Începand de astăzi se auto-consacra primul presedinte i-liberal de tara membra a UE, herr Johannis.
Domnul (inca) presedinte organizeaza astazi o „dezbatere” cu ziaristi si influenceri bine selectionati, pe criteriul inregimentarii securiste sau al „criticii” respectuos-obediente la adresa maretei activitati prezidentiale.
Sunt, de asemenea, invitati membri ai societatii „in civil”, co-combatanti ai lui herr Johannis in asa-zisa lupta contra coruptiei.
In sala Bibliotecii Centrale Universitare vor fi specatori regulamentar imbracati (si, cel mai probabil, cu bentitele corect puse si cu unghiutele regulat taiate), ordonat si selectiv asezati in sala, fara drept de a pune intrebari sau de a manifesta dezaprobare fata de vedeta care „risca” o confruntare cu sine insusi si cu propriile dificultati de exprimare libera in limba romana sau taceri prelungite.
Nu voi urmari asa-zisa dezbatere, dar fac pariu ca se vor auzi, din nou, expresii sau cuvinte ca „razboi cu pesedeu”, „penali”, „puscarie”, „romanii mei”, „guvernul meu”.
Discursul (daca niste taceri si poticneli se pot numi discurs) va fi rezumat la – statul sunt eu, iar asta justifica tot ceea ce am facut rau si ilegal pana acum si, intrucat contracandidatul meu nu se ridica la inaltimea mea, nu aveti decat sa ma votati pe mine, taranilor (care mai purtati si nume romanesti, pe de-asupra).
Nu va fi nicio explicatie plauzibila referitoare la modul in care, in cardasie cu Adrian Nastase (sef la pesedeu si premier in anii 2000-2004), herr Johannis a primit ilegal, in calitate de presedinte al Forumului Democrat German, imobilele confiscate de la organizatia nazista predecesoare a acestui forum (Grupul Etnic German), nici referitoare la propriile case si nici referitoare la cele 17 dosare penale care il privesc, dintre care cel putin unul este inca in lucru, adica pe rol.
Cel mai grav este ca nu vom sti cum va reusi herr Johannis sa repare falia imensa cauzata de domnia sa in societatea romaneasca (o societate, de regula, toleranta si smerita, care se declara religioasa in proportie de 85%), intre bogati si saraci, intre corporatisti si „asistatii sociali”, intre tineri si parintii sau bunicii lor, intre „progresisti” si familisti religiosi „medievali”, intre romanii din diaspora si cetatenii romani de acasa, intre asa-zisa drepta liberala si asa-zisa stanga bolsevica.
Declarand razboaie „pesedeului” si vorbind de „penalii” din ograda lui Dragnia (si, uitand, desigur, de penalii din propria ograda, asa cum este, de exemplu, Rares Bogdan), de ciuma rosie, de m…e pesede (expresie pe care a calificat-o drept opinie politica) sau de extremisti religiosi (cu referire la cei care au organizat referendumul pentru familie), herr Johannis nu a facut decat sa alimenteze ura, violenta si starea de panica, plasand societatea noastra in vecinatatea imediata si periculoasa a unui regim autocratic sau chiar dictatorial.
In legatura cu rolul constitutional al unui presedinte, herr Johannis a creat niste cutume maligne care cu greu vor putea fi eliminate in viitor – serviciile sunt ale sale, sefii din parchete si din instantele superioare sau din CSM sunt la cheremul sau, guvernul este direct condus de domnia sa, Parlamentul i s-a supus total odata cu motiunea de cenzura si cu numirea guvernului Johannis – ban (dupa ce fusese, deja, neutralizat, prin sutele de atacuri la CCR, exercitate atat de propria administratie prezidentiala, cat si de partidele aservite lui).
Si Putin face „dezbateri”, de unul singur, cu ziaristi atent selectati. Si Putin isi elimina adversarii bagandu-i in puscarie (atunci cand nu pune sa fie eliminat fizic, asa cum a fost cazul Boris Nemtov). Dar parca Putin era, totusi, raul absolut pentru Europa „democratica” …
Va intrebati de ce nu zice nimic Europa impotriva i-liberalului Johannis, desi tuna si fulgera impotriva Ungariei si a Poloniei? E, uite, de aia.
In alta ordine de idei, analizati aceste alternative:
(i) cuvantul „administrator”, care desemneaza gestionarul unor interese sau afaceri private ori gestionarul unor treburi publice, vine din expresia latina ad minister – in slujba cuiva, adica, in slujba unui stapan (dominus) sau al unui proprietar (pater familias); acest gestionar trebuie sa puna interesele, afacerile sau treburile gestionate in valoare, ca si cand ar fi un bun proprietar (bonus pater familias), fara a avea dreptul sa se transforme in proprietar; daca o face, devine un vataf, blamat chiar si in Biblie sau in Coran; un administrator, un ministru, un presedinte, nu poate fi un vataf, fara a starni mania si dezaprobarea stapanului sau a proprietarului; retineti – in cazul ministrilor si al presedintelului, noi suntem proprietarii, si nu ziaristii sau influencerii aseptici chemati la „dezbaterea” de azi sau la „dezbaterile” lui Putin;
(ii) cuvantul „conducator” isi are expresia soft in cuvantul englezesc „leader”, dar si epresia datatoare de fiori reci in cuvantul german „fuhrer”; in limba romana, cuvantul conducator sufera de animism, intrucat este inca impregnat cu sensurile malefice date acestuia de Antonescu sau de Ceausescu.
Asadar, aveti grija ce alegeti pe 24 noiembrie – un gestionar al treburilor publice, un vataf sau un conducator.
Maistre (sic!), a-l acuza pe Putin de uciderea lui Nemtov e o fapta demna de cineva cu mai putina scoala. Scoala in general, nici macar juridica. Lasa, fii amabil, umorile la vestiar si scrie in nota analitica care (sic!) te-a consacrat.