vor dezaproba. Oricum l-ai lua, textul va fi de referință pentru cei care vor analiza evoluția mișcărilor naționaliste, extremiste, rasiste, antieuropene, populiste, pro-moscovite și revizioniste.

Cum, ideile lui Orban nu sunt proaspete, consider că altceva este de o gravitate extraordinară pentru noi, ca români, dar și pentru România, ca stat, ca țară. Iată:

După cum susține un sondaj realizat de Institutul Nézőpont, publicat de presa maghiară în cursul lunii iulie și citat de Adevărul, 60 % dintre români au o părere pozitivă despre Viktor Orban și doar 30 % au o opinie mai degrabă negativă, opiniile favorabile dublându-se odată cu izbucnirea războiului din Ucraina și cu declanșarea crizei energetice.

Ținând cont că rezultatele sondajului au fost publicate în Ungaria înainte de Școala de Vară, mă determină să cred că în mediile maghiare se știa din timp ce o să spună Orban în discurs. Mai mult, procentul vehiculat, cu siguranță mult umflat, pare să justifice o manoperă menită să îi întărească lui Orban o imagine favorabilă aici, în România.

Personal, îmi este imposibil să cred că șase din zece români pot să aibă o părere bună despre un politician străin, unde mai pui că e și maghiar!, care are printre țelurile supreme realipirea Transilvaniei la Ungaria. Cum să admiri pe cineva care vrea să îți sfâșie țara, și unde mai pui, declarându-te și patriot!? Cel puțin din punct de vedere moral, această atitudine ține de trădare.

Desigur, sunt o sumedenie de români care îl idolatrizează pe Orban, văzându-l alături de Vladimir Putin drept unul dintre eroii care ar trebui urmați în demersurile lor pentru a „elibera” lumea, pentru a o „denazifica”, dar și pentru a rupe România de Uniunea Europeană și NATO. Acești conaționali trec cu o lejeritate criminală peste uriașa problemă a Transilvaniei.

Ura lor față de parcursul european și nord-atlantic al României este atât de mare încât ignoră pur și simplu pericolul real al realipirii acestei provincii istorice românești la Ungaria, în cazul tragic în care țara noastră ar fi ruptă de cele două instituții internaționale care ne asigură libertatea, securitatea, dar și prosperitatea, în măsura în care suntem în stare să utilizăm instrumentele economice și politice pe care le avem la dispoziție.

Dar, chiar 60 % dintre români să îl admire pe Orban!? Asta nu pot să cred. Există și de-ăștia, dar sunt mult mai puțini.

În schimb, cred rezultatele altui sondaj, efectuat de Fundația Friedrich Ebert Stiftung, citat de Libertatea într-un articol inclusiv pe tema site-urilor care încurajează propaganda RoExit (https://www.libertatea.ro/stiri/analiza-a-75-000-de-postari-pe-facebook-arata-cum-se-leaga-tema-facturilor-romanilor-de-tema-iesirii-din-ue-ce-site-uri-incurajeaza-propaganda-roexit-4224351), și care concluzionează că 21% dintre români își doresc ieșirea României din Uniunea Europeană. Cine sunt cei care își doresc RoExit?

O mare parte e reprezentată de persoane defavorizate, cu venituri mici și cu o educație precară. Sunt cei care vor aplauda și vor vota orice promisiune de mai bine, indiferent dacă promisiunea are acoperire sau dacă acel mai bine ascunde de fapt un uriaș rău. Să spunem că aceștia reprezintă partea naivă și mai puțin nocivă a grupului care dorește ieșirea României din Uniunea Europeană (și NATO).

Dar sunt ceilalți, cei toxici. Sunt cei manifești, care se înrolează pe față ori pe ascuns în partide, grupuri sau grupuscule mai mult sau mai puțin lumpene care acționează direct pentru atingerea scopurilor numite mai sus. Unora dintre ei le-au fost probate legături cu oficine moscovite sau chiar maghiare, cu medii politice și de influență din Rusia, beneficiind de susținere directă din partea lor. Încerc să îi definesc mai jos, folosindu-mă de o analogie.

Pe la începuturile anilor ’90, ca redactor la Expres am făcut serii întregi de documentări pentru articolele pe care le-am publicat pe tema evenimentelor din 1989. Aceste articole au stat la baza celor două cărți care mi-au fost publicate, subliniez, la cererea editurilor: „Decembrie ’89-Arta diversiunii”-1993, editura Colaj, și „Criminala capodoperă”-1998, editura Evex.

În cursul acelor documentări am stat de vorbă cu foarte multe persoane din întreaga țară: participanți la evenimente ori simpli spectatori, revoluționari sadea, ofițeri de armată, foști ofițeri de Securitate ori proaspeți ofițeri SRI, reprezentanți mai vechi sau mai noi ai autorităților centrale și locale etc.

Într-unul din dialogurile pe care le-am avut cu un fost ofițer de Securitate, l-am întrebat: „-Ce îl poate determina pe un om să devină informator sau trădător?”

El mi-a spus: „-Sunt mai multe lucruri. Într-un sistem dictatorial sau în vreme de război, o cauză ar fi amenințarea cu lipsirea de libertate sau cu tortura. Apoi, cineva poate să devină informator sau trădător din convingere, din răzbunare, pentru bani sau alte foloase, cum ar fi promisiunea acordării de putere din partea celor pentru care trădează, și din prostie. De fapt, prostia se asociază cu oricare dintre celelalte cauze, în afară de lipsirea de libertate și de tortură”.

După care, a adăugat: „Cea mai periculoasă pentru grupul sau țara care sunt trădate nu e răsplata în bani. Banii, la fel ca dorința de răzbunare, sunt motive de cea mai joasă speță. Însă promisiunea puterii este cea mai toxică. Dorința de putere anihilează orice urmă de conștiință. Bani are multă lume, dar putere au doar câțiva. Pentru a o dobândi, mulți sunt în stare de orice, chiar și de trădare, de cea mai înaltă trădare! Ceea ce ne duce tot la prostie.”

Acum, să vă mai întreb ce îi motivează pe cei 21 % dintre români să își dorească ieșirea țării noastre din Uniunea Europeană și din NATO sau să vă invit să mai citiți o dată cele două paragrafe de sus?