Despre filosofia evreilor

Chinezii și evreii sunt, cum știm, cele mai vechi dintre popoarele care s-au menținut în istorie până astăzi. Ambele sunt popoare cu contribuții fondatoare la cultura și civilizația umanității.

Despre filosofia evreilor

Chinezii și evreii sunt, cum știm, cele mai vechi dintre popoarele care s-au menținut în istorie până astăzi. Ambele sunt popoare cu contribuții fondatoare la cultura și civilizația umanității.

Chinezii și evreii sunt, cum știm, cele mai vechi dintre popoarele care s-au menținut în istorie până astăzi. Ambele sunt popoare cu contribuții fondatoare la cultura și civilizația umanității.

Diferența lor provine în parte din aceea că poporul chinez a dispus continuu de statul său. Până și celor care i-au cotropit, chinezii au putut să le spună că tot cu ei, cei cotropiți, vor trebui să administreze, căci efectivul lor este covârșitor. Evreii au fost copleșiți de forța imperiului roman și siliți la o diasporă care s-a întins de la intrarea lui Titus în Ierusalim (anul 70), până în 1948, când Israelul a fost restabilit pe pământul străvechi al evreilor. De atunci s-a putut lansa un efort salutar de a recupera istoria culturii milenare a evreilor. Rezultatele nu au întârziat să se ivească.

Astăzi, nu este cale mai bună de a pune ordine în faptele culturii decât să ne amintim diferența genurilor și conotația lor la origini. Cum Hegel a subliniat insistent (Prelegeri de istoria filosofiei, 1818), de la evrei ne-a venit religia propriu-zisă, ce are ca nucleu credința.   Aceasta este „emuna”, care înseamnă în fapt două exigențe: să crezi în Dumnezeu și să-ți pui soarta în mâinile sale. De la grecii antici, cum tot Hegel a arătat, avem filosofia.

Mai nou, se pune iarăși întrebarea: între evreii și grecii acelor vremuri ale începuturilor au existat contacte în religie și filosofie? Se înmulțesc datele pentru a da răspunsuri noi, bizuite pe fapte certe. Destul să amintim că Talmudul Babilonian conține un avertisment sever: „blestemat să fie cel care își învață fiul înțelepciunea greacă” – semn al unei conștiințe ascuțite a diferențelor intre religie și filosofie. Dar, așa cum ne spun minuțioasele cercetări ale lui Martin Hengel (vezi Judentum und Helenismus…, 1988), nu altcineva decât Teofrast, cunoscutul discipol al lui Aristotel, îi socotea pe învățații evrei „un fel de a fi filosofi”. Ceea ce dovedește că evreii se ocupau deja de o anume filosofie. Iar doi  evrei – Filon din Alexandria și Apostolul Pavel – au pus în legătură aproximativ în același timp, „înțelepciunea” evreilor și „gândirea” grecilor, religia  și filosofia, spre a fi cultivate. Mai mult, Diogene Laertios ne spune (în Viețile și doctrinele filosofilor, cartea a III-a, frag. 6 și urm.) că tânărul Platon „a călătorit în Egipt la profeți”. Această informație l-a făcut pe Nietzsche să presupună că Platon „a mers la școlile egiptenilor (sau la evreii din Egipt)” (vezi Amurgul idolilor, 2). Pe urmele sale, astăzi, mulți împărtășesc opinia că Platon a fost în contact cu moștenirea lui Moise.

Două fapte istorice sunt cruciale ca importanță.

„Tradiția evreiască” are ca nucleu neîncetata lectură și interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu. De fapt, Tora reunește în semnificația ei pe acestea trei – cuvântul lui Dumnezeu, cuprinderea textelor ce exprimă voința divină și asigurarea învățăturilor esențiale pentru viața omului pentru toate epocile. Tradiția evreiască a pus bazele tradiției religioase bazate pe Scriptură, ca revelație divină.

Trecerea de la tradiția orală la cea scrisă, apoi traducerea Torei din ebraică în aramaică (sec.I î.e.n.), elaborarea Mishna pe baza moștenirii, folosirea, prin Halacha, a moștenirii pentru dreapta comportare în viață, deschiderea interpretărilor, prin Haggada, intervenția rabinilor, prin Tosefita, au pus tradiția evreiască în mișcare. Aceasta a fost atât de amplă și conjuncțiile în care iudaismul a intrat atât de numeroase, încât noi, ca târziu născuți, nu putem decât să constatăm cât de mult s-au înșelat doi înaintași.

Mă gândesc la Adolf von Harnack, care, în altfel spectaculoasele sale cercetări ale emergenței creștinismului, a susținut că lumea evreiască a credinței și lumea greacă a filosofiei au fost opace una față de alta în epoca lui Isus. Ele ar fi stat una în fața alteia ca „entități disparate, închise și de aceeași valoare” (Lehrbuch der Dogmengeschichte, 1, 1886). Or, nu se confirmă această opacitate, chiar dacă au fost sensibilități de o parte și de alta.

De aceea, apelul lui Leopold Zunz (Etwas über die rabbinische Literatur, 1818) de a cerceta propria tradiție ca o condiție a ieșirii evreilor din ghetto-urile Europei a avut ca efect lansarea proiectului „filosofiei evreiești”. Aceasta a și înaintat necontenit până în vremurile noastre, când Emmanuel Levinas și Jacques Derrida au inaugurat valorificarea filosofică a „tradiției evreiești”, construită în jurul Torei.

Mă gândesc apoi la Carl Schmitt (Das Judentum in der Rechtswissenschaft, 1936), care susținea teza „purificării” bogatei culturi germane de urmele evreiești, concretizând astfel inepția din afirmația Führer-ului: „pe cât mă feresc de evrei, lupt pentru opera Domnului”, care inducea o eroare grosolană. În fapt, însă, cultura germană a inclus o simbioză germano-evreiască.

Într-o intervenție care a schimbat scena discuției privind ponderea gândirii evreiești în cultura europeană, Jürgen Habermas (Der deutsche Idealismus der jüdischen Philosophen, 1961) a consacrat teza simbiozei. Ne putem acum doar întreba cum sunt culturi de mai mică pondere decât cea dată de germani. De fapt, oricum s-ar privi lucrurile prin interpretare, culturile europene poartă urmele evreilor, chiar dacă nu o recunosc sau recurg la formule  disprețuitoare, precum „niște evrei”.

Astăzi, filosofia evreiască este recunoscută nu doar datorită impresionantului șir de învățați pe care l-a făcut posibil emanciparea evreilor, cum observa Hannah Arendt. Gânditorii evrei au deschis orizonturi noi în gândirea mondială – destul să ne gândim că astăzi ea se mișcă în coordonate date de Hegel, Nietzsche, Dewey, Habermas, dar și de Husserl, Einstein, Kelsen, Wittgenstein. Nu mai discutăm ceea ce s-a petrecut în celelalte domenii.

Multă vreme, datorită prejudecăților istorice și politicilor, s-a operat cu schema divergenței fundamentale dintre tradiția axată la origini pe religie a evreilor și tradiția marcată de recursul la filosofie a europenilor. Astăzi, la un nou nivel de cercetare de către europeni a propriei lor istorii, scena este schimbată, încât „gândirea europeană, care a exclus din sine atât de mult timp tradiția evreiască, ar putea să dobândească din aceasta noi perspective de a se înțelege pe sine” (Werner Stegmaier, hrsg., Die philosophische Aktualität der jüdischen Tradition, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2000, p.10). Filosofia și teologia au înaintat, cu cei mai iluștri exponenți, pe această direcție.

Nu există încă în cultura română o lucrare adusă la zi asupra filosofiei evreiești – nici cea universală și nici cea autohtonă. Este datoria mea să amintesc că în cadrul a ceea ce a fost Institutul de Studii Iudaice  (1995-2012) din Cluj-Napoca s-a încercat monografierea unor momente din istoria filosofiei evreilor care au schimbat cultura europeană. Fiind convins de importanța istorică a unui astfel de institut, am căutat la rândul meu, în specializarea mea inițială, ca istoric al filosofiei universale, să tratez importanța kabbalei în geneza științelor moderne (Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul, 2009), să captez efectul lui Maimonide asupra conceptelor teologice ale lui Thoma d’Aquino (Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul, 2009), importanța teoriei statului a lui Spinoza pentru emanciparea modernă ( Emancipare, asimilare, disimilare, 2016), contribuția lui Mendelssohn în formarea conceptului juridic al libertății de conștiință (Emancipare, asimilare, disimilare, 2016), propunerea lui Rosenzweig de reconfigurare a relațiilor dintre religie și filosofie, creștinism și iudaism (Introducere în filosofia contemporană, 2016) și fenomenologia conștiinței politice care a construit statul Israel (Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul, 2009). Alți colegi au lucrat în același fel. Toate rezultatele sunt publice.

Desigur, cine se ocupă astăzi de istoria filosofiei eșuează dacă nu ia act nu doar de filosofia, ci și de inițiativele lui Nietzsche. Acesta a arătat concludent că Europa stă pe multiple surse culturale, inclusiv cea de la Ierusalim, că în Vechiul Testament s-au propus personaje de o grandoare la care nici o literatură veche nu poate alătura ceva de aceeași anvergură, că evreii sunt nu „paria” Europei, ci „salvarea” ei (cum spune expressis verbi în Aurore, 1881, 205). Nietzsche a atras atenția, totodată, că iudaismul are dimensiuni filosofice care intră în actualitate.

Filosofi evrei de azi ne spun că tradiția evreiască este de înțeles ca „moștenire (Erbschaft)”. Ea nu este ceva rigid, ce așteaptă mereu doar confirmarea, ci o „orientare în viață deschisă”, în care filosofia își are locul ca păstrătoare a valorilor libertate și dreptate – simplu spus, ca „provocare constructivă”.

Am evocat toate acestea pentru a ne da seama de importanța traducerii în românește a scrierii lui Gerard Bensussan, Quest ce que la philosophie juive? (Desclee de Brouwer, Paris, 2003), de către Gabriela Cocora și Țicu Goldstein, și publicarea ei sub titlul Filosofia evreiască (Hasefer, București, 2019). Este prima sinteză a filosofiei evreiești care se pune la dispoziția cititorului în limba română. O sinteză care, deși de dimensiuni restrânse, introduce cititorul în cei două mii de ani de filosofie a evreilor.

Se poate totdeauna discuta ce și cât este național într-o filosofie, oricare ar fi ea (greacă, germană, engleză etc.), căci filosofie nu este decât unde este ridicare la universalitate. Gerard  Bensussan își anunță deja în prefață optica. El observă că reflecția evreiască a operat între două imposibilități: imposibilitatea de a nu lua act de filosofie, disciplină greacă la origine, și imposibilitatea de a filosofa fără a lua act de Legea dată de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai. „Filosofia evreiască” s-a mișcat în aceste coordonate.

Cartea lui Gerard Bensussan propune cititorului micromonografii ale celor care constituie jaloane ale filosofiei evreiești. Filon din Alexandria este prezentat ca autor al reflecției care s-a confruntat cu ambele imposibilități. Moise Maimonide este privit pe linia conștiinței faptului că rațiunea, religia și filosofia pot fi gândite în opoziția lor, dar pot fi tratate și în relație. El și-a asumat că există o rațiune și în religie și a căutat să o facă evidentă. Moses Mendelssohn a făcut trecerea în filosofia evreiască de la centralitatea religiei la modernitate. Beneficiar, dar și promotor al Iluminismului european, el a privit iudaismul ca pe o lege revelată, a făcut de neamânat emanciparea evreilor și a introdus iudaismul în cultura germană. Hermann Cohen a văzut în morală conținutul integral al religiei și a găsit în tradiția evreiască o filosofie imanentă. Cei care s-au desprins din viziunea sa au creat, la rândul lor, repere de gândire: Karl Rosenzweig prin deconstruirea tradiției filosofice și restabilirea religiei, Martin Buber prin regândirea subiectivității în relația cu celălalt, Emmanuel Levinas prin interogarea trecutului filosofiei spre a întemeia responsabilitatea etică.

Incursiunile istorice ale lui Gerard Bensussan sunt foarte reușite. De exemplu,  cea consacrată medierii musulmane a emergenței filosofiei medievale evreiești – de care se leagă folosirea ebraicei pentru comentarea Torei. Sau cea pentru captarea discontinuității în istoria filosofiei evreiești, de după segmentul arabo-medieval, care a rămas prima exprimare filosofică vastă, profundă și creativă a evreilor. „Trebuie să notăm că nu a existat o filosofie evreiască a Renașterii”. Revigorarea filosofiei evreiești va fi opera lui Hermann Cohen, după ce, între timp, Kabbala, mai ales Kabbala lui Itzak Luria, a ocupat terenul european și a făcut trecerea de la segmentul arab, la segmentul german. Foarte bună este și continua raportare a reflecției evreiești la viața spirituală din jur.

Cartea lui Gerard Bensussan este concentrată asupra celor trei segmente clasice ale filosofiei evreiești – grec, arab, german. Ceea ce a survenit în alte segmente abia trebuie examinat. Mă gândesc la segmentul francez, cu Jacques Derrida, care tematizează „scriitura” plecând de la experiența Scripturilor, la segmentul american, cu Hillary Putnam, care a indicat importanța curentă a filosofiei evreiești a secolului al XX-lea, la noul segment german, cu autori care scot în lumină „actualitatea filosofică a tradiției evreiești”, și, desigur, la segmentul israelian, cu Yeremiahu Yovel, care  lămurește unde în filosofia europeană sunt derapajele care au permis persecuții și crime.

Cartea se încheie cu observația că „marile cugetări și filosofii evreiești ale secolului trecut nu se puteau articula și explicita în afara premoniției catastrofei sau fără a o privi în față”. Și nu fără a lua act de  preluarea de către Emmanuel Levinas a tragediei Shoah în filosofia sa a responsabilității individuale.

Cartea culminează, simptomatic pentru societățile în care trăim acum, cu asumarea acum a dictonului lui Dostoievski: „suntem toți vinovați de tot și de toate, în fața tuturor, și eu mai mult decât alții”. Ea face convingătoare ideea că numai cu o asumare a răspunderii fiecăruia se poate ieși de sub presiunea la anonimizare și relativism ce particularizează lumea de acum și-i creează tot mai mari dificultăți. (Cuvânt al lui Andrei Marga, la lansarea volumului lui Gerard Bensussan, Filosofia evreiască, la Târgul Gaudeamus din București, în 2019)

 

 

 

Distribuie articolul pe:

38 comentarii

  1. pentru cei care asociaza si graficul este mai simplu sa inteleaga ca tot ce este cuprins intre credinta si necredinta este de fapt…filozofie (sau NECREDINTA in viziunea habotnicilor atat inainte cat si dupa Cristos, pana la relativ apropiata temporal de noi aparitie a necredintei ca certitudine a lumii moderne!)…revenind la evrei/iudei convingerea personala (nefiind in mod cert un antisemit!) este ca sunt o comunitate umana cu un extrem de ridicat simt al autoconservarii (in privinta asta noi romanii semanam cu ei !) dar prin CREDINTA nu prin FILOZOFIE, situatie rezultata in urma dezradacinarii dintre anii 70 si 1948 (situatie diferita de cea a celor inradacinati cum am fi noi sau chinezii) dar si excesiv de…vanitoasa (caracteristica mai usor suportabila decat cea de comunitate invaziva/speculativa/parazita pentru locurile in care s-a stabilit temporar) , oricum filozofia evreilor este in mod evident in urma credintei lor (ca una dintre explicatiile posibile a negarii celei grecesti!) si ca raspuns la intrebarile privind posibilitatea compatibilitatii intre credinta si filozofie…desi voi revolta istoricii si analistii inchei prin a afirma ca hermeneutica/exegeza din epoca moderna pot fi extrem de manipulatorii desi raman singurele care pot da raspunsuri la nepatrunsuri si

  2. deoarece lucrurile par sa devina excesiv de serioase am ezitat sa postez …am pornit de la intrebarea capcana adresata logicienilor si care l-a incurcat pe Aristotel „ce este adevarul?” , l-am pretuit si dispretuit pe Descartes pentru ca scrierile unui om ii releveaza si inconsistentele gandirii comprimate in timpul cititorului (asta ca o referire personala la scrisul a cel putin o pagina/zi) si in final m-am intrebat daca un credincios (practicant religios, habotnic, nu stiu sa gasesc alta referire suficient de expresiva) poate fi filozof si evident la reciproca daca un filozof poate fi credincios…am evitat sa fac referire pana acum la evrei/iudei deoarece generalizarea nu implica decat folosirea deductiei-inductiei pentru expunerea unei convingeri evident personale si subiective si catusi de putin de a impune sau limita gandirea cuiva (pana la obtinerea unei certitudini este cale lunga)..revenind si simplificand cu ajutorul teoriei informatiei si matematicii si ignorand (temporar si doar pentru demonstratie!) filozofia de dupa renastere am postulat atat credinta ( teismul simplificat la monoteism!) cat si necredinta (a-teismul) si le-am asimilat afirmatiei si negatiei (ignoram de asemenea dilematica pozitiv-negativa a necredintei!) ca fiind solutii directe pentru o parabola de tipul 4*X*(1-X) sau probabilitatile triviale (0 si 1) in formula entropiei informatiei…

  3. Tovarășe maior codruț, trebuie gândire scurtă că crezi că domnul marga vrea să fie formator de opinie, cum zici, cu evident clișeu în gură. Nu, nene, andrei marga este un cugetător, are deja operă. Ce spui tu ar fi o blasfemie. Ce-i trebuie lui Marga să formeze? Pe cine mă codruțe. Astea sunt pentru tine, eventual, dar nu pentru o personalitate. Așa că te ocupă de tine, că-i nevoie.

  4. Exemplu.3 ani am avut un coleg palestinian,care se refugiase in Siria,in urma razboiului.Un alt frate al colegului se refugiase in Egipt,unde era profesor universitar.Credeti ca erau fericiti ? Nici evreii de la noi
    nu erau fericiti.Colegul palestinian,cind a terminat studiile s-a casatorit cu o rominca.
    Cind va dispare nationalismul?
    Vad ca prea putini dintre noi,se opun razboiului.

  5. Faceți praf concluziile sociologiei mele, mă băieți care vorbiți la întâmplare. Cum spune părerea mea – numai că dacă ai părere nu înseamnă că-i adevărată.De ce domnul Marga este prestigios? Păi să ne uităm la opera Dsale. Creator sau comentator? Citește dragă cărți precum Pragmatismul reflexiv, Argumentarea, Destinul Europei, Ordinea viitoare a lumii, Societatea nesigură – măcar astea și ai creație că abia o poți duce.Apologet al Legilor lui Moise, mă codruț din codru? Păti legea lui Moise este unul din stâlpii civilizației noastre. Nu se scrie doar pentru pâine, mă ioane de la raioane. Se scrie și din inimă, din viziune, cum zicea chiar Isus nu doar cu pâine va trăi omul. Nu ar fi cazul să vă mai cultivați o țâră ca să puteți vorbi de lume?

  6. Nu este cu intentie. Marga a scos si el o hartie ca sa o citeasca la o lansare de carte evreiasca si a facut un colaj rapid menit sa impresioneze auditoriu neavizat.Mananca si el o paine. Insiruirea de citate cu intentia de a da un complet sententios este ridicola pentru un cititor avizat. Ce cauta chinezii in expunere nu a dezvaluit Marga dar poate fi o rezerva strategica pentru o alta ocazie la o alta lansare eventual la Dragonul Rosu.Mananca si el o paine.

  7. Desigur ca nu e cazul sa comentam aici stilul hermeneuticii istoriei filosofiei sau a religiei practicata de dl Marga. Literatura, studiile, analizele, relationarile despre conexiunile religiei evreilor cu filosofia antica elina sunt coplesitoare ca si cantitate. Nu stim care sunt motivele politice, universitare, emotionale, gnoseologice, culturale ce il mentin pe dl Marga in linia 1 a “formatorilor de opinii », ca apologet al « filosofiei « Legilor date lui Moise, al Torei, al faptelor culturii rabinilor ! As recomanda insa tinerilor apti sa cerceteze macar 2-3 lucrari recente , abordari pluridisciplinare, care le pot oferi fundamente conceptuale sa inteleaga ca la baza identitatii noastre culturale au stat valorile, credintele, spiritul acelui vechi popor geto-dac ( traci nord-dunareni), ocultat acum de distrugerile timpului si de interesele « culturilor imperiale ». Trilogia – Religia dacilor /Davele dacilor/ Regii dacilor si razboaiele lor – avandu-l ca autor pe istoricul din Tara Hategului DanOltean- reprezinta o calauza pluridisciplinara pe cararile unei epoci culturale esentiale pentru intelegerea Originilor civilizatiei noastre. Este vital ca tinerii cu constiinta nationala sa-si cunoasca cu rabdare pe cei mai valorosi inaintasi si sa se recunoasca in VALORILE lor. In esenta noastra nu suntem nici mozaici, nici crestini. A fi constienti axiologic de propria noastra descendenta culturala este azi o aventura dificila, intr-un mediu ostil, riscanta dar obligatorie, la care indemn sa participe mai ales tinerii ce reprezinta sperantele acestei Natiuni-victima a terorii Istoriei si a ocultarilor « formatorilor istoriei »…Doar astfel vad o sansa de supravietuire a noastra in Cerul, Muntii si Campiile milenare ale mosilor – stramosilor.

  8. Ai dreptate, Charlie, am stat vrând să văd cât de mare este prostia. Nu se distinge între bârfă, informare săracă, istorie corect, religie și filosofie. Se face bârfă cu aerul că se replică. Nu se înțelege articolul, nici la ce se referă, dar se deșartă vrute și nevrute. Nu mai vorbesc de ce au în cap aceia de la subsol.
    Nu l-am cunoscut decât din văzut pe domnul Marga. Îl citesc și cred că este unul dintre cei mai serioși. Ce spune el azi am găsit că a spus și în 2005 (vezi Filosofia unificării europene) sai 2010 (vezi România actuală). Nu cred că de funcții are nevoie, căci nu a mai vrut să fie nici rector, nici ministru, ambasador știu că nu a vrut.La noi mulți nu ânțeleg că poți să nu vrei astea și să dorești să fi liber.
    Așa că revin, Charlie!

  9. Oamenii sunt de doua tipuri: „creatorii”, cei care imping Lumea inainte (cu bune sau cu rele) si „comentatorii”, care vin si explica, taind firul in patru, cam ce (cred ei ca au inteles din ce) au facut primii. Vorbaretul filosofist (!) A.M. este, evident, din a doua categorie. Il citesc doar pentru curiozitatea de a vedea cat de mult se poate zbate ca pestele pe uscat, poate, poate s-o mai procopsi cu o sinecura ce se tot lasa asteptata (de exemplu, vezi Institutul (1995-2012) caruia ii duce dorul). Dar oare de ce articolul unui liberal auto-declarat (HA,HA,HA !) OCULTEAZA influenta nefasta a filosofilor evrei comunisti in ultimele doua secole ? (ceea ce mult citatul si tradusul Gerard Bensussan nu o face) Astept cu nepasare muscaturile dorsale din partea sicofantilor si tzutzarilor „maestrului”, tarziusculatori ca intotdeauna !

  10. Americanii, britanicii, germanii si francezii au avut contributii incomensurabil mai mari la progresul omenirii decat au avut evreii, care astazi nu sunt totusi popor sau rasa ci religie! Si atunci de ce sunt absolutizati evreii ca aducatori de progres? E simplu, ei sunt mai agresivi si au o agresivitate organizata, pe modelul leilor sau lupilor la atac!

  11. Evreii ne-au invatat sa fim mai intelepti! Ne-au pregatit sa luam contact cu Lumea! spune:

    Am avut mereu colegi evrei.De dragul unui Berghel si a bunicii lui,de fapt Mama a fost operata de tatal lui Berghel,am inceput sa invat si idis.Colegul ,PRIETENUL Berghel a plecat in Brazilia; nu l-am gasit.In liceu,colega mea de banca era evreica,Hania Fonia,desteapta si cu prea mult bun simt.A ajuns Fizician la cel mai mare Spital din New York.Am avut Diriginta evreica,profesori evrei; sa fie sanatosi.
    Si despre Greci:Strabunicul meu a fost Arendas la Mosia unui var a lui Kogalniceanu.

  12. Putinii comentatori onesti sunt derutati de complexitatea tematicii, in timp ce bbestiile bolsevice antisemite isi schelalaie in pustiu neputinta funciara pe care ura nu o poate suplini. Asa se intampla cand se coboara din cele mai inalte sfere fara masca de protectie la dejectii. Nevolnicii care se tarasc nu au privirea patrunzatoare a vulturului si nici capacitatea de a intelege ceea ce vad. Aici nu a fost vorba decat despre civilizatiile durabile, nefiind contestate acelea demult apuse care nu-si pierd importanta, chiar daca gloria si stralucirea lor a parut efemera. Civilizatii apuse sau asimilate care si-au transmis prin contactele cu alte civilizatii propriile cuceriri culturale si stiintifice intr-o intrepatrundere vizibila si astazi arheologic si in traditiile pastrate care prezinta unele asemanari izbitoare! Numai ca Profesorul ne-a prezentat comparativ doua civilizatii durabile, una ca popor, cealalta ca Natiune, ilustrand impactul lor asupra contemporaneitatii. Dar cel mai mult ma tulbura disparitia „garzii pretoriene” a Profesorului, un „Ion Acatrinei” sau un „Friedrich”, ca sa-i amintesc doar pe cei doi care intr-o vreme ma atacau dur pt cateva simple critici si iata ca astazi sunt singurul care poate intelege si apara o analiza profunda, aparuta in contextul lichidarii unui temut terorist institutional care a provocat ura viscerala a fanaticilor religiosi si…ideologici bolsevici!!!

  13. Incultura, ura de rasa de tip antisemit si tembelismul bolsevic erup cu brutalitate in multe din comentarii, dar cele mai grave sunt atacurile abjecte la Profesorul Marga care pentru a se forma ca filosof a fost obligat sa stapaneasca istoria civilizatiilor, stabilind pe aceasta cale ca, intradevar, cele doua popoare sunt nu numai cele mai vechi, dar si cu cele mai mari contributii la progresul omenirii pe toate planurile ce definesc civilizatia. Cu specificarea ca unii au facut-o
    numai in trecut, chinezii si ma refer la filosofie, cultura in general si tehnica, iar ceilalti, evreii, tot timpul, in trecutul indepartat jucand rolul avut de eleni dupa cucerirea romana, de consilieri, profesori particulari, oameni de arta, arhitecti etc. Ca Natiuni, aceea chineza s-a conturat si consolidat prin izolare, pe cand aceea evreiasca s-a putut perpetua in Diaspora intr-o forma pe care imi place sa o numesc, „Natiune la purtator”! Chinezii au impanzit Mapamondul
    de aproximativ 200 de ani, in ultimul secol inundand toate continentele unde au creat orase in orase, mafiile perioadei de pionierat fiind preluate sub control de Securitatea comunista chineza capitalizata. Ponderea filosofilor de anvergura si a
    oamenilor de stiinta cei mai redutabili evrei e uriasa in Lumea civilizata. Problema care ar trebui sa ne ingrijoreze este
    pentru mine aceea a „fostilor evrei”, adica a evreilor marxizati/bolsevizati, dar si acest fapt are o justificare simpla, universalizarea Natiunii impletita cu persecutiile a trezit in tinerele generatii sentimente de revolta fata de traditiile
    conciliante, devenind victimele sigure ale activistilor marxisti/bolsevici, renuntand la religie, nationalitate, traditii!

  14. Păi, nu te știi nene, cu istoria antică.. Vezi că sunt culturi și popoare cunoscute cu mult mai vechi decât cele slăvite prostește din lichelism in articol.. Vezi cum chiar in europa sunt piramide estimate la peste 30.000 de ani in care s-au găsit inscripții, și obiecte ale unei culturi existente chiar pe aceste teritorii. In plus vezi cum incepe să se răspândească ideea cum că pe terra au existat mai multe civilizații, unele poate chiar mai avansate decât cea de azi,. Mai spală-te pe ochi nene,..și stai cu urechile ciulite.

  15. Am avut colegi/e de liceu si de faculate [inclusiv de camera la camin] evrei, am avut si un sef evreu [om de aur] si te rog sa ma crezi ca eu nu am vazut niciun evreu perfid, cum colcaiau perfizii printre romanshii mei. Romanii erau primii care sa te muste pe la spate, primii care faceau clici sa te sape. Ti-o spun pt ca sunt patzit.
    Cat despre istoria nostra plina de crime si de domnitori asasinati sau parati la Istanbul ca sa fie maziliti, sa nu mai discutam. Nu cred sa mai existe alt popor in Europa care sa se ,,mandeasca” cu atat de multi conducatori omorati de neamul nostru. Incepand de la Burebista pana la Ceausescu…..[Markus Roman]

  16. Aoleo, domnule Profesor Angrei Marga, am citit si recitit tot insa credeti-ma ca ma doare capul pur si simplu. Nu am inteles nimic ! Nu e posibil asa ceva. Aveti vreo-un angajament fata de evrei sau jidani cum li se mai zice. Spuneti si atunci toata polologhia de mai sus se justifica si cu asata basta. Altfel ne apuca din nou durerea de cap iar ca sa ne revenim trebuie sa „sondam” in istoria umanitatii mai adanc cu vreo 5.000-10.000 de ani inainte de a apare primul Jidan pe Pamant care a fost AVRAAM. Pai atunci ce facem cu popoarele si civilizatiile umane care au dat pe primul si singurul Dumnezeu, Aton, pe zeita Isis, o adevarata Maica Domnului, pe Zoroastru si Hammurabi, Primul Cod de legi scris pe o stela de diorit, etc. etc. „Soldati ! Din varful acestor piramide 40 de secole ne privesc”. Stiti cine, cand si cu ce ocazie au fost rostite aceste cuvinte ! Si ma opresc aici ! Altfel, spunand intregul adevar riscam sa fim considerati antisemiti ceea ce ar fi o mare bazaconie si nedreptate la adresa noastra pentru ca eu respect poporul evreu. Va rugam sa incetati !? Ce naiba !

  17. Eu am o teorie despre hebrei. Cu 5 mii de ani inainte de Cristos cred ca locuiau pe malul raului Hebron…undeva in nordul Greciei de azi…Poate gresesc…

  18. @Prostia ingroapa Romania :te deplang,esti o ultima zdreanta bisericoasa ..si zmeii au existat si se cuplau cu boii ca tine,din incrucisare a iesit multimea de batuti in cap cu maiul,de care apartii…
    @cazimir :corect
    Grecii au imprumutat scrisul,astronomia si navigatia de la fenicieni,filozofia,matematica si arhitectura de la babilonieni,egipteni,sumerieni!Puneau mare pret pe calatorii si coniderau ca omul care nu calatoreste in tari straine,moare prost(„nu iese din pestera”-cum spunea Platon)
    Exista nenumarate similiaritati intre arhitectura piramidelor din China,Ceylon,Egipt,Canare si America Centrala ceea ce inseamna ca s-a calatorit pe lumea asta!Si toate au fost gandite ca monumente funerare ..Oare cum ?
    Instrumentul muzical bucium, se regaseste din Tibet pana in Anzi,via Europa in exact aceiasi configuratie,ca si fluierul oierilor de altfel!
    Cea mai raspandita religie in Dacia la finele Imperiului Roman era religia lui Mithra la care femeile nu aveau acces;similiaritati gasim in masoneria de astazi(pe scurt)
    Plus ca toate sarbatorile religioase crestine,sunt exact la aceleasi date ca in religiile anterioare(Mithra,Krishna,Baal,etc)
    Toata pleiada de zei greci (copiati si de romani, cum a observat cineva ) au fost la origine personalitati in viata zeificate,de undeva tot spre India!Se presupune ca modelul fizic pentru Isus a fost Apollonius din Tyana,personalitate verificata istoric,cu proprietati naturale extraordinare!Asa cum Coranul a imprumutat multe din Vechiul si Noul Testament,tot asa si religiile iudaica si crestina au ïmprumutat’grosier din alte religii mai vechi!Nimic nu e nou sub soare …

  19. A citi un pogon de tembelisme culese de tovarasul Andrei Marga de prin scrierile altora este pierdere inutila de vreme.
    Astia de la Cluj sint Tembeli Congenitali cu fite de filosofi. Gheorghe Funar este Doctor Docent in Bullshit si trebuie reales primar pentru a le reda mindria de fi Tembelii Natiunii.

  20. Domnule Marga ai fost fenomenal cu unele exceptii !!!. Ai uitat ca „Unirea principatelor a fost conditionata de evrei cu recunoastrea cetateniei lor in principate pentru a obtine dreptul de a cumpara pamant, cu exploatarea la sange a taranilor romanni de catre arendasii evrei, cu vanzarea de „sapun si tuica contrafacuta taranilor romani care ii inebunea de cap … etc”, cei mai inversunati dusmani” impotriva autoritatilor si armatei romane – care au tras fara sfiala in militarii romani in retragere – si insultarea si scuiparea drapeluluisi insemneloor Romaniei in timpul retragerii din Nordul Bucovinei a fost „comunitata evreiasca” , nu o spun eu ci documenele vremii !!!. Domnule Marga cum naiba ai uitat asemenea informatii importante despre principatele romane si spre buna stiinta a poporului roman ?.

  21. popoare si secte….faceti diferenta pentru un minim de bun simtz..
    popoarele au tzari, construiesc, fac agricultura, duc razboaie…

    unele sectele paraziteaza imperii si tzari pina ce popoarele din acele tzari se scandalizeaza si arunca sectantzii parazitzi afara.

  22. @andrei68: adevarul deranjeaza intotdeauna!Giordano Bruno a fost ars pe rug tot de inculti religiosi ca tine si profesorul tau;mai ales tablitele de la Ebla,zeci de mii de piese scrise,spun cu totul altceva despre Istorie si au cca 4000 ani vechime Studiaza, nu e o rusine la nici o varsta,nu te repezi ca oaia in gard dupa ce citesti 2-3 stupizenii in Wiki..

  23. jidanii au fost si sint cei mai perfizi oameni …cititi istoria lor adevarata verificabila ,contemporana de la 1896 pina in present …nu bazaconii cu biblia si alte povesti de adormit copiii…terorismul si crima sint tactic jidaneasca documentate …palestina interbelica israelul de azi o istorie plina de crime entice si fratricid jidanesc ….citit …state of terror de Thomas suarez….jidanii de o inteligenta periculos de ridicata au reusit in 70 de ani prin terorism , spionaj si tradare a politicienilor sua sa stapineasca o tara de 30 de milioane…vor distruge omenirea…

  24. @Dădârlat, Esti un antihrist jalnic, amice! Tu ai impresia ca sute de milioane de oameni au acceptat sa-si dea viata cu bucurie pentru o clona grecizata inexistenta a unui zeu hindus? Spre deosebire de tine, Iisus Hristos este Viu. Ca sa-ti demonsteze ca nu e o fictiune, ci Realitatea dincolo de orice realitate, il vei vedea si tu pe Iisus Hristos ca Lumina nepatrusa inainte de a lua drumul iadului.

  25. Daca este sa ne luam dupa ciordeli, ia uitati-va in Coran cum au ciordit din religia crestina.
    -Fuga lui Mahomed calare pe magar insotit de fiica-sa Fatima este copiata dupa fuga Mariei cu pruncul Iisus din Nazaret
    -Musulmanii il considera pe Iisus un profet al lui Allah. In Coran este descrisa aproape identic ca in Biblie vestirea de catre ingerul Gabriel a nasterii lui Iisus. Este si motivul ptr care Sf Maria si Iisus n-au fost stersi de pe cupola catedralei sf Sofia din Istanbul.
    Este si normal ca multe mituri sa fie comune in cultura mai multor popoare antice.
    -Romanii au copiat toate zeitatile grecesti si toata mitologia schimbandu-le doar numele.

  26. Ca si alti habarnisti, si Marga face pe desteptul doar pentru a se afla in treaba! Cel mai vechi neam este neamul romanesc, care descinde direct din protoparintii Adam si Eva. Romania este primul pamant iesit de sub ape, Paradisul terestru, locul de nastere al omenirii si de raspandire a rasei albe. Autohtonii „daci” au devenit „români” nu prin renuntarea la limba lor materna si adoptarea LATINEI LITERARE si amestecul de populatii, cum sustinin idiotii, ci prin imbratisarea credintei crestine, ultimul mare preot „dac” fiind si primul martir crestin.
    Dumnezeul khazarilor iudaizati nu este Dumnezeul crestinilor, ci acela care l-a ispitit pe Iisus Hristos pe munte.

  27. @Dadarlat … bati campii
    Biblical archaeology
    Further information: Ebla-Biblical controversy and Biblical archaeology
    The application of the Ebla texts to specific places or people in the Bible occasioned controversy, focused on whether the tablets made references to, and thus confirmed, the existence of Abraham, David and Sodom and Gomorrah among other Biblical references.[9] The sensationalist claims were made by Giovanni Pettinato and were coupled with delays in the publication of the complete texts, and it soon became an unprecedented academic crisis.[2] The political context of the modern Arab–Israeli conflict also added fire to the debate, turning it into a debate about the „proof” for Zionist claims to Palestine.[9]

    However, much of the initial media excitement about supposed Eblaite connections with the Bible, based on preliminary guesses and speculations by Pettinato and others, is now widely deplored as generated by „exceptional and unsubstantiated claims” and „great amounts of disinformation that leaked to the public”.[11] The present consensus is that Ebla’s role in biblical archaeology, strictly speaking, is minimal.[2]

  28. O recomandare „Nu dati banii pe prostii, faceti poze la copii!”
    Tablitele de la Ebla si Mari(Siria),descoperite in anii ’70 dar trecute sub tacere din motrive religioase si politice,demonstreaza fara tagada ca Biblia este o carte copy paste dupa carti de povesti mult mai vechi cu 2000-2500 de ani,ca cele 10 porunci sunt copiate dupa Codul lui Hammurabi,ca din Egipt au fost izgoniti hicsosii,evreii nu au trait niciodata in Egipt,ca povestea lui Isus este grecizarea povestii lui Krishna,ca Noul Testament a fost scris in greceste si arameica,pentrul uzul prostimii nestiutoare de carte,ulterior avand si copii in latina,ca Totul este un fals absolut..
    Exista doar oameni si omenia care ii caracterizeaza si a ucide in numele vreunei religii estea cea mai ticaloasa degradare a omului
    Ca mai avem nevoie de spectacolul religios e adevarat,pentru foarte multa lume depresiva, religia e o carje..

  29. Mai incet cu pianul pe scari ! Si sa mai cautam si in lata p[arte influente .. Ati auzit de unu …. Samson, erou evreu? Cica cam merge pe urmele lui Hercules adica evreii au avut si ei pofta de un erou! Una si mai buna! Buna rau ! Stiti episodul in urma caruia unu Iacov(b) primeste numele de Israel? Iaciv ala are i atiutudine absolut de loc semita ci se cam comporta ca un arian in stare de nebunie furiasa (Belerofon atacand pe Zeus, Aias murind in timp ce blestema zeii, v si povestea cu crarea stelelor sudeice de un brahman infuriat. Ca aici e o cobtradictie .. arianun (inbdioeuropean) e ala carew supoarat da cu barda in Dumnezeu insa semitu zice „Domnu a dat, Domnu aluta, fie numele Domnului binecuvanta” . Iov este semitu ideal .. Ori se poare ca episodul iacoiv este o „impruitate” indoeruoepeana strecruata in Biblie …

    A da. Si relo9gia crestiona.. Imi scapoa numele .. un erevu f destept zicea odata ca religia crestina e asemanatoare cu filmele holwiwodiene despew Romam Antica. Adica numele, costumnele si recuzita este romama.. dar peronajele se comporta cf ethosului american. Cica asa este si crestinismul – o relugie „greceasca” in costum evreiesc!

  30. Pare ca,ceea ce a favorizat dezvoltarea deosebita a religiei evreiesti si a filozofiei grecesti a fost disponibilitatea alimentelor valoroase care se gaseau in aceste teritorii.Astazi,comertul actual,iti poate asigura aproape orice produs,de care ai avea nevoie.

  31. deci intelepciunea greaca este daunatoare. poate dezvoltati pe tema asta. nu de alta dar chiar doream sa ma apuc de studiul ei.

  32. Nu mai discut de contributia chinezilor la cultura mondiala, care este incontestabila.
    Daca ne referim insa la cultura evreilor este de ajuns sa recunoastem ca religia crestina este derivata din religia mozaica, ca Iisus Mantuitorul a fost evreu si ca Biblia a fost scrisa de evrei.
    Daca pe romani i-a unit ceva de-a lungul veacurilor in care au fost dezbinati si s-au macelarit reciproc precum prostii, a fost numai religia crestina. Ea ne-a mentinut fiintza natzionala si constiintza unui singur popor.
    De aceea eu desi sunt ateu, am un mare respect fatza de religia noastra crestina.

  33. Desigur jidanii au fost ca lipitorile,numai ca au supt banii oamenilor cinstiti si muncitori iar acum azi cu internetul sucesc si mintile schimband omul in leguma fara discernamint devenind stapin suprem,iar legumele au dat leji numite anti semitism,holocaust si alte denumiri ca stapanitorii nu pot fi criticati,iar noi suntem distrusi cu consimtamantul nostru.

  34. Nu doar Chinezii si Evreii . Iranienii (Persanii) aveau imperiu acum 3000 de ani si au dat Omenirii multe, atunci la inceput de Istorie. Apoi, a urmat „somnul istoric” ca si la Chinezi, dar s’au trezit. Evreii nu au creat nimic pana in perioada Renasterii in Europa, cand au fructificat papirusurile furate din Biblioteca din Alexandria – exemplu fiind Newton si Teoria Gravitatii. Biblia este o scriere rudimentara a unor oameni ne-educati .

  35. „Ambele sunt popoare cu contribuții fondatoare la cultura și civilizația umanității.”

    …”blestemat să fie cel care își învață fiul înțelepciunea greacă” – semn al unei conștiințe ascuțite a diferențelor intre religie și filosofie.”

    Intr-adevar aceasta este baza actualei umanitati care glorifica blestemul, crima, violenta, o lume construita strimb. Sa glorifcam deci blestemul ca fiind civilizatie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.