Fostul ministrul al Muncii din rândurile PSD a transmis că întoarcerea la fruntea ministerului este „o temă foarte îndepărtată”, relatează news.ro. Totuși, acesta a spus că va sprijini demersurile de dezvoltare în domeniul muncii din funcția de parlamentar.
„Nu doar că îmi doresc, dar cu certitudine toate temele care ţin de Ministerul Muncii şi pentru că sunt teme care sunt foare apropiate de credinţele mele politice, toate aceste teme vor fi prioritare pentru mine. Întoacerea sau nu în minister este o temă foarte îndepărtată şi, oricum, nu face obiectul bilanţului”, a răspuns Florin Manole.
Fostul ministru din executivul Bolojan a refuzat să spună dacă va vota moțiunea de cenzură inițiată de PSD împreună cu AUR. Acesta a spus că în momentul declarațiilor despre bilanțul din mandat vrea să discute doar despre asta.
„Orice alte declaraţii despre temele politice, în continuarea zilei, în Parlament, în dezbaterile publice”, a afirmat Manole.
PSD și AUR, cot la cot pentru debarcarea lui Bolojan. Moțiune de cenzură comună
PSD și AUR au anunțat luni dimineață că au început o colaborare pentru depunerea unei moțiuni de cenzură comune împotriva Guvernului Bolojan. Marian Neacșu, fost vicepremier PSD, și Petrișor Peiu, numărul doi din AUR, au susținut o conferință de presă. Atunci au precizat că ambii se vor ocupa de partea tehnică a moțiunii. Totodată, social-democrații se vor reunii într-o ședință la ora 14.00 pentru a stabili detaliile moțiunii.
Ulterior, George Simion a susținut o conferință de presă în care i-a răspuns lui Ciucu.
Simion își asumă guvernarea cu PSD
Întrebat dacă cei care dau jos un guvern sunt gata să-și asume responsabilitatea de a numi un executiv nou, Simion a spus că AUR e gata să intre la conducere, cu condiția ca Nicușor Dan să fie și el deschis.
„Ne asumăm, cu condiția ca și de la Palatul Cotroceni să fie înțelegere și să renunțe ND la retorica lui. Asta e dorința oricărui partid democratic: să guverneze.”




Iată cu apar păduchii în … frunte !