Domnul Grigore Culian față-n față cu marțienii buclucași

Marțienii mei buclucași îi joacă feste lui Trump, lui Iohannis, lui Putin, lui Biden, lui Bibi din Israel, domnului președinte chinez din China, ce să mai vorbim, ăștia, marțienii, își bagă nasul lor de marțieni cam peste tot. L-au căutat și-n gaură de șarpe.

Pe Celine, sigur că da! Și l-au găsit. Florăresele de pe Calea Victoriei i-au ajutat pe polițiști să dea de urma lui. Ferdinand Celine nu s-a opus. Care era acuzația? Cică francezul ar fi colaborat cu naziștii. Cu securiștii, vrei să zici? Eu n-am vrut să zic nimic pentru că nu mă pricep la literatura franceză. Dar Bebe ținea morțiș la securiștii lui. Alții au zis că Ferdinand Celine practica medicina în România fără aprobare de la Ministerul Sănătății. Cine știe? Tot felul de zvonuri care mai de care. Alții au zis că omul călătorește clandestin cu mașina timpului de la Muzeul Grigore Antipa, în toiul nopții când până și paznicii de la Guvern, de peste drum, trag la aghioase. Duba poliției stătea cu motorul pornit, dum, dum.

Unul dintre comisar era perfect nedumerit, dar foarte nedumerit. Dacă Ferdinand Celine era văr cu Președintele Macron? Păi nu-mi pierd eu slujba în doi timpi și trei mișcări? Păi sigur că te rad ăștia! Barosanul polițiștilor din capitală e nepotul lui Dragnea și te-ai ars. Lasă-l să se ardă, ce dacă?! Așa ne-a strigat Bebe care tot încerca să vorbească nu știu ce cu Ferdinand Celine care, în cele din urmă, ne-a cerut o țigară, pur și simplu avea chef de o țigară, mare lucru. Dă-i tu! Dă-i tu! Dar de ce tocmai eu? Dați-i voi o țigară și gata, hai să ne cărăm. Polițiștii stau acum cu ochii pe noi, nu e de joacă. Dar s-au mai înmuiat. În fond francezul e foarte simpatic. Ne corectează cumva, că vorbim aiurea, că am fost corijenți la gramatică, la limba română. Vine un secretar de stat de la Interne. Zice că să ne luăm tălpășița, auzi la el cum vorbește pesedistul!

Dar nu cade, băi, guvernul vostru cam așa, pe joi, ai să vezi! Ne ușchim pe Luterană, taman acum, în zorii zilei. Undeva se aude o sirenă. Dar să vezi că nu e sirenă, e o marțiancă din New York. Cum mă vezi și cum te văd. Și ea, marțianca, îmi trimite pozeul ăsta cu domnul Culian și cu doamna Hillary. Ei, vezi, acum devin eu circumspect de perplex, nenicule. Ca și în cazul lui Celine. Păi domnul Culian, într-un articol recent, zicea niște vorbe nasoale despre Hillary și, uite, ei erau pe bune, cândva. Păi nu e frumos. Sau sunt eu extraterestru tembel și nu pricep eu treburile politichiei mondiale nici deloc.

În plus, domnul Culian mai zice în articolul său nu știu ce despre America a cărei soartă la fel de nasoală o deplânge. Firesc. Dar să pleci în America cu speranță în fond și pe urmă s-o deplângi fiind nemulțumit de ea nu mi se pare corect. Sigur, dacă mă uit la așa-zisa mea operă nemuritoare, vai de capul meu, o găsesc tembelă, rahitică, plină de bâlbe. Dar e ficțiune pură nu jurnalistică! Oricum voi fi uitat. Dar, să fii pe bune cu Hillary acolo în America și, aici, la nătărăii de români, s-o blefturești pe aceeași Hillary, nu mi se pare OK. Domnule Culian, din articolul tău am dedus că, cel puțin, eu, Ovidiu Bufnilă, sunt un fel de moluscă și că tu îmi vorbește cumva superior despre America. Dar, vai, Trump ăla, pe care-l jeluiești în frumoasele tale articole, nu e decât un marțafoi tomnatic pe care rușii îl au la mână baban de tot și-l manevrează cum vor ei.

Cu ajutorul venusienilor, se înțelege, eu sunt convins de asta. Sunt convins și că America este condusă din spațiul cosmic, de puteri galactice malefice, așa cum Moscova este condusă dintr-o bodegă unsuroasă unde socialiștii leniniști fac și desfac, fumând chiștoace și trăgând votcă la măsea. Vezi tu, dragă domnule Culian, noi ăștia, natărăii, care am rămas în țară, aici, să mâncăm salam cu soia și să ne spoim din comuniști sadea în capitaliști sadea, nu suntem chiar atât de tâmpiți. Eu sunt prieten cu socialiștii marțieni, cu liberalii marțieni, cu împăratul marțian, cu regina marțiană. Ei mă ajută să văd lucrurile în adevărata lor lumină. Îți scriu aceste rânduri gândindu-mă la Celine. Un mare scriitor cu un destin tragic.

Poate că-ți imaginezi, ca multe alte mii de români care, cândva, au ales calea Americii sau a altor străinătățuri, că noi, cei rămași aici, să ne caftim meserie cu himerele și fantomele și balaurii din întreaga Istorie a României noastre dragi, că noi suntem niște săraci cu duhul, niște primitivi care n-au creier, niște coacervate sau niște microbi, așa, mai cu moț. Te citesc de multă vreme, te apreciez. Dar atitudinea asta a ta mi se pare de tot râsul. La toate argumentele, ești în ofsaid. La fel și la analize. Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-american. Dar sunt un om drăcos care are creier și care vede lucrurile așa cum le străluminează un laser marțian. Te îmbrățișez cu drag, fără resentimente. Am scris această așa-zisă povestire cu un soi de exaltare nesănătoasă, așa, pe muchie de cuțit.

Și, dacă ești într-adevăr așa cum îmi imaginez eu că ești în realitate, atunci în mod sigur, o să devenim prieteni la cataramă. Te salut cu frenezie și îți doresc tot binele din lume.