Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi și alți 105 membri ai Frăției Musulmane au fost condamnați la moarte, sâmbătă, de un tribunal din Cairo, pentru plănuirea unei evadări în masă dintr-o închisoare și violențe comise în timpul revoltei din 2011, transmit agențiile de presă internaționale.
Mohamed Morsi şi ceilalţi inculpaţi sunt acuzaţi de colaborare cu gruparea palestiniană Hamas şi cu cea libaneză Hezbollah pentru a pătrunde în câteva închisori din Egipt în ianuarie 2011 şi a facilita evadarea lui Morsi şi altor 20.000 de persoane.
Pedeapsa cu moartea dispusă sâmbătă trebuie să obțină, pentru toți acuzații, avizul Marelui Muftiu al Egiptului, la 2 iunie.
Morsi va putea să conteste însă decizia în apel.
Mohamed Morsi a fost destituit de armată în iulie 2013. El a fost acuzat de incitare la uciderea manifestanților.
Morsi a fost primul președinte ales prin vot democratic de către egipteni, după protestele din 2011, care au dus la căderea lui Hosni Mubarak.
În luna aprilie a acestui an, presa străină relata că fostul președinte egiptean a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru torturarea protestatarilor din faţa palatului prezidenţial în decembrie 2012, când era președinte.