Despre natura fără de Dumnezeu a naționalismului (3)

Naționalismul nu are nimic comun cu Dumnezeu. Nu are nimic de a face nici cu creștinismul, pentru că pur și simplu este o ideologie fără de Dumnezeu. Nu îl poți invoca pe Dumnezeu atunci când te consideri deasupra altui om, deasupra altor popoare.

Pentru a explica mai bine, să ne folosim de similitudine și să spunem că marea deosebire dintre iudaism și creștinism este aceea că, potrivit religiei iudaice, viața veșnică este rezervată poporului lui Moise. Așa și naționalismul. El promite doar adepților fericire, bine, bunăstare, pe ceilalți fiind pregătit să-i trimită în pușcării, neînțelegând conceptul de iertare. În acest fel, o dată în plus, își probează caracterul antidemocratic.

În schimb, Iisus promite iertarea și Învierea tuturor celor care se pocăiesc și care cred în cuvântul Domnului, indiferent de sângele care le curge prin vine. Aidoma creștinismului, democrația îndeamnă oamenii să își creeze liber propria fericire și, prin cumul, fericirea societății.

Prin plasarea unui popor deasupra altor popoare, în naționalism avem și sămânța unui păcat capital: mândria. Ca urmare, putem întreba cu temei: Cât de creștinesc e naționalismul, de vreme ce cade în păcatul mândriei? Este el, cumva, îndumnezeit?

În niciun caz. Mai degrabă, putem spune că naționalismul ține de Satana care și el a fost mândru, crezând că poate fi egalul sau chiar deasupra lui Dumnezeu. Ați văzut ce-a pățit!

Desigur, un naționalist se poate declara creștin, dar prin asta dă dovadă de ipocrizie. Nu poate fi crezut. ”Creștinismul” său e fățarnic, pentru că Iisus nu îl învață să se creadă mai cu moț față de altă persoană, față de alt popor, nu îl învață să urască alți oameni, nu îl învață să fie intolerant, nu îl învață să fie violent în faptă sau în vorbă, așa cum dovedesc adepții acestui sistem aproape de fiecare dată când se manifestă, cu fiecare ieșire publică, în fiecare luare de cuvânt, cu fiecare mesaj transmis.

Ce vreți dovezi mai bune ale lipsei de Dumnezeu a naționaliștilor care se poartă în contra învățăturilor lui Iisus!?

Violând principii și învățături creștinești, naționalismul poate fi așezat și sub întunericul gândirii dictatoriale a lui Stalin, acela care a spus că ”Mai întâi identificăm scopul, apoi definim principiile și alegem instrumentele”. (Exact cum face Putin, acum, sic!)

În încercarea de a-și crea o minimă urmă de onorabilitate și având nevoie de aliați, naționaliștii apelează la preoți invocând ”misiunea creștină”. Pornirea nu vine din credință, ci pentru a fi folosită ca instrument în cadrul mecanismului descris de Stalin, cu scopul de a căpăta deplina putere într-o societate, într-un stat.

Deci, naționalismul are nevoie de religie ca instrument. Iar dacă Marx decreta că ”Religia este opiumul popoarelor”, pledând pentru desființarea ei (Lenin prelua ideea demolând biserici și afirmând că ”Dumnezeu va fi înlocuit de electricitate”), naționaliștii iau acest opiu și îl administrează poporului căruia i se adresează pentru a-l controla mai abitir, dar nu spre binele oamenilor, în credință curată, ci întru perpetuarea la putere a politicii lor dictatoriale.

Din păcate, indiferent de țara la care ne-am referi, naționalismul a găsit sprijin în rândul unor clerici, fiind la rândul lor interesați de colaborare din varii motive, inclusiv de sporirea instituționalizată, forțată, a numărului de credincioși, și nu prin libera alegere a acestora, cum ne învață Iisus!

Dacă am amintit de libera alegere, să spunem că în timp ce naționalismul impune reguli interzicând libertăți, creștinismul nu neagă liberul arbitru, chiar dacă avertizează asupra judecății finale.

Tocmai de aceea și pentru a părea într-o lumină cât de cât favorabilă, naționaliștii au creat noțiunea de ”naționalism creștin”, ceea ce este o aberație. Merită analizată puțin:

Ulterior încercării de ocupare a Capitoliului de către golanii lui Donald Trump și făcând referire la așa-zisul naționalism creștin american, în editorialul ”Nu mai etichetați creștinii drept naționaliști creștini doar pentru că prețuiesc credința și libertatea!”, publicat de ziarul ”Tribuna românească” din Statele Unite ale Americii, se afirmă:

”Naționalismul creștin (…) Oferă un sens transcendent exagerat pentru istoria americană și poate oferi suport militarismului american. (…) Această viziune problematică asupra lumii este lipsită de context istoric (fiind) anti-biblică și, prin urmare, poate duce la utilizări periculoase.

Așa-numiții creștini, care consideră că identitatea lor de americani este egală cu identitatea lor religioasă și că cetățenia lor pământească este esențială pentru planul divin al lui Dumnezeu și promisiunile Sale, fac asta ignorând scripturile. Patriotismul nu este mesajul central al Evangheliei”. (https://tribuna.us/nu-mai-etichetati-crestinii-drept-nationalisti-crestini-doar-pentru-ca-pretuiesc-credinta-si-libertatea/ )

Dar și la noi, în România, se subliniază opoziția totală dintre naționalism și creștinism, precizând mai exact și mai dur. Iată ce afirma părintele Bogdan Frățilă în interviul ”Patriotismul este creștinesc, naționalismul și xenofobia nu!”, semnat de Eugenia Golub și publicat în cotidianul Lumina, publicația oficială a Bisericii Ortodoxe Române:

”Mihai Eminescu a spus: ”Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc” şi pe drept cuvânt, căci românii şi-au dorit unitatea naţională care a fost posibilă datorită unităţii lor spirituale. Aşa cum Sfânta Liturghie, care deşi se slujeşte în fiecare biserică şi colţ de ţară, împărtăşeşte acelaşi Trup al lui Hristos, propovăduind astfel unitatea credinţei, şi 1 Decembrie înseamnă unitate spirituală şi teritorială. (Dar) Nu trebuie să confundăm patriotismul cu naţionalismul şi xenofobia care, după părerea mea, intră sub jurisdicţia păcatului”. (https://ziarullumina.ro/teologie-si-spiritualitate/evanghelia-zilei/raspunsuri-duhovnicesti-patriotismul-este-crestinesc-nationalismul-si-xenofobia-nu-18861.html).

Prin aceasta, B.O.R. (pentru că putem fi de acord că tot ce apare în ”Lumina” se face doar cu aprobarea mai-marilor instituției, însemnând așadar o poziție oficială), îi pune la punct pe cei care se declară naționaliști, inclusiv pe aceia care susțin că există un ”naționalism bun și unul rău, extremist”. Parcă și Ion Iliescu afirma prin anii 90 că există ”despoți luminați și dictaturi bune”.

Nu. Nu există nici naționalism bun, nici despoți luminați, nici dictaturi bune. Există doar păcat, așa cum l-a definit mai sus părintele Frățilă.

Mai trebuie să spunem că naționalismul are și o natură distructivă. Trecând peste alte exemple cu mult mai tragice, să apelăm la zâmbetul amar amintind că biografia lui Nicolae Iorga ilustrează perfect acest lucru, și încă la modul cel mai ironic cu putință:

După ce, în 1910, alături de A.C. Cuza înființează Partidului Naționalist Democrat, punând umărul la edificarea Unirii de la 1 Decembrie 1918, dar și la dezvoltarea implicită a naționalismului românesc care a avut ca rezultat final nașterea Mișcării Legionare și a Gărzii de Fier, marele istoric ajunge să fie ucis chiar de naționaliștii legionari. Asta, da realizare a naționalismului! Ca într-o tragedie antică, creația își devorează autorul. Ce ridicol!

Acum, după ce demonstrația toxicității acestei ideologii a fost făcută, să recapitulăm:

Naționalismul este o mișcare politică dictatorială, antipatriotică, distructivă și fără de Dumnezeu. Cine are nevoie de o așa prostie? Țara mea, nu!

X X X

Îi mulțumesc lui Șerban Suru pentru că mi-a atras atenția asupra faptului că referirea din primul articol pe această temă la broșura ”Să ne pedepsim conducătorii”, este greșită. Îmi asum eroarea. Însă, textul care vorbește despre blamarea tinerilor care ascultau jazz, există; într-o altă broșură, dar există, și provine tot din bilbioteca Mișcării care își avea sediul pe Calea Griviței.