Estul greșește, Franța „nereformabilă” are dreptate

Franța a fost unul dintre marii susținători ai deschiderii piețelor statelor UE pentru capital, pentru forța de muncă și produse. În cei mai bine de zece ani de la extinderea UE spre Est, companiile franceze (auto, de retail, financiare, imobilare) au profitat de această deschidere impusă Estului pentru a se implanta în aceste state cu forță de muncă ieftina și avidă de produse occidentale.

În baza acelorași reguli, muncitorii estici au luat calea Occidentului pentru o viață mai bună. O mică parte din ei au un statut special: nu sunt cei care se angajează în Vest, locuiesc, plătesc taxe și impozite acolo, ci sunt detașați pe perioade limitate, plătesc taxele în țara de origine și sunt plătiți cu cel puțin salariul minim al țării gazdă. Ei sunt muncitorii detașați, în baza unei directive din 1996, sunt cei care îl deranjează enorm pe președintele Franței, care vede o „trădare a spiritului european“ în statutul lor, despre care spune că este o cauză a problemelor socio-economice din Franța și din vestul Europei.

Iluzii vândute esticilor

Președintele Macron a vrut să pară că nu vine cu mâna goala în țările estice. În schimbul bulversării sistemelor sociale și al falimentului companiilor din aceste state ce folosesc munca detașată, el a promis mai multă coeziune europeană, mai multe fonduri pentru nivelarea condițiilor sociale din Est și Vest. A fost o inițiativă salutată, firește, de premierii ceh, slovac, bulgar, de președintele Klaus Iohannis. Numai că, a fost contrazisă chiar de comisarul Franței de la Bruxelles. „Nu trebuie să le dăm francezilor iluzia unei armonizări sociale a UE. Pentru a ajunge aici avem nevoie de unanimitatea celor 28. Cred mai degrabă într-un soclu social comun decât într-o adevărată armonizare socială“, a spus Pierre Moscovici.

Două fețe ale lui Emmanuel Macron

În turneul său est-european de săptămâna trecută, Macron a fost într-atât de ofensiv, încât a acuzat Polonia, care ține cu dinții de statu-quo-ul acestor angajați, că „nu este prin nimic în fruntea Europei“, că „poporul polonez merită mai mult decât are“. În același turneu, Macron a avut o abordare total diferită, în care Estul nu mai părea de vină pentru „furtul“ locurilor de muncă din Franța. „Piața muncii în Franța nu merge bine“, a spus Macron în Austria. A doua zi, în România, Macron a spus: „Franța nu este o țară reformabilă; este o țară care urăște reformele“.
Care dintre cele două abordări este cea corectă, care este cea ipocrită și care au fost calculele turneului lui Macron?

Unde are dreptate președintele Franței

Guvernați fiind de legea din țările lor din Est, muncitorii detașați nu sunt protejați de reguli clare privind orele de lucru suplimentare, normele de siguranță, standardele sociale. În plus, salariul lor real este mult sub cel minim din țara gazdă, pentru că din el se scad costurile transportului, uneori al cazării și întreținerii. Se ajunge astfel la o viață în condiții aproape inumane, care începe să facă obiectul unor campanii de presă în Franța sau Belgia – cazul șoferilor de tir care locuiesc luni de zile în cabina camionului, în condiții de igiena precare, își văd rareori familia sau cad victime rețelelor infracționale.
Apoi, se ivește marea problemă a firmelor angajatoare din țările estice sau a celor de intermediere, uneori căsuțe poștale, pușculițe pentru oligarhii estici și politicienii corupți. Nu este de mirare că respectarea regulii salariului minim din țara gazdă (1.480 de euro în Franța) este doar un vis pentru acești oameni și cu atât mai mult respectarea principiului lui Macron, „același salariu pentru aceeași muncă“. Euractiv arată că un șofer detașat în Danemarca câștigă 1.400 de euro, de două ori mai puțin decât colegul de breaslă danez.
În aceste condiții, detașarea în Vest este văzută de cei mai mulți angajați doar ca un pas către scopul suprem – semnarea unui contract cu un angajator din acea țară.

Franța „antediluviană“

În fapt, marea problemă a muncitorilor detașați reclamată de Paris pornește chiar de la statul francez. Legislația muncii și fiscalitatea din Franța aproape că invită restul statelor UE să facă „dumping social“ în Hexagon. „Abundența incredibilă a constrângerilor administrative este un obstacol colosal pentru dezvoltarea companiilor franceze și este o mană cerească pentru cele străine, care beneficiază de standardele artificial ridicate și costisitoare pe care le impunem cu încăpățânare“, arată publicația franceză Contrepoint, care consideră că Franța este cea care trebui să-și schimbe „sistemul social antediluvian“.

Inadaptare la globalizare

O altă mare inconsistență a argumentației lui Emmanuel Macron ține de concurența neloială a muncitorilor detașați, care duce la creșterea șomajului în Franța. Statisticile arată că principala cauza a creșterii șomajului, începând de la extinderea UE spre Est, ține nu de valul de estici veniți în Franța, ci de mutarea uzinelor franceze în țări cu forță de muncă ieftină. Liderii sindicali francezi ar trebui să se uite nu la miile de constructori și turiști din România, ci la decizia celor de la Renault, spre exemplu, de a-și delocaliza producția în Maroc, Rusia, Turcia, România, Polonia.

„Dictatura“ sindicală

Cu sindicate extrem de puternice și acționare ele înseși la multe mari companii, cu politicieni conectați și ei la aceeași conductă a fondurilor și cu o tradiție a luptei sindicale, liderii de la Elysee și Matignon au o marjă mică de mișcare. Astfel, este mult mai simplu ca Parisul să susțină că restul UE greșește și trebuie să se adapteze regulilor franceze. Acesta este principiul în virtutea căruia Franța a negociat, începând din 2016, modificarea celebrei directive din 1996 a muncitorilor detașați: când pe masă au fost puse, spre exemplu, variantele de cinci, șapte sau zece zile în care șoferii puteau conduce prin UE, fiind plătiți cu salariul din țara lor, Franța a impus o limită de doar trei zile (criticată de profesioniști pe bună dreptate, pentru că nu lua în calcul problemele din trafic, de la descărcare etc). Acum, Franța vrea să impună ca durata detașării să nu depășească un an (față de doi ani în prezent). Apoi, tot din Franța (urmată de Germania) a plecat inițiativa adoptării de legi naționale care obligau angajatorul să-i plătească pe șoferi cu salariul minim din Vest, imediat ce intrau pe teritoriul acestor țări. Comisia a ripostat și a deschis o procedură de infringement.

Problemele Franței, exportate în UE

De unde această agitație creată în jurul a 0,9% din forța de muncă angajată în Franța, pornind în mare măsură de la argumente ipocrite? Ea pleacă de la politica internă franceză și de la modul în care a avut loc „Revoluția Macron“. Absenteismul record de la alegerile prezidențiale și parlamentare și cvasidispariția stângii din legislativ anunțau că opoziția se va muta în stradă. Cum Emmanuel Macron se pregătește în aceste zile să prezinte proiectul de reformă a Codului Muncii (diminuarea plăților la concediere, reducerea contribuțiilor sociale plătite de angajator, protecție mai redusă pentru cei care se angajează) și să-l treacă prin ordonanță de guvern, nu este de mirare că se teme de proteste. În 2005, o reformă similară a fost abandonată, iar președintele Francois Hollande a făcut la fel. Deja, la final de august, înainte de începerea sesiunii parlamentare și a sezonului protestelor, popularitatea președintelui Franței este în cădere liberă. Or, o teama secundară, precum cea a directivei din 1996, care va provoca lupte la Bruxelles, și o vizită în Europa Centrală și de Est pentru a impune „săracilor“ de aici voința Franței, este metoda populistă perfectă pentru calmarea spiritelor acasă, arătând spre țapul ispășitor.

Probleme mici, agitație mare

Cât de mare este problema care îl preocupă pe președintele Franței? Cifrele spun multe. Potrivit Comisiei Europene, doar 0,9% din angajații din Franța sunt muncitori detașați. Se vorbește mult despre Polonia, țara care are detașați în Vest 500.000 de muncitori, însă această cifră înseamnă doar 4% din totalul angajaților din Polonia. În plus, aceleași statistici, citate de Deutsche Welle, arată că doar jumătate din muncitorii detașați din întreaga UE provin din Est (un milion în total), iar dintre aceștia, nu toți sunt „săraci“ care fac „dumping social“ – mulți lucrează în domenii calificate și pentru perioade relativ scurte. Media detașării era în 2015 de doar patru luni. Statisticile nu justifică agitația creată de președintele Macron. Într-adevăr, rămâne problema muncii la negru (necuprinsă în statistică). Însă asta nu mai este problema directivei europene, ci în special a autorităților conduse de însuși Macron.

Salariile minime Est-Vest

Franța 1480 €
Germania 1498 €
Polonia 453 €
Cehia 366 €
România 275 €
Bulgaria 235 €

„Îl sfătuiesc (pe Emmanuel Macron) să se ocupe de afacerile țării lui și va reuși poate să aibă rezultate economice și o securitate a cetățenilor ca în Polonia“ – premierul Poloniei, Beata Szydlo

22 la sută din cota de popularitate a pierdut Macron în doar trei luni, un record negativ pentru începutul de mandat al unui președinte francez