Franța se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama

Franța se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Îi ies pe nas toate coloniile, toate războaiele de cotropire, nebunia lui Napoleon și aroganța lui Macron. Dar să vezi ce poveste îți spun eu. Poveștile astea ale mele care sunt ca niște valuri, venind din trecut și amestecându-se cu valurile din prezent și cu cele care vin din viitor. La terasă, la Capșa, pe 11 decembrie 2016, Mannheim se întoarse către Althusser și, sorbind din cafea, spuse că, după părerea lui, aparatul ideologic de stat din România e mort și îngropat. Antonio Gramsci, de la cealaltă masă, strigă că idealismul românesc a fost ucis în 1991 în Piața Universității. Și zic asta gândindu-mă la Pilsudsky, domnilor! El a supus Kievul în doi timpi și trei mișcări și toată suflarea poloneză a fost încântată. Păi ce legătură are povestea asta cu Bucureștiul, întrebă Althusser. Are, n-are, e o poveste elocventă pentru moartea ideologiei la București. Adică mă refer la entuziasm, sublinie Antonio Gramsci zâmbind subțire. Doi ani mai târziu, nimerind într-o gaură de vierme, din întâmplare, după o ploaie de primăvară, Antonio Gramsci se trezi aruncat prin timp exact în Bucureștiul anului 1991, un bun prilej să-și verifice teoria pe care, de altfel, o prezentase la Bienala Ideologilor de la Roma, în 1967. Vorbind despre Antonio Gramsci, profesorul Tiberiu mi-a zis că a reușit cumva să-l resusciteze în laborator dar nu era sigur că toate genele fuseseră reproduse ca la carte. Dar pe mine m-ar interesa toate personajele acelui an, am strigat golind găleata de var, pregătindu-mă să văruiesc peretele sălii de conferințe. Aparatele mele au reușit să identifice urmele lor magnetice, așa că întreaga discuție trebuie să fie chiar aici, în preajma noastră domnule profesor. E importantă pentru tine tevatura asta cu ideologia românească? E clar că lumea bucureșteană a pierdut contactul cu realitatea fără să-și dea seama de asta din cauza încălzirii globale. Acum, despre Antonio Gramsci. Era vecin cu o vecină. Care locuia într-o cameră cel puțin stranie din punct de vedere ideologic dar și electromagnetic. Iar el, Antonio Gramsci, îşi dorise mereu să intre acolo. Cum se întorcea de la muncă, deschidea magnetofonul, se băga sub duş, îşi făcea nişte cartofi prăjiţi, golea în grabă o sticlă de suc de roşii şi apoi îşi lipea urechea de perete. Se întâmplau lucruri ciudate dincolo, se auzeau scârţâituri, gemete, râsete, un şuierat la fiecare jumătate de oră, trosnete, de parcă o uriaşă corabie ar fi intrat într-un recif de corali zdrobindu-se. Văzuse şi auzise lucrul acesta într-un film cu piraţi. Apoi totul se liniştea şi rămânea doar un fâşâit. Atunci îşi dezlipea urechea de perete, se apropia de fereastră, îşi aprindea o ţigară, se gândea. Uneori, vara, pereţii se răceau pe neaşteptate, se lăsa frigul, cu toate că afară era un soare uriaş.  Ar fi dorit s-o întrebe pe proprietăreasă cine locuieşte alături de el, dar teama de a nu cădea în ridicol îl reţinea. Continua să asculte zile întregi cu urechea lipită de perete. Căuta să-şi imagineze ce se întâmpla dincolo. Într-o noapte, îl trezi un vuiet, sări din pat speriat, casa se cutremura din toate încheieturile, odată, sub vânt, macaraua pe care lucra se cutremurase la fel, îşi trase pantalonii la repezeală, vuietul creştea, ceasul de pe noptieră sună într-un mod ciudat, ceasul de la mână se încălzi brusc, încât fu nevoit să-l scoată, cel de pe noptieră începu să se topească încet, ieşi pe palier, se îndrepta spre uşa aceea care îl atrăgea de mai bine de un an de zile, izbi în ea până când cedă, sări în lături, explozia de lumină îl orbi, nava se desprinse şuierând, lăsând în urmă un gol, lumină o clipă cerul întunecat, se pierdu în adâncimea lui. Privi mirat golul acela unde nu existase vreodată o cameră, ci doar cealaltă faţă a peretelui lui, străveziu acum, atât de străveziu încât putea desluşi patul, aragazul, mica lui bibliotecă, ceasul de pe noptieră, topit, de parcă cineva, de altundeva, ar fi vrut să-i soarbă mişcarea, răsuflarea, orele şi toate celelalte lucruri. Dar Franța? Franța se prăbușește în valurile pe care le-a făcut fără să-și dea seama. Îi ies pe nas toate coloniile, toate războaiele de cotropire, nebunia lui Napoleon și aroganța lui Macron.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.