Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a fost din nou o temă de discuție pentru secretarul general adjunct al NATO. Cu ocazia unei dezbateri organizate la Iaşi, Mircea Geoană a precizat că „nu vedem riscuri militare la adresa României, pentru că NATO îşi face treaba“.
„Asta nu înseamnă că Rusia nu desfăşoară, în timp ce noi vorbim, un război hibrid total împotriva Occidentului – şi cibernetic, şi dezinformare, şi intervenţie în alegeri, şi sabotaj, şi asasinat pe teritoriul Ucrainei. Acest lucru nu este în zona din Articolul 5 pe care îl avem ca elementul sacrosanct în vieţile noastre, fiind un element de mare mare preocupare. Trebuie să ne aşteptăm ca Federaţia Rusă să continue să fie foarte, foarte agresivă”, a afirmat Mircea Geoană.
De asemenea, secretarul general adjunct al NATO a declarat că „Federaţia Rusă este vârful de lance al unui conglomerat de state autoritare – China, Coreea de Nord, Iran – care încearcă împreună, prin diverse metode, să facă acelaşi lucru: să demoleze ordinea mondială stabilită în lume după Al Doilea Război Mondial şi în Europa după căderea comunismului. Acest lucru ne afectează direct interesele, pentru că pentru România şi pentru noi în Europa am putea să păstrăm domnia legii, democraţie, libertate, capitalism şi în inimă valorile liberale”, a mai afirmat Mircea Geoană.
În opinia sa, întreaga politică de stat a Moscovei este organizată în jurul minciunii că ‘Occidentul doreşte răul Rusiei’.
„Rusia încearcă să subjuge un stat independent. Din păcate, Rusia se organizează pe termen mediu, în estimarea noastră, în jurul unui concept de competiţie şi agresivitate faţă de Occident, faţă de America, faţă de Europa, faţă de NATO. Şi nu doar acest război reprezintă o provocare pentru noi, ci faptul că întreaga politică de stat a Rusiei este organizată în jurul acestei imense minciuni că Occidentul doreşte răul Rusiei şi că dorim de fapt ca această ţară importantă să sufere. Nu este cazul. Statul rusesc se organizează în jurul acestui principiu şi economia Rusiei se modifică. Este o economie de război”, a mai spus Mircea Geoană.
Ucraina nu poate fi subjugata, ca stat independent, de Rusia. Este, deja, subjugata de altii.
In alta ordine de idei, vehementa, violenta, vulgaritatea exprimarii postacilor antirushi pute rau a deranj, a disperare si a inalbitor american.
Cu cât trece timpul și avansează degradarea țării, cu atât imnul național devine mai oportun.
Mircea Geoană: întreaga politică de stat a Moscovei este organizată în jurul minciunii că «Occidentul doreşte răul Rusiei.
Nu nebunule, îi dorește binele, cum ni l-a dorit și nouă…Ce v-ar place să vedeți rusia pe parcursul coloniei, nebunilor. Dacă a mers cu voi, că aveți slugărnicia în ADN, credeați că merge și cu rusu ??? Ghinion.
@ clona spurcata de la 18:02
Degeaba incerci s=o compromiti pe adevarata IR ,ca esti formata din acelasi amalgam de ,,rahat cu perje,, ca si prostanacul !
Ion Iliescu, despre Mircea Geoană, acum mai bine de 25 de ani: „un prostănac”! Nu și-a schimbat părerea, n-are de ce…
@ clona hoață 18:02
Dacă Occidentul ar fi vrut relații normale cu Rusia, nu garanta MINCINOS Acordurile Minsk.
Nu permitea t.e.m.b.e.l.i.l.o.r Urcaci să bombardeze civilii din Donbas sau să le dea foc de vii celor din Casa Sindicatelor de la Odesa.
Nu permitea Legi neo-naZiste ca Legea Educatiei sau cea a Popoarelor Autohtone. Nu inchidea ochii la Cultul psihopatului criminal Bandera, ajuns Erou National al „poporului superior” Urcac, măR🤮g…
Pai da, Rusia nu a fost invadata de Europa condusa de Napoleon la 1812..
Rusia nu a fost invadata de Europa condusa de Hitler la 1941…Rusia nu a fost inconjurata de NATO si de Baze militare americane in tarile baltice, Polonia, Romania, iar in plan urma Georgia si Ucraina..
Geoana este nu doar prostanac, e necistit si profund imoral, zicea ca Mihaela l – a facut presedinte nu pesedistii care l – au votat injurandu -l ca a fost la Vantu sa se revigoreze …Geoana esye mai ticalos decat Basescu..
Geoana l – a sakvat pe Basescu, Geoana a preluat conducerea ticalosilor si mincinosilor din politica..
Geoana are dreptate:,,Rusia încearcă să subjuge un stat independent. Din păcate, Rusia se organizează pe termen mediu, în estimarea noastră, în jurul unui concept de competiţie şi agresivitate faţă de Occident, faţă de America, faţă de Europa, faţă de NATO. Şi nu doar acest război reprezintă o provocare pentru noi, ci faptul că întreaga politică de stat a Rusiei este organizată în jurul acestei imense minciuni că Occidentul doreşte răul Rusiei şi că dorim de fapt ca această ţară importantă să sufere. Nu este cazul.”Cercopitecii proruși nu au cum să înțeleagă așa ceva.
Se pare ca domnul Gioana a ramas la fel cum la caracterizat Iliescu daca inca are impresia asta si nu sa trezit la realitate .Ne demonstreaza ca este cit se poate de reala si adevarata vorba aia : hotul striga hotii !
Domnule Geoană conținutul textului cu afirmații și concluzii amintește de nivelul sporovăielilor lui L. Orban sau R. Turcan la Școala politică de vară. În cazul dumitale bun pentru gâsculițele din PSD.
asta nu are simtzul proportziei si nu intelege pe ce lume e…
chiar nu vede ce se intimpla ?
orb…si vrea sa conduca o tzara