Doi judecători au fost suspendați din funcție pe o perioadă de trei luni de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru abateri disciplinare.
Potrivit unui comunicat al CSM, Secția pentru judecători în materie disciplinară (…) a admis acțiunile disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva lui Agafiței Ștefan, judecător în cadrul Judecătoriei Bacău, și a Lilianei Roman, judecător la Judecătoria Timișoara.
Judecătorul Ștefan Agafiței a fost sancționat pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență” și „lipsa totală a motivării hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, în condițiile legii”. În cazul Lilianei Roman, sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență”.
„Hotărârile secției vor cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptelor pentru care s-au aplicat sancțiunile disciplinare menționate, urmând a fi redactate și publicate pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunțare. Acestea pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție”, se mai arată în comunicatul CSM.