Forme fără fond, după un secol şi jumătate

În jurul anului 1871, Titu Maiorescu a publicat o serie de articole despre starea culturală şi politică a României, între care şi „Forme fără fond”, care e de multă vreme materie de studiu în învăţământul nostru.

Maiorescu punea un diagnostic istoric: la noi, statul modern şi formele sale instituţionale nu sunt urmarea unor creşteri organice, ci rezultatul unei decizii politice de a imita civilizaţia occidentală. Nu-i vorbă, la fel s-au petrecut lucrurile şi în alte ţări europene înapoiate faţă de ceea ce era numit deja, unitar, Occidentul.

Nu prea ştim alţii cum sunt, dar, la noi, formele fără fond, în loc să producă prin ele însele un fond asemenea celui occidental, cum spera Eugen Lovinescu, au reprodus un fond aidoma mentalului nostru tradiţional:

1. Nu am avut partide de doctrină, ci grupări de interese private cu doctrină laxă ori de-a dreptul schimbătoare;

2. Nu am avut o Academie compusă din savanţi cu renume internaţional, ci o grupare de personalităţi cu prestigiu local, ceea ce arată cu degetul spre carenţele de finanţare a cercetării ştiinţifice româneşti, dar la capătul degetului nu au existat guvernări care să corecteze situaţia;

3. Nu am dezvoltat o cultură socială a argumentelor, ci am consolidat vechiul nostru tranzacţionism: ce-mi dai ca să-ţi dau ce-mi ceri?;

4. În literatură nu am prea reuşit să ieşim din minoratul nostru tematic şi artistic şi am rămas cu aceeaşi circulaţie internaţională ca la 1871, aproape nulă adică, iar când am putut promova genii (pe Nichita Stănescu, de pildă), nu am făcut-o;

5. În sculptură am avut un geniu recunoscut în toată lumea, pe Brâncuşi, dar nici azi nu avem o catedră de brâncuşologie;

6. În sociologie nu mai avem ce-am avut, adică o şcoală de cercetări cu adevărat sociale;

7. Toată lumea a constatat că românii sunt buni la matematică/informatică, dar lăsăm ca aceste creiere să se valorifice în străinătate fiindcă aici nu ştim ce proiecte să finanţăm pentru această materie primă;

8. Capacitatea noastră de administrare locală este foarte slabă, dar nu facem nimic altceva decât să profităm în stil mafiot de acest dezastru;

9. Nici în sport nu mai avem ce-am avut (cât de cât), dar ne lamentăm non-stop că nu avem o imagine afară pe măsura pretenţiilor noastre;

10. Nu am avut niciodată un institut de resursologie, unul care să cerceteze potenţialul nostru natural de resurse şi să recomande căi de valorificare mai bună decât vânzarea de buşteni (care e un exemplu tipic de subvalorificare).

Deşi, aşadar, învăţăm la şcoală că stăm pe forme occidentale cu fond vechi-românesc, continuăm să lăsăm lucrurile aşa. Maeştri ai maimuţăririi formelor (acum cele ale UE), nu vrem să tragem linie niciodată ca să vedem cât am pierdut, economic şi social, din afacerea asta păguboasă de la cap la coadă. Suntem dintre cei care vor să se tot tragă din maimuţă şi se sperie că s-ar putea termina trasul?

Ce stat ni s-ar potrivi nouă? Unul cu haiduci în guvern? Da, dar să fure băieţii de prin coloniile altora şi să împartă la săracii de acasă.