Despre lunile anului

Pentru că a început un nou an vă rezum o pagină din Plutarh, despre denumirile lunilor, pe care le folosim și noi. Ele își au originea la Roma, nu la Moscova sau la Focșani. Unele datează încă de pe vremea lui Numa Pompiliu (sec. VII înainte de Hristos).

La început existau zece luni. De atunci ne-au rămas septembrie (septem, „a șaptea”), octombrie („a opta”), noiembrie („a noua”), decembrie („a zecea”). În secolul VIII î.H. anul începea cu martie, luna zeului războinic Marte, patronul lui Romulus, întemeietorul. Numa Pompiliu, regele păcii, preot și profet, de origine sabină, a mutat începutul anului în ianuarie (de la Ianus, zeul concordiei). A doua lună, februarie, vine de la un verb care, în latină, înseamnă „a purifica”. Atunci se celebrau Lupercaliile, sărbătoare a purificării (de resturile anului vechi), dar și a fertilității (pentru noul an). Aprilie, conform informației din Plutarh, ar fi luna Afroditei, perechea zeului Marte, patronul lunii precedente. Altă etimologie leagă însă numele de verbul aperire, „a deschide” (natura „se deschide” la viață). „Mai” vine de la Maia, zeița primăverii, foarte importantă în vechea Romă. Iunona (Hera în mitologia greacă), zeița fertilității și a căsătoriei, a dat numele „iunie”. În sfârșit, doi oameni de stat, zeificați, Iulius Caesar și Augustus, au botezat lunile iulie și august.

Cristian Bădiliță