Farsa Hunter și afacerea Biden

Fiul președintelui Statelor Unite a fost condamnat pentru toate cele trei acuzații legate de deținerea ilegală de arme. Hunter Biden riscă până la 25 de ani de închisoare și o amendă de 750.000 de dolari.

Atât. Nimic despre laptopul plin cu informații despre corupția din familia Biden, nimic despre afacerile din Ucraina ale lui Hunter Biden și ale tatălui sau, despre afacerile cu China ale familiei Biden. Nimic din ce ar putea să dăuneze cu adevărat campaniei prezidențiale a Partidului Democrat. Doar detalii sordide din viața unui fiu mic sacrificat pentru a fi ascunse păcatele tatălui ajuns mare și ale castei din care face parte.

Întreg procesul al lui Hunter Biden a fost o strategie de a-l distanța de tatăl său și de corupția din Partidul Democrat, partid prins cu garda jos de înfrângerea lui Hillary Clinton în 2016 și recurgerea ulterioară la varianta vulnerabilă Joe Biden, un fost vicepreședinte care își publicase memoriile și lăsase, la rândul său, garda jos. De aici atenția presei de mainstream din SUA la detaliile murdare ale cazului Huner Biden, pentru a face uitate infracțiunile cu adevărat grave: plățile din partea companiei Burisma din Ucraina și demiterea la presiunile vicepreședintelui Joe Biden a procurorului general de la Kiev care ancheta aceasta companie, înțelegerile dintre Hunter Biden și firme apropiate partidului din China, cu clauza ”10% pentru the big guy”. Valurile de cerneală care curg pentru relatările despre viața intimă a lui Hunter Biden ascund faptele importante: blocarea de către Facebook și Twitter a contului The New York Post, ziarul care a deschis scandalul laptopului lui Hunter Biden, lansarea care la comandă a corului marilor publicații americane pentru a demonstra că totul este o ”operațiune informativă a Rusiei”, scrisoarea semnată de 50 de foști oficiali din serviciile SUA pentru a întări această teză și pentru ca Joe Biden să câștige alegerile din 2020.

”Nu scăpați din vedere fondul: traficul nerușinat de influență făcut de familia Biden, în care este implicat mult Joe Biden; alianța dintre Big Tech și statul profund, pentru a ascunde corupția din familia Biden de privirea americanilor și de dezbaterea democratică înaintea alegerilor. Într-un fel, șefii din Silicon Valley care au cenzurat, cei 50 de foști spioni și marionetele lor din presă – sunt mult mai vinovați decât Hunter Biden”, scrie The American Conservative.

Hunter Biden a fost găsit vinovat pentru că a mințit la completarea formularelor pentru deținerea unei arme de foc, spunând că nu este dependent de droguri, iar apoi a fost găsit vinovat pentru deținerea unei arme de foc în timp ce era dependent de droguri. Judecătorul va pronunța sentința în următoarele patru luni.

Procesul lui Hunter Biden s-a încheiat la scurt timp după cel in care a fost condamnat candidatul prezidențial Donald Trump, pentru ascunderea plăților făcute unei vedete de filme pentru adulți, în timpul campaniei electorale din 2016.

Procesul intentat lui Donald Trump a urmărit distrugerea campaniei contracandidatului actualului președinte Joe Biden. Procesul intentat lui Hunter Biden a urmărit spălarea imaginii Partidului Democrat și chiar a președintelui Biden, după acuzațiile de politizare a justiției americane. Faptul ca FBI și justiția americană au intrat în viața plină de abuz de droguri, de arme deținute ilegal, de amante și stripteuze a lui Hunter Binden nu ajută la nimic altceva decât la crearea unei perdele de fum și a muniției de campanie.

După verdictul juraților, reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez a spus: ”Asta arată diferența dintre democrați și republicani. Democrații acceptă modul în care funcționează justiția noastră. Nu contestăm rezultatele. Nu vrem să reducem finanțarea pentru FBI pentru că nu ne place verdictul. Respectăm justiția. Iar Hunter Biden, ca și Donald Trump, a fost condamnat de oameni ca ei”.

Acesta este mesajul de campanie și la asta a folosit procesul. Cu lacrimi electorale sau fără, Ocasio-Cortez pare să-l citeze pe fostul președinte Traian Băsescu, la momentul Mircea Băsescu-Bercea Mondialul: ”Nu sunt dispus să cred decât în varianta justiției, nu a fratelui meu. Între nevoia de consolidare a justiției și reflexul firesc de a-ți apăra fratele, aleg consolidarea justiției”.

Trump Organization vs. Biden & fiul

Cât de insignifiante sunt procese precum cel al lui Donald Trump (și Hunter Biden) o arată istoria recentă a alegerilor din SUA.

Când a candidat la președinția SUA, în 1992, Bill Clinton și stafful său de campanie au angajat un detectiv privat care să intimideze jurnaliștii pentru a-i împiedica să afle despre aventurile sale amoroase. Detectivul a cerut apoi bani pentru ”character assassination” – distrugerea imaginii uneia dintre femeile cu care Clinton a avut o aventură. Banii au fost spălați de echipa de campanie a lui Clinton printr-o firmă de avocatură, drept „cheltuieli juridice”.

În 2007, senatorul democrat John Edwards anunța că va intra în campania pentru alegerile primare prezidențiale din partidul său. Apelează la doi donatori milionari pentru a ascunde o relație amoroasă din care a rezultat și un copil. Pentru a-și liniști amanta, senatorul o trimite în vacanțe scumpe, închiriază o vila pe plajele Californiei, totul plătit din peste un milion de dolari donați de doi milionari (limita legală era, la acel moment, sub 3.000 de dolari din partea unui susținător). Pentru că nu putea sta departe de copilul său, secretul senatorului este descoperit de jurnaliști. Imediat se află și că banii primiți au fost spălați prin intermediul unei firme de decorațiuni interioare.

Clinton și Edwards au recurs la spălare de bani, pentru că banii nu erau ai lor și totul trebuia să arate bine în dosarele care mergeau la Comisia Electorală Federală. În cazul lui Edwards, Departamentul Justiției (din administrația Obama) l-a acuzat pentru violarea legilor pentru finanțarea campaniei, însă a fost achitat. În cazul Clinton a fost tăcere.

Pentru că Donald Trumnp nu a plătit ”taxa” pentru tăcerea unei vedete de filme pentru adulți din bani altora, ai donatorilor, ci din banii săi (sub forma unui împrumut pentru campanie rambursat apoi de Trump), atenția la spălarea banilor a fost mai mică. Miliardarul Trump a calculat că poate scăpa de dureri de cap în campania electorală încheind o înțelegere mult mai ieftină decât onorariile avocaților într-un potențial proces pentru defăimare pe care ar fi trebuit să-I intenteze starletei Stormy Daniels. Aceasta a fost „crima” lui Donald Trump, după cum a scris The New York Times.

În Europa, toate cele de mai sus ar stârni zâmbete și simpatie. Scuterul pe care președintele francez Francois Hollande se furișa de la Palatul Elysee pentru a se întâlni cu iubita sa secretă a fost vândut la licitație cu 25.000 de euro. A fost scump pentru că i s-a spus ”scuterul dragostei”.

În America, lucrurile sunt complicate nu doar de pudoarea protestantă, ci de milioanele de dolari. Singurul proces mai solid împotriva lui Donald Trump nu are legătura cu viața sa intimă și nici cu ”insurecția” din ianuarie 2021. Este vorba despre fraudele financiare comise de firmele imobiliare ale familiei Trump în anii 2010, prin supraevaluarea uriașă a activelor pentru a obține împrumuturi preferențiale. În februarie 2024, Trump a fost condamnat să plătească circa jumătate de miliard de dolari si a depus o garanție de aproape 200 de milioane de dolari. Acesta caz a fost puțin mediatizat  pentru că nu aduce nimic bun marilor afaceriști americani. Donald Trump este aversul monedei plutocrației americane, omul cu bani, donatorul pe care orgoliul l-a împins în păcatul de a intra în politica pe calea urnelor; Joe Biden este reversul – tehnocratul disciplinat care dorește să fie recompensat pentru virtuțile sale.

Pe cine să parieze America și lumea: stema sau banul? Un fost analist CIA alege varianta ”ereticului” Trump.

Miroase a disperare

”Când Hillary Clinton, dintr-o evidentă paranoia, și-a folosit serverul personal pentru a-și desfășura activitatea de secretar de Sat al SUA, FBI s-a sesizat imediat. Am lucrat mulți ani în serviciile secrete. Dacă făceam ceva similar, aș fi scris aceste rânduri din celula unui penitenciar. Însă Clinton nu este ca mine. Ea aparține unei alte categorii. FBI a tras-o de mâneca foarte politicos, a prezentat-o ca un exemplu negativ, însă nu a pus-o sub acuzare”, scrie Martin Gurri, fost analist CIA.

”Când Joe Biden a greșit într-un mod cât se poate de evident cu gestionarea documentelor clasificate, a intrat în colimatorul unui procuror special. Investigația a demonstrat clar că Biden a încălcat legea. Dacă aș fi făcut ceva similar și as fi adunat secretele guvernului SUA în garaj lângă Toyota mea, nu aș mai fi văzut lumina zilei vreodată. Însă eu nu sunt Biden. El aparține altei categorii. Raportul procurorului arată că Biden este vinovat, însă el nu a fost pus sub acuzare pentru că este președintele SUA, liderul lumii libere, pentru că este prea în vârstă și senil.

Niciuna dintre acuzațiile împotriva lui Trump  nu se ridică la nivelul de gravitate al serverului lui Clinton și al secretelor din garajul lui Biden. Însă Trump este monstrul din coșmarurile clasei privilegiate. El trebuie acuzat de mai multe ori și în mai multe locuri și trebuie condamnat, amendat cu sute de milioane și închis, anihilat, pulverizat.

Întregul proces miroase a disperare. Dacă elitele progresiste care conduc administrația Biden s-ar fi simțit în stare să-l învingă pe Trump la urne, am fi auzit doar doar râsete dinspre Casa Alba și dinspre presa supusă guvernului. Însă Biden nu este popular nici măcar în rândul electoratului stabil al democraților. Elitele Americii nu au încredere și se tem de alegătorul american. Și-au pierdut încrederea în democrație, un sistem care în 2016 i-a adus președinția monstruosului Donald Trump. Elitele visează acum la ascensiunea unei clase de gardieni ca în Republica lui Platon, oameni după chipul și asemănarea lor, cu pedigriul corespunzător, cu opiniile corespunzătoare, cu ținuta corespunzătoare, care conduc nu pentru că au câștigat loteria electorală, ci conduc în mod perpetuu, ca o recompensă pentru virtuțile lor.

Condamnarea lui Trump ca formă de asigurare politică ne apropie cu încă un pas de un punct fatal al istoriei americane. Abraham Lincoln a spus că această țară s-a construit pe principiul că toți oamenii sunt egali. Acest principiu a eliberat milioane de oameni din America și a atras alte milioane de oameni din alte țări. Pentru mulți dintre ei, asta a însemnat doar că vor fi lăsați în pace de polițiști și alte organe de forță. Pentru alții, asta a fost un semn că este posibilă o utopie, egalitatea din toate punctele de vedere. Panicate, elitele au întors spatele democrației reprezentative și încearcă acum sistemul aristocratic. Formele vor rămâne aceleași, însă substanța va fi dată de perpetuarea unei caste.

Se poate întâmpla așa ceva? Într-o măsură îngrijorătoare, s-a și întâmplat. Acum, instituțiile cheie ale Americii sunt controlate de o clasa monolitică. Între un înalt oficial al Departamentului de Stat sau de la FBI, între un șef de la Google sau Nike și un redactor de la New York Times sau National Public Radio aproape că nu există diferență. Conformismul în gesturi și vorbe este obligatoriu. Iar toți acești oameni s-au autoconvins că societatea contemporană este prea complexă pentru oamenii simpli. Având în vedere nebunia social media, mulțimea de știri false și dezinformări, având în vedere atracția exercitată de populiști precum Trump, având în vedere întregul haos, elitele au decis că este nevoie de măsuri aspre. Informația trebuie controlată.  Disidenții trebuie să-și țină gura, dacă doresc să-și păstreze slujbele. Polițiștii trebuie să-i vâneze pe populiști și să-i bage la închisoare.

În cazul de față, asemenea tactici ar avea efect de bumerang. O mare parte din popularitatea lui Trump se datorează abuzurilor dușmanilor săi. După înfrângerea din 2020, Trump a intrat într-o semi-hibernare. Anunțul că va candida în 2024 nu a fost primit cu mare entuziasm. Puțini își mai doreau un nou sezon dintr-un reality-show cu Trump.

Condamnarea l-ar putea ajuta pe Trump. El a fost transformat într-un simbol al abuzului de putere din partea elitelor progresiste și al nesocotirii principiului egalității. Adepții MAGA sunt plini de furie, îar membrii Partidului Republican, care au fost mereu ambivalenți, sunt și ei la fel. Alegătorii obișnuiți, fără simpatii clare, încep să vadă în procurorii din dosarul lui Trump imaginea dușmanului de clasă. Mulți dintre cei care cred în tradiția statului de drept american  ar putea să treacă peste dezgustul lor față de Trump și să-l considere un simbol. Pentru Biden, consecințele politice ar fi exact reversul celor urmărite înepând cu primul raid la Mar-a-Lago – o înfrângere devastatoare.

Nu-mi pasă de Trump, însă îmi pasă de țara mea. Mi se pare că, în ipocrizia lor, elitele se autoamăgesc: nu sunt atât de inteligente și atât de capabile pe cât își imaginează și doresc să distrugă templul democrației doar pentru a-și îngropa dușmanii sub dărâmături. Educația la marile universități nu le-a inculcat înțelegerea istoriei și nu știu cât de greu este să refaci o țară după ce ai distrus-o.”