Gata, nu mai dă nimeni pe goarnă. Gata, goarna a tăcut. Ori ne-au invadat extratereștrii pe nepusă masă, ori nu mai avem ce da pe goarnă. Când suna goarna, era mișto, ne creștea adrenalina. Acum ne-am înmuiat. Și Pompiliu Ignațiu izbucnește în plâns. De ce plângi? Nu mai am încredere în nimeni. Asta e, el nu mai crede în nimeni. Umblăm așa, pe acoperișuri. Acolo nu sunt restricții.
Nu ne vede nimeni, oamenii merg cu capul în jos din pricina măștilor, botniță oficială. Trece virusul prin ea, el, virusul fiind nanomicronic. Pompiliu Ignațiu plânge și plânge. Apoi, dintr-odată, uite-l, zice, vezi cometa? Unde e cometa? Nu e. Închipuire de-a lui, vedenie din pricina supărării. Dar știi, zice Pompiliu Ignațiu, mi-am adus aminte că bunicul mi-a spus. Ce ți-a spus, omule, nu mă mai fierbe. Anume că ar avea o goarnă de la Avram Iancu. Aha, goarna lui Avram Iancu! Și dacă sufli în ea, se ridică toți românii ca o singură inimă.
Păi, și unde este goarna asta miraculoasă, dragă Pompiliu Ignațiu, unde e, știi? Hai cu mine! Și mă trage jos de pe acoperiș. Trecem pe lângă sediul PNL, trecem de sediul USR, trecem pe lângă sediul PSD, trecem de sediul PNȚCD, lăsăm în urmă sediul PMP, și, o ținem tot așa, vreme de-un ceas. Dincolo de Ateneul Român ne oprim o clipă să ne tragem sufletul. Unde mă duci? Unde te duc? Păi la casa mea. Casa ta? Da, ce te miri? Mi-a lăsat bunicul meu o casă moștenire. E mare, e mică? Pompiliu Ignațiu își netezește poala trenciului.
Se trage de trenci, de guler, de mânecă. E cumva emoționat. Se scarpină pe nas. I se rotesc ochii ca un girofar. Ești bine, omule? Da, sunt bine. Hai să intrăm. Casa e mare, veche, miroase în curte puternic a mucegai. Niște zambile. Niște panseluțe. Un stol de porumbei. O pisică vărgată iese de după un tomberon plin de gunoi. Trage un mieunat, o tulești printre tufele de rubarbă. Hai jos. Jos, unde? În beci. Am beci. Casa are beci. N-am făcut nimic pe aici, am lăsat totul cum era. În beci cu noi! N-ai lumină? N-am că s-a ars becul acum două zile. Ne luminăm drumul, pe scări, în jos, cu telefoanele mobile. Atenție, e o treaptă ruptă. Casa e din o mie opt sute și ceva. Hai să căutăm goarna aia și să ieșim repede de aici.
Pompiliu Ignațiu râde strâmb. Ce credeai? Păi nu mai cred nimic. Unde e dosită goarna? Pompiliu Ignațiu râde strâmb, din nou. Trage de o pârghie bine mascată de un gramofon vechi. Poftim, surpriză! Se deschide o trecere secretă. Înaintăm prin tunelul întunecos, zboară niște lilieci. Ieșim la lumină. Acolo unde am ajuns e foarte multă lumină, atât de multă lumină! Ei, aici trebuie să fie goarna magică! Sufli în goarnă și aduni toți românii! Unde e goarna? Păi nu o vezi? Uite, acolo, sus, sus, sus de tot!
