
Pe 8 și 17 septembrie 2019, de la ora 19.15, publicul este așteptat în sala cu fotolii roșii din strada Sfântul Ștefan nr. 21, la o premieră curajoasă, ce deschide noua stagiune a Teatrului de Artă București: FATA DIN CASA VAGON, adaptare după un roman de Ana Maria Sandu.
Cu: Lorena Zăbrăuțanu, Eliza Păuna Scenografia: Maria Nicola
Grafica: Romulus Boicu O creație semnată de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna
Construit într-un ton dulce-amar, spectacolul este o întoarcere în timp, în România anilor ’70 – ’80 și povestește cu nostalgie despre viața de familie a acelei epoci. Întâmplări din traiul sub regimul totalitar sunt redate cu duioșie, candoare și umor.
Romanul Anei-Maria Sandu, la baza căruia stă textul spectacolului, este o hartă interioară a sentimentelor celor născuți cu vina de a fi venit pe lume nedoriți și vorbește cu vocea celor născuți forțat, în urma decretului antiavort.
„Ne-am dorit și am creat acest spectacol pentru că perspectiva pierderii unor drepturi esențiale ale femeilor nu mai pare deloc imposibilă, pe fondul amplorii cu care politicile de tip conservator-retrograd se propagă în lume. Dreptul la educație sexuală, dreptul la avort în condiții legale și sigure, dreptul la căsătorie liber consimțită, dreptul la independență financiară – tot ce părea definitiv câștigat este în pericol. Ororile ce păreau a nu se mai repeta vreodată apar din nou la orizont.„ Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna
Provocarea abordării scenice a acestei teme deloc comode a fost însă crearea unui spectacol ludic, plin de candoare și veselie.
„Aș vrea să știu dacă mama e un fel de Arabela și dacă inelul ei fermecat poate face la fel de multe minuni ca al personajului meu preferat.”
O fetiță de 8 ani imaginează jocuri prin care pornește într-o călătorie cu dorința de a se apropia de mama ei și de a-i deveni cea mai bună prietenă. Speră că împreună vor reuși să evadeze din universul dur și constrângător al casei vagon în care neîmplinirile și regretele fac ca trecutul să fie parte din prezent.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.