DNA Ploiești a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului director general al S.N. Nuclearelectrica SA. Pompiliu Budulan este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită si a fost plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile. Conform unui comunicat DNA,
„În perioada 2009-2010, inculpatul Budulan Pompiliu, în calitate de director general al S.N. Nuclearelectrica SA, a pretins, pentru sine și pentru formațiunea politică aflată la guvernare, de la reprezentanții a două firme de software:
– un procentaj de 10% din valoarea facturilor emise către societatea națională pentru serviciile prestate, din care a primit, în perioada iunie 2009 – decembrie 2011, suma totală de 6.492.589,16 lei (echivalentul a 1.536.743,86 euro),
– un procentaj de 10% din valoarea a două contracte, din care a primit, în perioada 2010 – decembrie 2011, suma totală de 5.213.282 lei (echivalentul a 1.250.188 euro)”.
Acelaşi document mai precizează că banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de Budulan în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ce vizau atribuirea și derularea în bune condiții a contractelor încheiate de cele două firme cu societatea pe care o conducea.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Numit șef al Nuclearelectrica în 2009, Budulan a demisionat în 2011, în contextul unui scandal izbucnit după ce și-a angajat fiica într-o funcție de conducere în compania al cărei director era.