Ucraina se agață cu orice preț de teritoriile din regiunea rusă de graniță Kursk, luate sub control, pentru a avea o pârghie în eventualele negocieri de pace, dar la aproape patru luni după ce Kievul și-a lansat incursiunea transfrontalieră surpriză unii soldați ucraineni sunt din ce în ce mai pesimiști cu privire la soarta acestei operațiuni care presupune costuri tot mai ridicate, scrie B1, care citează The Kyiv Independent.
Operațiunea din Kursk – prima dată când Rusia a fost invadată de armata unei alte țări după finalul cel de-al Doilea Război Mondial – a început cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale americane, al căror rezultat era pe atunci incert.
Controlul Ucrainei asupra acestui teritoriu rusesc îi oferă un avantaj în eventualele negocieri de pace. Dar exercitarea acestui contol este în curs de slăbire.
Agenția de presă Reuters a scris, pe 23 noiembrie, citând o sursă militară de rang înalt de la Kiev, că Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul pe care l-a capturat anterior în regiunea Kursk.
Trump a susținut că va pune capăt rapid războiului printr-o înțelegere „bună pentru ambele părți”, valorificând ceea ce el a descris ca fiind „o relație foarte bună” cu președintele rus Vladimir Putin.
În anii supersonicelor, dar ce vorbesc, hipersonicelor, razboi în tranșee ca-n primul mondial. Dar dacă-i teatru de război, se poate scoate orice fel de scenariu.
In contextul venirii lui Trump la 20 ian.2025 dezinformarea din spațiul informațional rusesc face ravagii, dar pierderile zilnice ale armatei ruse rămân imense
Aveți puțintică răbdare, că dacă iese lăscoană habarnista prezidentă, trimite imediat un batalion de useriști tefeliști, curcubeiști, trotinetiști și îi bate pe ruși.
Oamenii lui Zele sunt incercuiti de saptamani bune. Putin are tot interesul sa arate ca teritoriul Rusiei este atacat.
Pana la 20 Ian 2025 nu va mai exista Ukraina, o mare „Tara a Nimanui”. Teritoriul Basarabiei de Sud se va retroceda Romaniei ? Dar Bucovina de Nord ?
Este oare vreun prieten, membru al familiei Zelenski, care a fost pe front, sa lupte. Niciunul, atunci tot macelul asta nu e un genocid intern, impotriva ucrainienilor. Cu siguranta, primii pe front au fost minoritatile si ultranationalistii, primii nu au avut xe ales, ultimii sunt spalati pe creier
Prostie monumentală..Au urmat niște indicații, căci evident ukranul nu e de capul lui,. și au intrat in trapă,. Oricine vede că acolo ești in pungă și ușor de tocat. Prea multe oportunități de manevră nu ai, stai să-ți cadă bombele in cap.. Nu e ceva de invidiat.. Păcat de ei,. oameni tineri și creștini albi..
„soldați ucraineni sunt din ce în ce mai pesimiști”—ȘI DIN CE ÎN CE MAI PESIMORȚI ȘI MAI PESIPRIZONIERI! URMEAZĂ CEI DIN LASCONIA…PERON PE DONUL LINIȘTIT!
Ha, ha! ‘I ghine să mai dăm ș’ câti-o știre așa-zâs optimistă di pe frontu’ urcak că să-ntreținem tonusu’ fanilor LGBT pân’ duminică, în zâua votul’i… Nu di-alta da’ aiștia-s dija pregătiț’ cu cățăl, cu purcel s-o ia căt’ă munț’! Valirica lor mult iubită dupe scoți’ dân Muscel nij’ scol’ nu mai ari ce căuta…
Astept cu interes sa-l vad pe pianizd plimbat de rusi intr-o cusca, pe bulevardele din Moscova, asa cum plimbau imparatii romani, pe strazile Romei, pe capeteniile „barbare” luate ca prizonieri !
Zelenschyi zice că vrea pace dar decretul cela, semnat de el, ca își interzice negocierile cu Puțin nu-l anulează..
Și cine va semna cu el ceva…el nu-i legitim..
Noua, romanilor, poate ca nu ne place victoria rusilor, dar, cu siguranta, pentru noi e mai interesanta o infrangere a Ucrainei. Vom trai si vom vedea!… (Tin cu rusii)