Cei doi legendari veterani ai blues-rockului britanic, celebrul Eric Clapton şi Stevie Winwood, vor concerta vineri pe Stadionul Iolanda Balaş-Soter, interpretând piese cunoscute, precum „Layla” şi „Wonderful Tonight”, „Tears in Heaven”, „Cocain”, „I Shot the Sheriff” (un cover după Bob Marley) şi „Crossroads”, propunându-şi să recreeze „romantismul şi frumuseţea muzicii de altădată”.
Eric Clapton este mai mult decât un star rock, este un monstru sacru, o întruchipare vie a istoriei muzicii rock. Distins cu 11 premii Grammy, cu Premiul Emmy, în 2008, singurul artist nominalizat de trei ori în „Rock and Roll Hall of Fame”, al patrulea în topul „celor mai buni 100 de chitarişti ai tuturor timpurilor”, realizat de revista „Rolling Stones” şi pe locul 53 în „Lista Nemuritorilor: Cei mai mari 100 de artişti ai tuturor timpurilor”. Se mândreşte cu 20 de discuri de platină şi 25 de discuri de aur. Faimos pentru reţinerea sa, într-o profesie marcată de lipsă de modestie, pentru strălucire şi zbucium, ne prezintă în volumul său, intitulat „Autobiografie”, cronica remarcabilului său parcurs, atât personal, cât şi profesional. Cartea va fi lansată la Bookfest 2010.
Muzica supravieţuieşte la fel ca Dumnezeu
„Autobiografia” lui Clapton, unul dintre cele mai captivante volume de memorii ale timpului nostru, lansat de editura RAO, în cadrul Târgului Internaţional de Carte, este povestea plină de forţă a unui supravieţuitor, a unui om ajuns pe culmile succesului după ce s-a luptat din greu cu propriii demoni.
Cine este de Eric Clapton? „Ultimii zece ani au fost cei mai buni din viaţa mea. Au fost plini de dragoste şi de un profund sentiment de satisfacţie, nu pentru ceea ce am considerat că am realizat, ci mai degrabă datorită tuturor lucrurilor cu care am fost binecuvântat. Am împlinit 62 de ani, nu mai sunt dependent de alcool de 20 de ani şi sunt mai ocupat decât oricând. Tocmai am terminat un turneu mondial şi, deşi călătoriile pot fi uneori chinuitoare, îmi place acest ritm. Sunt surd, dar refuz să port un aparat auditiv pentru că îmi place să ascult sunetele naturale, deşi de abia le percep”, scria Eric Clapton în 2007.
„Scena muzicală, aşa cum arată în prezent, este puţin diferită de aceea cu care am crescut eu. Procentajele sunt cam acelaşi – 95%, profit, 5%, valoare -, dar sistemele de marketing şi distribuţie sunt în mijlocul unor imense schimbări şi, la sfârşitul acestui deceniu, cred că niciuna dintre actualele case de discuri nu va mai fi în business. Muzica îşi va găsi întotdeauna calea sa, cu sau fără afaceri, politică, religie sau alte prostii care vin odată cu ea. Muzica supravieţuieşte în orice condiţii şi, la fel ca Dumnezeu, este permanent prezentă”, mărturisea în albumul său. Abandonat la o vârstă fragedă de mama sa, este crescut de bunici. Eric nu şi-a cunoscut niciodată tatăl şi până la vârsta de 9 ani a crezut că adevărata sa mamă îi era soră. Începe să studieze chitara la 15 ani: primul său grup se va numi „The Roosters”. Devine un idol al cluburilor din Marea Britanie, determinându-i pe fanii săi să inscripţioneze pereţii metroului din Londra cu „Clapton este Dumnezeu”.
Alături de trupa „Cream”, primul supergrup rock din lume, a devenit un star internaţional. Perioadele petrecute alături de formaţiile „Blind Faith” (1969), cu care realizează concerte de notorietate în Hyde Park, de duo-vocalul „Delaney and Bonnie”, iar împreună cu Leon Russel şi Stephen Stills, membri ai grupului „Bramletts”, realizează în 1970 primul album solo. Discul „Layla” este una dintre marile realizări ale lui Clapton. În 1971 participă la concertul organizat de George Harrison la Madison Square Garden din New York. În timp ce colabora cu George Harrison s-a îndrăgostit de soţia acestuia, Patie Boyd, o dragoste neîmpărtăşită care l-a aruncat în cea mai profundă disperare, în autoizolare şi dependenţă de droguri. A cântat alături de renumiţii Jimmi Hendrix şi Bob Dylan, cât şi de formaţiile Beatles şi Rolling Stones.
Cel mai bine vândut album al său este „461 Ocean Boulevard”, care includea hitul „I Shot the Sherriff”. A urmat Discul de Platină pentru albumul „Slowhand”, cunoscut pentru hitul „Wonderful Tonight”, o melodie închinată lui Patie, cu care a reuşit să se căsătorească la sfârşitul lui 1977. Din păcate, Eric a înlocuit heroina cu alcoolul, devenind dependent, lucru care a dus la distrugerea căsniciei. În 1980 s-a luptat cu alcoolismul pe care l-a învins, dar tocmai în momentul în care părea că viaţa intră pe un făgaş normal, a primit o lovitură teribilă: iubitul său fiu Connor, de 4 ani, a murit într-un accident, căzut de la fereastră unui zgârie-nori din Manhattan. S-a refugiat în muzică şi a compus, printre altele, sfâşietorul „Tears In Heaven”. Clapton comenta: „Alegerile greşite erau specialitatea mea şi, dacă apărea ceva onest şi decent, fie mă făceam că nu văd, fie o luam la fugă în partea opusă”.
Să mai amintim şi de renumitele concerte din 1991, de la Royal Albert Hall. Scrie muzica filmului „Rush” (1991), o pledoarie împotriva drogurilor, iar în 1992 este nominalizat pentru 9 disticţii Grammy şi obţine şase dintre ele. Ajunge pe locul I în „Billboard”. În 1993 reformează „Cream”, lansează un remake de blues-uri în 1994, sub titlul „From The Cradle”, pentru care primeşte distincţia Grammy pentru Cel mai bun album tradiţional. În 1995 artistul primeşte ordinul Member of the British Empire. Este căsătorit cu Melia McEnery şi tatăl a patru fete.
Două chitare de platină
Eric Clapton şi Stevie Winwood se află într-un turneu european care a început la 18 mai în Anglia şi se va încheia la 13 iunie la Istanbul. Pe lângă concertul pe care artiştii îl vor susţine în România, turneul mai cuprinde ţări precum Germania, Franţa, Suedia, Olanda, Serbia şi Austria.
Au fost din nou împreună, după aproape 40 de ani, în tei concerte sold out, susţinute la New York. Cei doi au înfiinţat „Blind Faith”, unul dintre primele supergrupuri din istorie, împreună cu Ginger Baker – tobe & Ric Grech – chitară bas şi au înregistrat un singur album, „Blind Faith”. În concertele de până acum, Eric Clapton – chitară, vocal şi Stevie Winwood – chitară, vocal au fost acompaniaţi de Steve Gadd – tobe, Willie Weeks – bass, Chris Stainton & Walt Richmond – keyboards, Michell John & Sharon White – backing vocals.
Stevie Winwood, rock-instrumentist, clasat pe poziţia a 33-a în topul „100 cei mai buni cântăreţi ai lumii”, realizat de revista „Rolling Stone” în 2008, a studiat pianul din copilărie, apoi a învăţat să cânte la chitară şi la bas. Primul său hit, „I Can’t Stand It”, este realizat în 1964, urmat de „I Am A Man” şi „Gimme Some Loving”. După o colaborare cu grupul „Powerhouse”, din care făcea parte şi Eric Clapton, formează „Traffic”. Albumul „The Final Things” s-a bucurat de un deosebit succes. După prima separare a grupului, lansează cu Clapton, Ginger Baker şi Rick Greech „Blind Faith”.
În 1986 primeşte un triplu disc de platină, cu „Back In The High Life”, obţine două premii Grammy, la categoriile „Record of the Year” şi „Best Male Performance”. În „Billboard 200” atinge poziţa maximă în 20 august 1988. Casa producătoare Virgin Records îi oferise un contract de 13 milioane de dolari. Doi ani mai târziu, albumul „Roll With It” ajunge pe prima poziţie a topurilor. A stârnit ropote de aplauze, de nenumărate ori, dar mai ales pe Wembley Stadium din Londra.
