Efectele legii responsabilitatii fiscale: Adio promisiuni electorale cu a 13-a pensie si cosmonauti

Promisiunile electorale nu vor mai putea fi facute fara specificarea surselor de bani pentru indeplinirea lor, arata proiectul legii responsabilitatii fiscale, pusa recent in dezbatere publica.Potrivit legii, care ar urma să fie aprobată în martie, dacă se respectă înţelegerea cu FMI, cu 60 de zile înaintea alegerilor generale, liderii partidelor politice, pot solicitaprim-ministrului sau viitorului Consiliu Fiscal, calcularea impactului financiar al politicilor propuse şi anunţate public

Partidul care promite un lucru trebuie să facă o solicitare în scris în care să descrie în detaliu politica propusă, oferind detalii relevante pentru calculul impactului financiar. 

În termen de 30 de zile de la data solicitării, ministrul Finanţelor publice sau alt ministru, care administrează domeniul lovit de promisiunea electorală, sau preşedintele Consiliului Fiscal vor face public impactul financiar al politicii respective împreună cu ipotezele care au stat la baza calculului acestuia, precum şi metodologia de calcul. 

În cazul în care Ministerul Finanţelor sau Consiliul Fiscal nu au dispus
 de informaţii suficiente, sau nu au avut suficient timp să pregătească şi să publice impactul financiar respectiv, vor anunţa public acest lucru.

Ce este Consiliul Fiscal

Consiliul Fiscal va fi un organism consultativ în materie de fiscalitate, buget şi proiecţii macroeconomice ale guvernului. Dar va şi verifica datele centralizate de instituţiile relevante (execuţia bugetului făcută de Finanţe, de exemplu).

Consiliul va fi format din cinci persoane. Academia RomânăBanca Naţională a României, Academia de Studii Economice Bucureşti, Insitutul Bancar Român şiAsociaţia Română a Bancilor vor nominaliza fiecare o singură persoană pentru a face parte din Consiliul Fiscal.

Membrii Consiliului Fiscal vor fi numiţi de către preşedintele Academiei Române în urma avizului Parlamentului pe o perioadă de 5 ani şi nu pot fi re-aleşi la finalizarea mandatului, informează Money.ro.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.